Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 01.06.2017

Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru comunitățile de români din afara granițelor, la propunerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Astfel, legislația privind sprijinirea românilor de pretutindeni va fi modernizată și adaptată comunităților noi și contextului european marcat de mobilitatea și libera circulație la nivelul UE. Printre principalele elemente de noutate se numără completarea definiției termenului români de pretutindeni”, prin introducerea obligației de asumare a identității etnice și culturale române și față de autoritățile statelor de reședință și, respectiv, prin includerea persoanelor de alte naţionalităţi, care au emigrat din România, dar își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spaţiul cultural şi identitar românesc. Este introdusă, de asemenea, prevederea privind colaborarea cu organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni, în vederea promovării imaginii României și a românilor în rândul opiniei publice în statele de reședință. De asemenea, cadrul normativ este adaptat pentru a facilita reinserția socială și pe piața muncii a românilor care doresc să se reîntoarcă în țară.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 01.06.2017
Jurnal românesc – 01.06.2017

, 01.06.2017, 15:45

Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru comunitățile de români din afara granițelor, la propunerea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Astfel, legislația privind sprijinirea românilor de pretutindeni va fi modernizată și adaptată comunităților noi și contextului european marcat de mobilitatea și libera circulație la nivelul UE. Printre principalele elemente de noutate se numără completarea definiției termenului români de pretutindeni”, prin introducerea obligației de asumare a identității etnice și culturale române și față de autoritățile statelor de reședință și, respectiv, prin includerea persoanelor de alte naţionalităţi, care au emigrat din România, dar își asumă, prin autoidentificare, apartenența la spaţiul cultural şi identitar românesc. Este introdusă, de asemenea, prevederea privind colaborarea cu organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni, în vederea promovării imaginii României și a românilor în rândul opiniei publice în statele de reședință. De asemenea, cadrul normativ este adaptat pentru a facilita reinserția socială și pe piața muncii a românilor care doresc să se reîntoarcă în țară.



Comisia Europeană a deschis o procedură oficială de investigare pentru a evalua dacă operatorul român al sistemului de transport de gaze naturale, Transgaz, a împiedicat exportul de gaze naturale din România către alte state membre ale UE. CE va investiga dacă Transgaz a abuzat de poziția sa dominantă pe piață, încălcând normele UE. România este al treilea mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (după Țările de Jos și Marea Britanie) și dispune de rezerve importante de gaze naturale, inclusiv zăcămintele de gaze naturale descoperite recent în Marea Neagră. Transgaz este unicul operator al sistemului de transport de gaze naturale din România. Dacă este confirmat, comportamentul Transgaz poate reprezenta o încălcare a normelor antitrust ale UE, constituind o restrângere a concurenței și conducând la limitarea alegerii rutei de aprovizionare. Acest lucru ar putea conduce la prețuri mai ridicate și la reducerea securității aprovizionării cu gaze naturale prin scăderea lichidității pe piețele angro de gaz ţara noastră.



România ocupă locul patru în Europa în clasamentul țărilor cu cel mai mare număr de locuri de muncă nou create prin investiții străine directe în 2016, conform ediţiei din 2017 a barometrului European Attractiveness Survey. Anul trecut, România a atras 132 de proiecte de investiții străine directe, în creștere de 32% față de anul precedent, care au generat peste 17.000 de noi locuri de muncă. În privința numărului de proiecte de investiții atrase în 2016, România se situează la mică distanță înaintea Cehiei și Ungariei în zona Europei Centrale și de Est și pe poziția a douăsprezecea în topul general european.

Jurnal românesc – 15.05.2026
Jurnal românesc vineri, 15 mai 2026

Jurnal românesc – 15.05.2026

Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României la Eurovision 2026 cu piesa „Choke Me”, s-a calificat, joi seară, în finala competiției...

Jurnal românesc – 15.05.2026
Jurnal românesc 14.05.2026
Jurnal românesc joi, 14 mai 2026

Jurnal românesc 14.05.2026

Comunitatea românească din Germania va fi în centrul atenţiei pe 16 mai, când va fi organizată prima ediţie a ‘Galei Românilor de...

Jurnal românesc 14.05.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 13 mai 2026

Jurnal românesc – 13.05.2026

Guvernul de la Bucureşti salută adoptarea de către Guvernul Ucrainei a rezoluţiei prin care România a fost inclusă, alături de alte state, pe...

Jurnal românesc – 13.05.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 12 mai 2026

Jurnal românesc – 12.05.2026

Valoarea imobilelor aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Externe, majoritatea în afara ţării, a fost actualizată cu evaluatori...

Jurnal românesc – 12.05.2026
Jurnal românesc luni, 11 mai 2026

Jurnal românesc – 11.05.2026

România a atras 108 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi a contribuit la bugetul comunitar cu 36 de miliarde de euro – a declarat...

Jurnal românesc – 11.05.2026
Jurnal românesc vineri, 08 mai 2026

Jurnal românesc – 08.05.2026

Institutul Cultural Român din Bruxelles susține participarea scriitorului Iulian Bocai la Noaptea Literaturii Europene 2026, organizată în...

Jurnal românesc – 08.05.2026
Jurnal românesc joi, 07 mai 2026

Jurnal românesc – 07.05.2026

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul...

Jurnal românesc – 07.05.2026
Jurnal românesc miercuri, 06 mai 2026

Jurnal românesc 06.05.2026

Ministrul de Externe în funcţie, Oana Ţoiu, a anunţat că a rechemat conducerile consulatelor de la Bonn şi Hamburg şi a subliniat că...

Jurnal românesc 06.05.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company