Cum îşi pregătesc românii călătoriile
Rezervarea de pe telefon, folosirea inteligenţei artificiale pornind de la bugetul de vacanţă şi nu de la destinaţie, precum şi rezervările făcute marţi sau duminică pentru preţuri mai avantajoase sunt câteva dintre metodele prin care românii îşi pot reduce bugetul alocat vacanţei de toamnă şi pot găsi bilete de avion şi camere de hotel mai ieftine
Adaugă ca sursă preferată în Google
Eugen Cojocariu, 14.10.2026, 16:00
Rezervarea de pe telefon, folosirea inteligenţei artificiale pornind de la bugetul de vacanţă şi nu de la destinaţie, precum şi rezervările făcute marţi sau duminică pentru preţuri mai avantajoase sunt câteva dintre metodele prin care românii îşi pot reduce bugetul alocat vacanţei de toamnă şi pot găsi bilete de avion şi camere de hotel mai ieftine. Potrivit unei platforme online de rezervări bilete de avion, toamna este una dintre cele mai potrivite perioade pentru un city break, când temperaturile devin mai plăcute, destinaţiile mai puţin aglomerate decât vara, iar biletele de avion şi cazările pot fi găsite la preţuri accesibile, mai ales de către turiştii flexibili în privinţa destinaţiei şi a perioadei.
Una dintre cele mai importante schimbări în modul de planificare a călătoriilor este apariţia căutărilor bazate pe inteligenţă artificială. În loc să verifice separat zeci de destinaţii şi combinaţii de date, turiştii pot descrie direct ce îşi doresc. Avantajul este că utilizatorii pot descoperi inclusiv destinaţii la care nu s-ar fi gândit iniţial, dar pentru care sunt disponibile tarife foarte bune în perioada respectivă.
De asemenea, rezervarea de pe telefon şi verificarea ofertelor din aplicaţie pot aduce preţuri mai mici. Platformele de călătorii lansează periodic campanii dedicate utilizatorilor aplicaţiilor, iar diferenţa faţă de tariful afişat pe desktop poate face o rezervare mai avantajoasă. În plus, notificările primite direct pe telefon le permit utilizatorilor să rezerve rapid atunci când preţul unui bilet scade. În cazul tarifelor promoţionale, viteza este importantă: cele mai ieftine locuri sunt disponibile într-un număr limitat şi pot dispărea în numai câteva ore.
Potrivit analizei, marţea şi duminica se numără printre zilele în care călătorii identifică mai frecvent preţuri avantajoase la biletele de avion, atunci când fac rezervarea. Totuşi, nu există o zi care să garanteze automat cel mai mic tarif: preţurile sunt dinamice şi se modifică în funcţie de cerere, gradul de ocupare a aeronavei, perioada călătoriei şi timpul rămas până la plecare. Recomandarea este ca turiştii să compare aceeaşi rută în mai multe zile şi să rezerve atunci când găsesc un tarif potrivit bugetului, fără să aştepte neapărat o reducere suplimentară.
Totodată, flexibilitatea de una sau două zile poate reduce preţul biletului. Mutarea plecării sau a întoarcerii cu 24-48 de ore poate reduce costul total al biletului. Pe de altă parte, un city break de sâmbătă până marţi, de joi până duminică sau de luni până joi poate avea un cost mai mic. Flexibilitatea este importantă mai ales în jurul weekendurilor prelungite, al vacanţelor şcolare şi al evenimentelor organizate în marile oraşe europene, când cererea creşte rapid.
Românii care vor să călătorească mai ieftin pot inversa procesul obişnuit de planificare: în loc să aleagă mai întâi oraşul şi apoi să caute bilete, pot stabili bugetul disponibil şi pot vedea ce destinaţii se încadrează în acesta. Uneori, alternativa la o destinaţie foarte populară poate fi la fel de interesantă, dar considerabil mai accesibilă. Turiştii trebuie să verifice însă şi aeroportul de sosire, distanţa până în centrul oraşului şi costul transferului. Un bilet foarte ieftin către un aeroport secundar poate genera cheltuieli suplimentare la destinaţie, arată specialiştii.
Bugetul unui city break nu este influenţat doar de costul zborului, ci şi de alegerea cazării. Multe dintre proprietăţile disponibile oferă anulare gratuită, iar unele includ şi micul dejun. Prin compararea tipului de proprietate, a distanţei faţă de centru şi a serviciilor incluse, turiştii pot reduce costul total al vacanţei fără să renunţe la confort.