Ce își dorește mediul de afaceri
Noul guvern român a început consultările cu partenerii sociali.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 27.10.2026, 11:53
Instalat acum o săptămână, noul guvern de la București susține că are ca priorităţi disciplina financiară şi utilizarea înţeleaptă şi eficientă a banului public, precum şi relansarea economiei şi atragerea de investiţii necesare pentru dezvoltarea ţării şi crearea de locuri de muncă. E ceea ce a scris premierul Luca Niculescu, într-o postare pe reţelele sociale, după întâlnirea de luni cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, axată pe dinamica finanţării externe, situaţia sectorului bancar şi perspectivele de dezvoltare ale economiei.
În opinia premierului, dialogul constant între Guvern şi Banca Centrală sunt esenţiale pentru susţinerea unei creşteri economice sustenabile şi pentru asigurarea stabilităţii macro-economice.
Șeful guvernului s-a întâlnit, tot luni, cu reprezentanții patronatului din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, IMM ROMÂNIA, pentru discuţii care au vizat tot situaţia economică actuală, măsurile fiscale şi priorităţile mediului de afaceri pentru perioada 2026-2028. Patronii şi-au exprimat preocuparea faţă de absenţa unui capitol dedicat întreprinderilor mici şi mijlocii în programul de guvernare 2026-2028. Aceştia au subliniat că IMM-urile reprezintă un pilon esenţial al economiei naţionale, iar nevoile lor trebuie reflectate în politicile guvernamentale prin măsuri concrete de susţinere a investiţiilor, de facilitare a accesului la finanţare şi de dezvoltare a antreprenoriatului.
Blocul Naţional Sindical îi cere premierului Niculescu să se întâlnească şi cu reprezentanţii sindicatelor, după ce acesta a discutat cu cei ai mediului de afaceri. Sindicaliştii susţin că sunt ignorate interesele celor aproximativ cinci milioane de lucrători din România şi cer un dialog social echilibrat, în care să fie abordate inclusiv salariile, puterea de cumpărare şi condiţiile de muncă. BNS avertizează că reformele economice nu pot fi construite fără consultarea reprezentanţilor angajaţilor şi aşteaptă ca guvernul să demonstreze prin fapte că acordă importanţă dialogului social.
Altminteri, încrederea în economia naţională s-a îmbunătăţit uşor în septembrie, dar perspectivele rămân prudente – arată datele sondajului lunar realizat de Asociaţia Analiştilor Financiari din România. Potrivit anchetei, specialiştii anticipează o inflaţie mai redusă în următoarele 12 luni, dar şi o depreciere a leului în raport cu euro. În plus, pe fondul tensiunilor geopolitice, preţul petrolului este estimat să rămână ridicat în următoarele şase luni. Moneda națională, leul, ar urma să se deprecieze, iar euro ar putea ajunge peste un an la aproape 5 lei şi 39 de bani, conform sondajului.
Deficitul bugetar este estimat la 5,5% din produsul intern brut în acest an, în timp ce datoria publică ar putea creşte la 62% din PIB în următoarele 12 luni. Referitor la piaţa imobiliară, aproape jumătate dintre participanţii la sondaj se aşteaptă la stagnarea preţurilor locuinţelor, iar o treime anticipază scăderi.