Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 18.07.2014

Premierul Victor Ponta şi omologul său sârb, Aleksandar Vucici, s-au întâlnit, joi, cu membri ai comunităţii de români din Valea Timocului. Cu această ocazie, Victor Ponta s-a declarat convins că Serbia va aplica la nivel european drepturile minorităţilor şi că în Valea Timocului limba română va fi vorbită şi peste 100 de ani. De asemenea, Ponta şi Vucici au subliniat că a fost o întâlnire istorică, fiind pentru prima dată când şefii de guvern ai celor două state vizitează împreună Valea Timocului. Recent, la o conferinţă organizată la Bucureşti pe tema situaţiei comunităţii româneşti din ţara vecină, Vicarul ortodox al Timocului, Părintele Boian Alexandrovici, a declarat că românii din Serbia au nevoie, urgent, de sprijin din partea autorităţilor de la Bucureşti, pe fondul a ceea ce el a numit o mare criză de identitate. Prezent, şi el, la conferinţă, directorul Centrului Român de Studii şi Strategii, Eugen Popescu, a afirmat că România trebuie să oprească procesul de deznaţionalizare a acestora. El a afirmat că cei 30 de mii de sârbi care trăiesc în România au şcoli, licee şi secţii dedicate în învăţământul superior, au biserici, radio şi reviste în limba maternă şi sunt reprezentaţi în Parlamentul de la Bucureşti. În schimb, cei circa 300 de mii de români din Valea Timocului nu au niciunul din aceste drepturi, a conchis directorul Centrului de Studii şi Strategii.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 18.07.2014
Jurnal românesc – 18.07.2014

, 18.07.2014, 12:39

Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) a decis redesenarea rutelor avioanelor care fac legătura între România şi Rusia, după catastrofa aviatică din Ucraina. Astfel, a precizat ROMATSA, cursele TAROM care fac legătura între Bucureşti şi Moscova nu vor mai tranzita teritoriului Ucrainei vecine. De asemenea, potrivit ROMATSA, traficul aerian pe teritoriul Romaniei a crescut foarte mult de joi, după ce companiile aeriene străine au decis, la rându-le, să nu mai folosească spaţiul aerian al Ucrainei. 298 de persoane şi-au pierdut viaţa în tragedia aviatică. Aparatul, care aparţinea companiei Malaysia Airlines, zbura pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur.

Ministerul de Externe a anunţat că celula de criză activată săptămâna aceasta gestionează, simultan, situaţiile provocate de catastrofa aviatică din Ucraina şi de evenimentele, în derulare, din Fâşia Gaza. Ministerul precizează ca cele două echipe consulare mobile trimise la Amman şi Tel-Aviv sunt pregătite să acorde asistenţă cetăţenilor români rămaşi în zonă. MAE le recomandă cetăţenilor români să evite, în această perioadă, deplasările în Israel şi Teritoriile Palestiniene, pe fondul deteriorării situaţiei de securitate în regiune. Ministerul le recomandă românilor aflaţi, deja, în Israel şi Teritoriile Palestiniene să îşi anunţe prezenţa la misiunile diplomatice româneşti din zonă. De asemenea, MAE îi sfătuieşte pe cetăţenii români aflaţi în Israel să respecte instrucţiunile de securitate destinate populaţiei civile şi să acorde atenţie maximă alertelor locale.

Universităţile de medicină din Iaşi, Chişinău şi Odessa au anunţat înfiinţarea unei organizaţii neguvernamentale transfrontaliere. Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi, Vasile Astărăstoae, a precizat că este creată, astfel, o reţea de cercetare clinică în domeniul bolilor cronice şi care, în plus, permite formarea unui corp de profesionişti în România, Rep.Moldova şi Ucraina. CHRONEX-RD este prima fundaţie transfrontalieră înfiinţată de o universitate din România.

Jurnal românesc – 05.10.2026
Jurnal românesc luni, 05 octombrie 2026

Jurnal românesc – 05.10.2026

Vârstnicii din România se confruntă cu un risc ridicat de sărăcie, din cauza pensiilor mici, accesului dificil la serviciile medicale şi de îngrijire …

Jurnal românesc – 05.10.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 02 octombrie 2026

Jurnal românesc – 02.10.2026

Cu ocazia celebrării a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, Madridul a găzduit, recent, cea de-a treia ediţie internaţională a G…

Jurnal românesc – 02.10.2026
Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc joi, 01 octombrie 2026

Jurnal românesc – 01.10.2026

La Bucuresti a fost lansat volumul 'REGINA - in honorem arhitectei României Mari', dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Mar…

Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company