Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 18.02.2019

Noi reguli pentru cetăţenii
europeni care locuiesc sau muncesc într-un alt stat european decât cel de
origine au intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute. Acestea au rolul
de a reduce atât costurile cât şi birocraţia cu care se confuntă expaţii
europeni. În prezent, cetăţenii europeni care locuiesc într-un alt stat membru
al UE decât cel de origine trebuie să obţină un timbru care să dovedească
faptul că documentele lor publice, precum certificatele de naştere, de căsătorie,
de deces sau cazierul sunt autentice. Conform noilor reglementări, acest timbru
şi procedurile birocratice care decurg din obţinerea lui nu vor mai fi necesare
atunci când cetăţenii îşi prezintă documentele menţionate. Potrivit Radio
România, în multe cazuri nu mai este necesară nici prezentarea unei copii
oficiale traduse a documentelor în cauză. De menţionat că aceste reglementări
se referă doar la autenticitatea documentelor publice nu şi la conţinutul
acestora. Aproximativ 17 milioane de cetăţeni europeni locuiesc într-un alt
stat al UE decât cel în care s-au născut, potrivit statisticilor. La aceştia se
adaugă aproximativ 2 milioane de europeni, care fac zilnic naveta dincolo de
graniţe, pentru a muncii sau a studia.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 18.02.2019
Jurnal românesc – 18.02.2019

, 18.02.2019, 11:29

Noi reguli pentru cetăţenii
europeni care locuiesc sau muncesc într-un alt stat european decât cel de
origine au intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute. Acestea au rolul
de a reduce atât costurile cât şi birocraţia cu care se confuntă expaţii
europeni. În prezent, cetăţenii europeni care locuiesc într-un alt stat membru
al UE decât cel de origine trebuie să obţină un timbru care să dovedească
faptul că documentele lor publice, precum certificatele de naştere, de căsătorie,
de deces sau cazierul sunt autentice. Conform noilor reglementări, acest timbru
şi procedurile birocratice care decurg din obţinerea lui nu vor mai fi necesare
atunci când cetăţenii îşi prezintă documentele menţionate. Potrivit Radio
România, în multe cazuri nu mai este necesară nici prezentarea unei copii
oficiale traduse a documentelor în cauză. De menţionat că aceste reglementări
se referă doar la autenticitatea documentelor publice nu şi la conţinutul
acestora. Aproximativ 17 milioane de cetăţeni europeni locuiesc într-un alt
stat al UE decât cel în care s-au născut, potrivit statisticilor. La aceştia se
adaugă aproximativ 2 milioane de europeni, care fac zilnic naveta dincolo de
graniţe, pentru a muncii sau a studia.




Piesa On a Sunday,
interpretată de Ester Peony, a fost aleasă să reprezinte România la concursul
Eurovision 2019, care va avea loc în Israel. Cântecul este compus de Ester
Alexandra Creţu şi Alexandru Şerbu, pe versurile Ioanei Victoria Badea. În
finala Selecţiei Naţionale, desfăşurate duminică seara, au concurat 12 melodii,
iar câştigătorul a fost decis, în premieră, de un juriu internaţional şi de
telespectatori. Sub sloganul Dare to dream, Eurovision Song Contest
2019 va avea loc la Tel Aviv. Semifinalele sunt programate pentru 14 şi 16 mai,
iar finala pentru 18 mai. 41 de ţări vor participa la ediţia din acest an a
competiţiei. Reprezentanta României va evolua în a doua semifinală a
concursului alături de concurenţi din Elveţia, Suedia, Irlanda, Austria,
Republica Moldova, Letonia, Danemarca şi Armenia. Cele mai bune performanţe ale
României la Eurovision au fost două locuri trei, obţinute de Luminiţa Anghel şi
Sistem, în 2005 la Kiev şi de Paula Seling şi Ovi, în 2010 la Oslo, şi un loc
al patrulea, ocupat de Mihai Trăistariu în finala din 2006 de la Atena. Ediţia
din 2018 a competiţiei cântecului european a fost câştigată de reprezentanta
Israelului Netta Barzilai cu piesa Toy.




Ambasada României la Chișinău a
organizat la Muzeul Național de Artă din capitala Republicii Moldova un
eveniment dedicat Președinției României la Consiliul Uniunii Europene,
transmite Radio Chişinău. Intitulată Împreună prin timp,
manifestarea a cuprins o expoziție de pictură a artistei Carmen Marin şi un
concert cameral multimedia. Am ales acest eveniment pentru că mi se pare
că reflectă într-un mod semnificativ motto-ul președinției române – Coeziunea,
valoare comună europeană, a declarat Ambasadorul României la Chișinău,
Daniel Ioniță. Diplomatul a subliniat că Republica Moldova este o prioritate
constantă pentru România. Republica Moldova este și va fi prezentă în tot
ce înseamnă acțiuni destinate Parteneriatului Estic, mai ales anul
acesta, a mai zis ambasadorul român. La rândul său, ambasadorul Uniunii
Europene la Chișinău, Peter Michalko, a afirmat că Președinția României este un
lucru important pentru Uniunea Europeană și pentru Republica Moldova.
Pentru jumătate de an, toată Europa se va uita la o țară care prezideză
Consiliul UE și care este, în același timp, țară vecină cu legături strânse cu
Republica Moldova, a mai spus oficialul european. La evenimentul desfăşurat la
Chişinău au paticipat diplomați și oameni de cultură din România şi Republica
Moldova.

Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 02 octombrie 2026

Jurnal românesc – 02.10.2026

Cu ocazia celebrării a 145 de ani de relaţii diplomatice între România şi Spania, Madridul a găzduit, recent, cea de-a treia ediţie internaţională a G…

Jurnal românesc – 02.10.2026
Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc joi, 01 octombrie 2026

Jurnal românesc – 01.10.2026

La Bucuresti a fost lansat volumul 'REGINA - in honorem arhitectei României Mari', dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Mar…

Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company