Jurnal românesc – 05.08.2026
Autorităţile de frontieră şi vamale din România şi Republica Moldova au convenit asupra unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului transfrontalier şi reducerea timpilor de aşteptare.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 05.08.2026, 11:30
Ministerul de Externe (MAE) de la Bucureşti informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria vecină asupra faptului că, din cauza temperaturilor ridicate, deplasarea camioanelor de peste 20 de tone e restricţionată pe autostrăzile Trakia, Struma, Maritsa şi Evropa, precum şi pe anumite porţiuni din Hemus (pe teritoriul regiunilor Sofia, Lovech, Targovishte, Shumen şi Varna). Se vor introduce restricţii temporare şi pe sectoare din drumurile naţionale. De la restricţii sunt excluse camioanele care transportă alimente perisabile, mărfuri ce necesită regim de temperatură controlată, animale vii şi mărfuri periculoase – precizează un comunicat de presă al MAE.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie numărul telefonului de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Bulgaria.
Tot Ministerul de Externe a informat cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Letonia asupra faptului că graniţa terestră (punctul de frontieră Paternieki) a acesteia cu Belarusul este închisă, din motive tehnice. Potrivit unui comunicat transmis de MAE, autorităţile letone le recomandă persoanelor care intenţionează să tranziteze acel punct de trecere al frontierei să utilizeze rute alternative de deplasare.
Asistenţa consulară pentru cetăţenii români aflaţi în Letonia este oferită temporar de Ambasada României în Lituania. MAE aminteşte că există un avertisment de călătorie de nivel 6/9 – Evitaţi călătoriile neesenţiale pentru Republica Belarus, considerată de analiști cel mai docil satelit al Rusiei și condusă, de mai bine de trei decenii, de președintele autoritar Aleksandr Lukașenko.
Autorităţile de frontieră şi vamale din România şi Republica Moldova au convenit asupra unor măsuri comune pentru fluidizarea traficului transfrontalier şi reducerea timpilor de aşteptare, în urma unei reuniuni de lucru desfăşurate în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-Leuşeni. Potrivit unui comunicat, întâlnirea a reunit conducătorii autorităţilor de frontieră şi vamale din cele două state şi a avut ca obiectiv evaluarea activităţii la frontiera comună, în special în ceea ce priveşte controlul coordonat, analiza situaţiei operative din cel mai tranzitat punct de trecere a frontierei dintre România şi Republica Moldova şi identificarea celor mai eficiente soluţii pentru fluidizarea traficului.
Participanţii au analizat măsurile aplicate în sezonul estival, caracterizat de un flux intens de călători şi mijloace de transport, şi au convenit asupra unor acţiuni comune menite să reducă timpii de aşteptare şi să asigure un proces de traversare a frontierei mai rapid şi mai eficient.
Poliţiştii de frontieră din judeţul Mehedinţi au fost solicitaţi, printr-un apel la 112, să intervină pentru salvarea unui cetăţean sârb aflat în pericol pe Dunăre. Echipajul unei ambarcaţiuni a Poliţiei de Frontieră, aflat deja în misiune pe fluviu, a ajuns în cel mai scurt timp în zona indicată şi a identificat un bărbat care plutea în derivă pe un colac şi cerea ajutor. Poliţiştii l-au adus în siguranţă la mal şi au solicitat imediat intervenţia unui echipaj medical, care i-a acordat primul ajutor şi l-a transportat la spital pentru investigaţii.
După ce şi-a revenit, bărbatul le-a povestit salvatorilor că adormise în timp ce stătea pe colac şi nu şi-a dat seama că fusese purtat de curenţii Dunării tot mai departe de mal, până când situaţia a devenit periculoasă. Cetăţeanul sârb se află în afara oricărui pericol, iar după finalizarea verificărilor şi a procedurilor specifice a fost predat autorităţilor competente din ţara lui.
Institutul Cultural Român de la Londra anunţă debutul pianistei române Alexandra Dăriescu în cadrul BBC Proms, legendarul festival estival de muzică clasică organizat de BBC şi desfăşurat anual la Royal Albert Hall din Londra şi în alte oraşe din Marea Britanie. În acest context, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului şi Institutul Cultural Român, cu sprijinul organizatorilor, au publicat în programele de sală – tipărite pentru cele peste 80 de concerte din cadrul festivalului – o machetă atractivă, prin intermediul căreia spectatorii sunt invitaţi să descopere frumuseţile României.