Asociația elenă a controlorilor de trafic aerian (GATCA) a anunțat organizarea unei greve de 48 de ore în perioada 4-5 octombrie 2014, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.
Marți, 16 septembrie, în intervalul orar 9.00-17.00, sunt anulate toate zborurile de lungă distanță ale compaiei Lufthansa, cu plecare și soire pe aeroportul Frankfurt.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Germaniei că negocierile dintre sindicatul piloţilor companiei aeriene Lufthansa şi patronat au eşuat, existând riscul major al anulării tuturor zborur