Acordul Mercosur și aplicarea normelor europene
Comisia Europeană a explicat oprirea temporară a importurilor de carne din Brazilia. Măsura este o consecință directă a aplicării noilor reglementări europene privind siguranța alimentară. Acest context de sănătate publică coincide cu eforturile de ratificare a Acordului UE-Mercosur.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Daniel Onea, 23.09.2026, 09:30
Comisia Europeană a detaliat recent abordarea privind relațiile comerciale cu Brazilia, în contextul noilor reglementări de siguranță alimentară care au oprit temporar importurile de carne din acest stat sud-american. Situația are loc pe fondul discuțiilor referitoare la Acordul UE-Mercosur. Deși un acord politic nou a fost atins în decembrie 2024, iar componenta comercială se aplică provizoriu din luna mai 2026, ratificarea finală a tratatului de către statele membre rămâne un proces complex, influențat de garanțiile de mediu și agricultură.
Olof Gill, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru agricultură, a subliniat că negocierile pentru tratatul comercial și conformarea la normele sanitare reprezintă procese distincte, primul rămânând o prioritate strategică a blocului comunitar.
„În primul rând, avem acordul nostru comercial UE-Mercosur, care este un acord extrem de important pentru ambele părți, care oferă oportunități comerciale majore în ambele direcții și care apropie două regiuni cu viziuni similare. Așadar, lucrăm zi de zi cu partenerii noștri din Mercosur pentru a ne asigura că întregul potențial al acestui acord este valorificat.”
Dincolo de comerț, Uniunea Europeană menține o politică riguroasă de sănătate publică. O preocupare majoră este combaterea rezistenței antimicrobiene, fenomen accentuat de utilizarea excesivă a antibioticelor în zootehnie. Normele care restricționează aceste practici, aplicabile producătorilor interni din 2022, au devenit recent obligatorii și pentru exporturile țărilor terțe destinate pieței unice.
„Regulile noastre se aplică în mod egal și fără discriminare tuturor producătorilor europeni și tuturor producătorilor care doresc să își vândă produsele pe piața noastră unică. Aceste norme sunt bine cunoscute de mult timp, țările terțe fiind informate cu mulți ani în urmă. Am colaborat îndeaproape cu toate țările terțe, cu toți partenerii cu care facem comerț, și i-am sprijinit în tranziția către aceste noi reguli, inclusiv prin multiple sesiuni de informare care datează încă din 2019. Le-am acordat partenerilor noștri suficient timp și toate informațiile de care au nevoie pentru a se adapta.”
Pentru reluarea importurilor de carne braziliană, autoritățile statului sud-american trebuie să demonstreze respectarea normelor fitosanitare europene. Până atunci, Comisia Europeană continuă să colaboreze îndeaproape cu țările terțe, garantând astfel un comerț internațional sigur pentru cetățenii europeni.