“Terra Memoriae“
Radio România Cultural transformă Via Transilvanica în spațiu de cercetare, creație și memorie culturală.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Eugen Cojocariu, 25.09.2026, 16:46
Radio România Cultural se alătură, în calitate de curator și coproducător, unui proiect național de amploare, “Terra Memoriae“. Via Transilvanica devine spațiu de cercetare, creație și memorie culturală. Desfășurată în perioada 2026–2028, această inițiativă interdisciplinară aduce cercetarea umanistă direct în cele 400 de comunități de pe traseul Via Transilvanica, transformând întâlnirea cu oamenii și locurile în resurse culturale accesibile publicului larg.
Proiectul este inițiat de Asociația Tășuleasa Social și Asociația UmanEast pentru Educație și Cultură. „Este cea mai puternică, însemnată și de durată colaborare pe care Radio România Cultural o are în ultimii ani. Suntem mândri că depășim statutul de furnizor principal de cultură și trecem la etapa în care plantăm semințe de valoare pentru viitorul nostru și al comunităților. Proiectul este unul care se va desfășura pe mai multe planuri și va lua inclusiv forma unui film documentar care va marca împlinirea celor 100 de ani de Radio România, în 2028”, a precizat Radu Croitoru, Manager Radio România Cultural.
Am discutat cu cercetătorul Cristian Vechiu, de la Asociația UmanEast, despre ce înseamnă proiectul “Terra Memoriae“.
Proiectul propune nouă rezidențe culturale în cele opt ținuturi ale traseului, reunind scriitori, cercetători, artiști și antropologi. În calitate de curator și coproducător, Radio România Cultural a selectat experții și rezidenții implicați în proiect pe baza expertizei lor și a capacității de a transforma experiența directă din teren în cunoaștere autentică. În paralel, jurnaliști ai postului, printre care și Daria Ghiu, vor urmări îndeaproape proiectul din teren, aducând poveștile comunităților mai aproape de ascultătorii din întreaga țară.
Unul dintre experţii care merg în rezidenţă pe Via Transilvanica este profesorul şi arhitectul Dorin Ştefan.
La evenimentul de lansare a proiectului a fost lansată emisiunea filatelică „Via Transilvanica”, dedicată „Drumului care unește” şi realizată de Romfilatelia. Printr-o colaborare cu Poşta Română, participanţii la eveniment au putut trimite chiar de la fața locului cărți poștale dedicate traseului, un gest prin care drumul, oamenii și poveștile lor au pornit mai departe, către alte zone ale lumii.
Ne-a oferit mai multe amănunte Adrian Grecu, Director General Adjunct Romfilatelia.
Rezultatele proiectului “Terra Memoriae“ vor fi reunite pe o platformă digitală dedicată și vor culmina cu un eveniment de referință, Centenarul Radio România (1928–2028). Proiectul va atinge punctul culminant pe 1 noiembrie 2028, printr-un spectacol la Sala Radio și lansarea unui documentar de 90 de minute dedicat culturii și memoriei.
Asociația Tășuleasa Social a creat traseul de lungă distanță Via Transilvanica (1.600 de kilometri), care leagă comunități, regiuni istorice și situri UNESCO, promovând turismul pe îndelete și patrimoniul natural și cultural al României.