Cheile Grădiştei
Cheile Grădiştei reprezintă o destinaţie pentru toate anotimpurile, fiind aproape de piscurile Munţilor Piatra Craiului din Carpaţii Meridionali. Este, totodată, o destinaţie accesibilă, aflată la mică distanţă de castelul Bran şi de Braşov.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ștefan Baciu, 20.10.2026, 18:00
La doar câţiva km de comuna Bran şi de celebrul său castel, pe drumul de la Braşov spre Câmpulung Muscel şi Piteşti, se află Cheile Grădiştei, un loc frecventat de iubitorii sporturilor de iarnă, dar mai ales de sportivii de performanţă care găsesc aici foarte bune condiţii de pregătire. Dacă încercăm o localizate mai exactă, atunci trebuie să legăm Cheile Grădiştei de comuna Moeciu, renumită pentru reţeaua de pensiuni turistice şi agroturistice şi de comuna Fundata, cu cele trei sate ale sale, Fundata, Şirnea şi Fundăţica, situate la peste o mie de metri altitudine.
În zona Branului, potecile care duc spre masivele Bucegi şi Piatra Craiului rămân deschise până când iarna îşi va intra în drepturi. Activităţile de toamnă, în aer liber şi indoor, sunt extrem de diversificate la complexul de la Cheile Grădiştei, după cum am aflat de la Alin Gerbacea, director de evenimente: „Au scăzut temperaturile, dar noi îi așteptăm pe oaspeții noștri cu foarte multă căldură. Ne pregătim într-adevăr de sărbătorile de iarnă. Ne pregătim și de sărbătorile de toamnă, ca să o luăm cronologic. Pregătim pentru vacanțele copiilor mai multe evenimente. Avem turnee de fotbal pentru copii, avem turnee de dans, avem turnee și competiții de înot. Toate tipurile de sporturi se fac la noi, iar pentru sărbătorile de iarnă încercăm să readucem tradițiile noastre, tradițiile românești.”
Pe măsura scăderii temperaturii şi apariţiei primelor ninsori, staţiunile şi domeniile schiabile din Carpaţi devin din ce în ce mai atractive. La Cheile Grădiştei sunt trei pârtii de schi şi se poate practica săniuşul: „Sperăm să ne ajute, în luna decembrie, ninsoarea. Din păcate, primele ninsori s-ar anunța undeva în luna ianuarie, însă noi nu așteptăm să ningă și producem propria noastră zăpadă, astfel că pârtiile cu siguranță vor fi deschise chiar și de sărbători. Pârtiile noastre, într-adevăr, sunt de dimensiuni reduse și sunt destinate în special copiilor și celor care pun pentru prima dată schiurile în picioare. Însă avem, pe lângă pârtiile de de schi alpin, pârtiile de schi fond și arena biatlon, care este deschisă și publicului larg. Pe lângă aceste activități Alpine Coaster-ul, care a devenit cea mai importantă atracție a noastră. Va fi cu siguranță deschisă și în perioada sărbătorilor de iarnă.”
Traseul Alpine Coaster-ului măsoară circa un kilometru şi, întradevăr, este spectaculos, fiind destinat adulţilor, dar şi copiilor, cu condiţia ca aceştia să urce doar cu însoţitori adulţi la bordul bobului care se deplasează pe şine metalice. De asemenea, aici este şi o tiroliană de 500 metri lungime, utilizatorii acesteia având şansa de a se afla, în cursul alunecării, la o înălţime de peste 50 de metri faţă de sol. Dezvoltarea infrastructurii sportive de la Cheile Grădiştei, care a presupus, pe lângă spaţii de cazare şi amenajarea de zone pentru recuperare precum piscină şi spa, a atras organizarea, în ultimul deceniu, a unor competiţii internaţionale. Având deja tradiţie, la Cheile Grădiştei se vor disputa câteva probe din cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European, FOTE 2027, un eveniment sportiv cu 10 discipline, găzduit, în perioada 11 – 17 februarie şi de alte staţiuni şi localităţi din centrul României: Poiana Brașov, Râșnov, Predeal, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc. Alin Gerbacea, director de evenimente la Cheile Grădiştei:
„Noi ne pregătim pentru luna februarie, când împreună cu județul și mai multe localități din județul Brașov vom organiza competiția internațională FOTE 2027. În locația noastră vor fi organizate patru probe, începând cu schi biatlon, patinaj viteză, patinaj artistic și schi alpinism, astfel încât facilitățile respective sunt deja aduse la cel mai înalt nivel și vor fi disponibile chiar și clienților obișnuiți, înainte de aceste competiții la cel mai înalt nivel.”
La Cheile Grădiştei se poate ajunge pe cale rutieră, venind fie dinspre Braşov şi Râşnov, fie dinspre sud, de la Piteşti sau de la Târgovişte, pe culoarul Rucăr-Bran. Pe lângă practicarea sporturilor de iarnă, zona este recomandată pentru peisajele unice şi pentru preparatele gastronomice tradiţionale. Şi pentru că am făcut referiri la sporturile de performanţă şi la competiţii, să menţionăm că în apropiere de Cheile Grădiştei, mai precis în satul Şirnea, este amenajat şi un mic muzeu al olimpismului.

