Traficul rutier din şi înspre Ucraina prin punctul de trecere al frontierei de la Sighetu Marmaţiei va fi restricţionat până la începutul lunii aprilie, de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-16:00, pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a podului rutier care traversează râul Tisa, a informat, luni, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF).