Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 29.06.2017

Jandarmeria
Română va deţine în premieră, timp de doi ani, poziţia de comandă în cadrul Forţei de Jandarmerie
Europeană (EUROGENDFOR), iar atribuţiile
comandantului vor fi îndeplinite de un ofiţer român – locotenent colonelul
Lucian Gavrilă. El a fost desemnat, în Vicenza (Italia), să ocupe această
funcţie în urma promovării unui concurs, iar mandatul lui are o perioadă de doi
ani. În intervalul 2011-2013, Lucian Gavrilă a deţinut funcţia de adjunct al
Şefului Statului Major al EUROGENDFOR, iar în 2015 a fost comandant al
Contingentului de Jandarmi Români din Afganistan (misiune NATO) şi consilier al
şefului Statului Major al Ministerului de Interne din Afganistan. În prezent, EUROGENDFOR este
constituită din şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia,
România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.
Aceasta este o structură operativă a UE, formată din unităţi de poliţie cu
statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare pentru a întări
capacităţile de gestionare a crizelor internaţionale.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 29.06.2017
Jurnal românesc – 29.06.2017

, 29.06.2017, 12:40

Jandarmeria
Română va deţine în premieră, timp de doi ani, poziţia de comandă în cadrul Forţei de Jandarmerie
Europeană (EUROGENDFOR), iar atribuţiile
comandantului vor fi îndeplinite de un ofiţer român – locotenent colonelul
Lucian Gavrilă. El a fost desemnat, în Vicenza (Italia), să ocupe această
funcţie în urma promovării unui concurs, iar mandatul lui are o perioadă de doi
ani. În intervalul 2011-2013, Lucian Gavrilă a deţinut funcţia de adjunct al
Şefului Statului Major al EUROGENDFOR, iar în 2015 a fost comandant al
Contingentului de Jandarmi Români din Afganistan (misiune NATO) şi consilier al
şefului Statului Major al Ministerului de Interne din Afganistan. În prezent, EUROGENDFOR este
constituită din şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia,
România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.
Aceasta este o structură operativă a UE, formată din unităţi de poliţie cu
statut militar, puse la dispoziţie de către statele fondatoare pentru a întări
capacităţile de gestionare a crizelor internaţionale.




A început cea de-a doua ediţie a Taberei ARC,
de la Oglinzi, la poalele Cetăţii Neamţului. Până pe 31 iulie sunt aşteptaţi
750 de copii ai românilor din Diaspora, care îşi vor petrece vacanţa de vară în
România. Programul aparţine Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii
de Pretutindeni şi se desfăşoară în două judeţe – Neamţ şi Tulcea. Numărul total al
beneficiarilor este de 2.000 de copii, provenind din
Ucraina, Ungaria, Republica Moldova, Bulgaria, care au fost selecţionaţi în baza dosarelor de înscriere.Scopul
programului este acela de a veni în sprijinul românilor de pretutindeni pentru
a-şi păstra şi afirma identitatea etnică, lingvistică, religioasă şi culturală,
de a dezvolta legăturile cu ţara natală, de a promova educaţia în limba română
şi accesul la valorile patrimoniului cultural românesc.






Traficul de persoane este unul
dintre cele mai grave flageluri cu care România, ca stat european modern, continuă
să se confrunte, afirmă deputatul PSD Angel Tâlvăr. Cu toate că amploarea sa
este în scădere faţă de anii anteriori, gravitatea sa reprezintă o sursă
continuă de preocupare, atât datorită faptului că afectează categorii
vulnerabile de cetăţeni români, cât şi pericolului social extrem de serios pe
care îl reprezintă reţelele structurate de traficanţi, a mai spus el. În ultima
perioadă, un număr mare de cazuri de trafic de persoane au fost raportate atât
de autorităţi, cât şi de mass media. În multe situaţii, traficanţii, ca şi
victimele sunt cetăţeni români, deseori minori. Aria geografică pe care
reţelele de trafic o cuprind este una importantă, cu anchete şi acţiuni care se
desfăşoară nu doar în România, ci şi în Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Belgia
şi Italia. Zeci de victime au fost identificate şi numeroşi traficanţi au ajuns
în spatele gratiilor, prin excelenta colaborare dintre statul român şi alte
ţări europene interesate.

Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026
Jurnal românesc marți, 22 septembrie 2026

Jurnal românesc – 22.09.2026

Chișinăul a găzduit a 2-a ediţie a Forumului Economic România-Republica Moldova (F.E.R.M.), organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri, s…

Jurnal românesc – 22.09.2026
Jurnal românesc luni, 21 septembrie 2026

Jurnal românesc – 21.09.2026

Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie naţională - afirmă preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), M…

Jurnal românesc – 21.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company