În Republica Federală Germania că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, în perioada 16-17 martie 2018, în special în partea de nord şi centru, vor exista unele condiţii meteorologice severe.
MAE informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Bulgaria că, în perioada 22-23 ianuarie 2018, întreg teritoriul R. Bulgaria va fi afectat de căderi însemnate de precipitații sub formă de ninsoare și ploaie.
Cod roșu cu pericol de inundații în regiunile Liguria și Toscana și cod portocaliu pentru anumite zone din regiunile Emilia-Romagna și Piemonte.
Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord – cod galben de ninsoare în intervalul 11 – 12 decembrie 2017
Condițiile meteo nefavorabilă persistă în sudul Europei, astfel că Italia a prelungit avertizările de vânt puternic și ninsori.
În România a venit iarna încă de la jumătatea lunii noiembrie. Prima ninsoare serioasă şi vântul au perturbat traficul rutier, aerian şi naval.
Autoritățile croate au emis coduri de avertizare meteo, iar traficul poate avea de suferit din cauza vântului, ninsorii, dar și a restricșiilor din punctele vamale