În cea mai recentă ediție a revistei științifice Romanian Journal of European Affairs (RJEA), editată și publicată de Institutul European din România (IER), este inclus un articol care are ca tematică autonomia strategică a UE în domeniul spațial.
Agenția Spațială Europeană monitorizează îndeaproape starea deșeurilor spațiale aflate în apropierea planetei noastre.
România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile de intrare în Schengen, iar Comisia Europeană sprijină această aderare.
Cu patru ani în urmă, (începând din data de 23 aprilie 2012) Biblioteca Naţională a României, primea un nou sediu, situat în B-dul Unirii nr. 22, în Bucureşti.
Misiunea europeană de cercetare în spaţiu, Rosetta, a împlinit un an. La 12 noiembrie 2014, Philae, o componentă a sistemului Rosetta, îşi atingea ţinta, cometa 67P/Ciuriumov-Gherasimenko. Specialiştii Agenţiei Spaţiale Europene speră că vor putea control
Politica de bun venit promovată de Germania este un magnet pentru afgani şi pakistanezi, a fost un frumos gest moral, dar Angela Merkel se află acum în faţa unui examen al responsabilităţii pentru protejarea comunităţii politice a Europei şi a frontierelo