România la Jocurile Olimpice: De la Magica Nadia la „veteranul” Drăgulescu

România a fost una dintre ţările în care gimnastica s-a practicat în mod organizat încă din secolul XIX.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Florin Orban, 21.07.2021, 10:58

România a fost
una dintre ţările în care gimnastica s-a practicat în mod organizat încă din secolul
XIX. În capitala Principatelor Unite se înfiinţa, în 1867, Societatea
Bukarester Turnverein, din inițiativa unor comercianți sași proveniți din
Brașov și Sibiu, stabiliți în Bucureşti pentru afaceri. Din 1876 a funcţionat
Societatea Centrală Română de Arme, Gimnastică şi Dare la Semn, înfiinţată de
profesorii Gheorghe Moceanu si Constantin Constantiniu. Aceasta a avut un rol
deosebit în dezvoltarea educaţiei fizice şi sportului, prin organizarea
sistematică de concursuri la nivel local şi naţional. În şcoli, gimnastica a
pătruns tot începând cu secolul XIX, fiind, în multe instituţii de învăţământ,
o disciplină obligatorie. La nivel competiţional, prima prezență olimpică
românească la gimnastică a fost consemnată la Jocurile din 1936, de la Berlin.
De atunci, gimnaştii tricolori nu au mai lipsit de pe scena olimpică decât de
la ediţia de la Londra, din 1948.

Primele medalii
au venit în 1956, de la Jocurile Olimpice de la Melbourne, unde Elena
Leuştean a câştigat bronzul la sol, la fel ca şi echipa feminină a României
în concursul pe naţiuni. Parcursul
cu adevărat istoric al gimnasticii româneşti a început însă 20 de ani mai
târziu, cu Nadia Comăneci. La 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la
Montreal, Nadia Comǎneci obţinea prima notǎ de 10 din istoria gimnasticii
artistice, cu un exerciţiu executat la paralele inegale. Acea evoluţie,
impresionantǎ prin exactitate şi forţǎ, este încǎ un model pentru gimnastele de
astǎzi. La acea orǎ, a fost cel mai bun exerciţiu executat vreodatǎ, motiv
pentru care arbitrele nu au putut decât sǎ-i constate perfecţia. Tabela de marcaj
a fost luatǎ însǎ prin surprindere. Cum se considera cǎ nota zece este
imposibil de obţinut, tabela nu avea loc decât pentru trei cifre, astfel cǎ a
arǎtat numǎrul 1, urmat de douǎ zerouri. A fost unul dintre momentele
memorabile ale istoriei gimnasticii artistice care, dupǎ Montreal, a devenit unul
dintre cele mai urmǎrite sporturi, la fiecare ediţie a Jocurilor Olimpice.
Nadia a rǎmas, în conştiinţa colectivǎ, cea mai mare gimnastǎ a tuturor
timpurilor. Urmând modelul ei, sute de mii de fetiţe de pe toate meridianele
s-a îndreptat cǎtre sǎlile de gimnasticǎ.

Din pǎcate însǎ,
la 45 de ani de la acea mare performanţǎ, gimnastica româneascǎ trece printr-o
crizǎ de proporţii. Din nou, la fel ca şi la Rio, în 2016, România nu are echipe
calificate în concursurile olimpice, atât bǎieţii, cât şi fetele ratând
prezenţa în competiţia pe naţiuni. Vor concura în Japonia doar trei gimnaşti
români: Marian Drăgulescu, în concursul masculin de sărituri, alături de Larisa
Iordache şi Maria Holbură în competiţia feminină de individual compus. Cele mai
multe şanse la o medalie îi aparţin, evident, lui Drăgulescu,deşi, la 40 de ani
împliniţi, este unul dintre veteranii concursului olimpic. El este cel mai
titrat gimnast român. Are în palmares trei medalii la Jocurile Olimpice,
dintre care una de argint şi două de bronz, obţinute la Atena, în 2004. Se
adaugă zece la Campionatele Mondiale, dintre care opt de aur şi două de argint.
La Campionatele Europene, Marian Drăgulescu a obţinut 18 medalii. Dintre
acestea, zece sunt de aur, şase de argint şi două de bronz. Singura medalie
care îi lipseşte este aurul olimpic. În 2005 şi 2009 a fost desemnat cel mai
bun sportiv român al anului. Să mai notăm că, la sărituri, există un exerciţiu
care îi poartă numele.