Castelul Bethlen Criş

Castelul Bethlen Criş este cel mai frumos edificiu de tip renascentist din Transilvania, o bijuterie arhitecturală puţin cunoscută.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 11.07.2026, 12:33

În inima Transilvaniei, ascuns între dealuri verzi și păduri de stejar, se află un monument de arhitectură de o frumuseţe rară – castelul Bethlen din satul Criș. Ne aflăm în comuna Daneș din judeţul Mureș, pe o colină domoală, care oferă priveliști spectaculoase asupra împrejurimilor (la 9 kilometri de Sighișoara și 57 de kilometri de Târgu Mureș).

Ne-a ghidat paşii Zólya Levente, arheologul şi castelanul de aici, care ne-a spus că acest castel e un mic labirint: “Locaţia asta e destul de ascunsă, n-o prea cunoaşte lumea. Aici chiar şi numele unguresc al satului Kereszt, dacă traducem cuvântul, înseamnă “caută-l”. Practic aici asfaltul se termină la capătul satului, mergi mai departe călare. Deşi e destul de faină valea! Este unul dintre cele mai mari castele fortificate din Transilvania şi mulţi îl consideră, mai ales din cauza logiei – terasa aceea cu coloane de piatră – că ar fi cel mai frumos castel renascentist. În forma aceasta, ansamblul este din secolul XVII, ultima reconstrucţie mai amplă era în anii 1600, deşi acum putem să afirmăm că arheologic pare să meargă până în secolul XII. Se află în restaurare; asta e o poveste fără sfârşit.

Dar puteţi să intraţi aproape oriunde. Unde e deschis, se poate intra, se pot explora clădirile. De exemplu, cum urcaţi scările, în colţul nord-estic, o să găsiţi câteva poze din anii 90, o să vedeţi în ce stare a rămas castelul la sfârşitul comunismului, pe marginea prăbuşirii. De acolo au început lucrările de restaurare. Merită să ieşiţi până la bastionul nord-estic, vedeţi acolo vârful turnului. Original era turn octogonal, un turn de apărare din sec XVI, care în sec XVII, este transformat în “Camera doamnelor”. Primeşte un tavan mai decorat, creneluri la ferestre şi vine Alexis, se vede inscripţia lui la blazon, din 1683, şi construieşte în jurul turnului un bastion în stil italian, fără niciun rol militar, numai ca doamnele să aibă terasă. Tot în aripa aceea, deasupra capelei, o să găsiţi o mică expoziţie, în care este povestită legenda şarpelui. De ce foloseşte familia Bethlen şarpele ca blazon: o tapiserie prezentată.”

Începând cu secolul al XVIII-lea, castelul a început să-și piardă din importanţă, pe măsură ce contextul politic și social din Transilvania se schimba. După Revoluţia din 1848 și Unirea Transilvaniei cu România, castelul a fost abandonat treptat și a suferit deteriorări semnificative. Din cauza instaurării regimului comunist, descendenţii familiei Bethlen au părăsit castelul și ţara în 1944, iar imobilul a fost preluat de așa-numitul sfat popular din Daneș, care a înfiinţat în această clădire sediul cooperativei agricole de producţie din această localaitate.

În anul 2007, castelul a fost retrocedat urmașilor familiei nobiliare, iar, după cum ne-a spus interlocutorul nostru, potrivit cercetărilor, se pare că primele documente care atestă un Bethlen legat de zona asta sunt din 1269, ceea ce ar însemna că locul acesta aparţine de 750 de ani aceleiaşi familii, situaţie foarte rar întâlnită.

Zólya Levente şi-a continuat prezentarea: “În clădirea cealaltă, o să găsiţi mai multe informaţii despre istoricul ansamblului, dar şi despre familia Bethlen. De fapt asta dă farmecul locaţiei. Legenda spune în varianta scurtă că au învins şarpele mâncător din mlaştini şi după aceea au luat blazonul. Dar istoria foarte interesantă, care are anumite suprapuneri cu legenda, este că familia foloseşte blazonul acesta cam de la mijlocul sec XV. Tocmai în perioada aceea capul familiei a luat parte în campania militară a regelui Sigismund, în Italia de nord. Acolo ei se bat cu armatele familiilor Sforza şi Visconti. Blazonul familiei Visconti e un şarpe foarte asemănător, numai că şarpele lor ţine un copil în gură. Practic au învins şarpele mâncător de oameni şi au luat blazonul. Puteţi să urcaţi şi în Turn, am reconstruit scările circulare, sunt 79 de trepte şi dacă vă uitaţi la ultimul nivel, sunt bazoreliefurile de soldaţi, reprezintă Dorobanţii transilvăneni, în forma şi mărimea asta, unicate în Europa. Sunt gardienii Crişului, aşa sunt poreclite.”

În subsol, vizitatorul dă de o închisoare, ale cărei gratii, deşi par solide, sunt din lemn, reprezentând butaforia mai multor filme realizate aici.