Weekend sportiv
Două echipe de handbal feminin din România luptă, la sfârşitul acestei săptămâni, pentru intrarea în careul de ași al Ligii Campionilor.
Florin Orban, 17.04.2026, 11:11
Echipa română de hochei pe gheață ACSH Gheorgheni a câștigat, joi, competiția regională Erste Liga pentru a doua oară la rând. Harghitenii s-au impus cu 4-3 în al cincilea joc al finalei cu Corona Brașov, pe care au câștigat-o la general cu scorul de 4-1. Ultimul joc a avut loc pe Patinoarul Olimpic din Brașov. La ediția de anul acesta au luat parte cele mai bune echipe din Ungaria și România.
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA 250 găzduit de orașul francez Rouen și dotat cu premii de 246 de mii de euro. Cap de serie numărul doi, românca a trecut de optimile de finală după ce a beneficiat de abandonul adversarei sale, chinezoaica Xinyu Wang, în primul set, la scorul de 5-3 pentru Sorana. Vineri, în sferturi, jucătoarea din România se confruntă cu Anna Bondar, din Ungaria.
Trecem la handbal feminin. În weekend sunt programate sferturile de finală ale Ligii Campionilor, manșa întâi. Ambele echipe care reprezintă România vor evolua sâmbătă. Gloria Bistrița va întâlni, acasă, echipa franceză Brest Bretagne. Ardelencele au ajuns în sferturi după ce au trecut în play-off de echipa daneză Ikast, pe care au învins-o și acasă, și în deplasare. Formația din Franța a mers direct în sferturi după ce a câștigat Grupa A. Va urma, în Danemarca, partida dintre Esbjerg și CSM București. Campioana României pleacă din postura echipei favorite. A ajuns direct în sferturile de finală, după ce a ocupat locul 2 în Grupa A. Scandinavele au avut nevoie de play-off, în care au trecut cu două victorii de formația croată Podravka Koprivnica. În manșa retur, ambele echipe române vor juca duminică, 26 aprilie. Din 2018, nicio formație din România nu a mai trecut de sferturile de finala ale Ligii Campionilor.
În Superliga română de fotbal, în weekend are loc etapa a cincea a fazei finale. În play-off, unde se duce lupta pentru titlul de campioană a României, vineri, un singur joc: FC Argeș cu CFR Cluj. Sâmbătă, Dinamo va juca, la București, cu Universitatea Cluj, iar duminică, Universitatea Craiova se va întâlni, pe teren propriu, cu Rapid București. În clasament conduc studenții clujeni, la 3 puncte în fața celor craioveni. În play-out, vineri, Oțelul Galați – UTA Arad. Sâmbătă, Csikszereda joacă, la Miercurea Ciuc, cu Unirea Slobozia. Duminică, Petrolul se întâlnește, la Ploiești, cu Hermannstadt. Ultimele jocuri, luni: FC Botoșani cu Metaloglobus și Farul Constanța cu FCSB.