Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reciclarea sticlelor din plastic

Comisia Europeană a decis să înregistreze inițiativa cetățenească europeană intitulată ReturnthePlastics (Returnarea Plasticului), care urmăreşte crearea, la nivelul Uniunii Europene, a unui sistem eficient, pentru reciclarea sticlelor din plastic.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Reciclarea sticlelor din plastic
Reciclarea sticlelor din plastic

, 31.08.2021, 09:30

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că deşeurile din plastic ne afectează viaţa şi sănătatea. Pe străzile oraşelor, pe câmpuri şi în păduri, pe plaje, în mări şi oceane se află sute de mii de tone de astfel de deşeuri, în special pet-uri, care au nevoie şi de 450 de ani pentru a se descompune. Peştii şi alte animale ajung să le consume şi astfel, microplasticul ajunge în farfuriile noastre. Studii ştiinţifice estimează că fiecare dintre noi înghite, în medie, 5 grame de microplastic pe săptămână, adică echivalentul unui card de credit. Recent, s-a găsit microplastic până şi în placenta umană! Este nevoie, aşadar, să rezolvăm rapid problema poluării cu materiale plastice, chiar de la sursă.

De aceea, organizatorii inițiativei europene ReturnthePlastics invită Comisia să prezinte o propunere pentru lansarea, la nivelul întregii Uniuni, a unui sistem de garanție-returnare pentru reciclarea sticlelor din plastic. Iniţiativa urmăreşte încurajarea tuturor statelor membre să facă în așa fel încât supermarketurile să instaleze distribuitoare pentru reciclarea sticlelor din plastic, iar întreprinderile producătoare de astfel de ambalaje să plătească o taxă pentru returnarea şi reciclarea acestora, în conformitate cu principiul poluatorul plătește.

Concret, iniţiativa Returntheplastics propune solicitarea unei garanţii de 15 eurocenți pentru fiecare sticlă de plastic achiziționată în Uniunea Europeană, bani care să fie returnați dacă sticla golită este adusă înapoi pentru reciclare. Returnarea sticlei și rambursarea garanției ar urma să se facă în automate instalate în supermarketuri.
S-a propus ca, până la Conferința privind schimbările climatice COP26 de la Glasgow – care va avea loc în perioada 1-12 noiembrie 2021 -sistemul de reciclare să înceapă să se aplice inițial în 5 state membre, iar apoi şi în celelalte.

Comisia consideră că această inițiativă este admisibilă din punct de vedere juridic. În urma înregistrării iniţiativei, organizatorii pot începe acum colectarea semnăturilor. Dacă, în termen de un an, această iniţiativă primește un milion de declarații de susținere din cel puțin 7 state membre, Comisia poate decide fie să dea curs solicitării, fie să o respingă și va trebui să își argumenteze decizia.

Inițiativa cetățenească europeană a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona, ca instrument prin care cetățenii pot contribui la stabilirea agendei de lucru a Uniunii Europene. Acest tip de inițiativă a fost lansat în mod oficial în aprilie 2012.

Organizatorii iniţiativei Returntheplastics speră să devină o mișcare globală de schimbare a atitudinii față de plastic, astfel încât să fie combătută poluarea cu acest tip de materiale.


RadioRomaniaInternational · Europa la zi 31.08.2021
Foto: Paul Teysen / unsplash.com
Europa la zi joi, 08 octombrie 2026

UE, îngrijorată de majorarea importurilor din China

Declaraţia negociatorului-şef pentru politici comerciale al Uniunii Europene, Denis Redonnet, a fost făcută pe fondul intensificării discuţiilor dintr…

UE, îngrijorată de majorarea importurilor din China
Foto: Mathias Reding / Unsplash
Europa la zi miercuri, 07 octombrie 2026

Noi norme privind returnarea persoanelor fără drept de şedere în UE

Noile norme le impun obligații celor care nu au drept de ședere în UE şi includ proceduri pentru returnarea acestora, inclusiv reguli mai stricte pent…

Noi norme privind returnarea persoanelor fără drept de şedere în UE
(foto: Tama66 / pixabay.com)
Europa la zi marți, 06 octombrie 2026

DiscoverEU: Călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani

Tinerii care împlinesc 18 ani în 2026 se pot înscrie în programul DiscoverEU, care le oferă celor selectați posibilitatea de a călători prin Europa, î…

DiscoverEU: Călătorii gratuite cu trenul pentru tinerii de 18 ani
Foto: pixabay.com
Europa la zi luni, 05 octombrie 2026

Noi finanţări europene pentru cercetători

S-au împlinit anul acesta 30 de ani de la lansarea Acţiunilor Marie Skłodowska-Curie – unul dintre programele emblematice ale Europei pentru carierele…

Noi finanţări europene pentru cercetători
Europa la zi vineri, 02 octombrie 2026

UE ajunge la un acord asupra finanţării Ucrainei, după ani de blocaj

Dreptul de veto folosit de Ungaria premierului Viktor Orban -- apropiată de Moscova -- a blocat mult timp procesul care necesită unanimitatea celor 27…

UE ajunge la un acord asupra finanţării Ucrainei, după ani de blocaj
Europa la zi joi, 01 octombrie 2026

Noi reguli pentru drepturile sociale ale europenilor care lucrează în alt stat UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat definitiv noile reguli privind protecția socială a persoanelor care locuiesc sau lucrează în alt stat membru. Mod…

Noi reguli pentru drepturile sociale ale europenilor care lucrează în alt stat UE
Europa la zi miercuri, 30 septembrie 2026

Noi norme privind comerțul electronic și vămile

Înainte de toate trebuie spus că potrivit reformei Codului Vamal, platformele și comercianții care aduc produse din țări din afara Uniunii vor fi cons…

Noi norme privind comerțul electronic și vămile
Europa la zi marți, 29 septembrie 2026

UE şi Canada finanţează împreună programul global de observare a oceanelor

Desfășurat în cadrul celei de-a 81-a Săptămâni la nivel înalt a Adunării Generale a ONU, evenimentul a reunit șefi de stat și de guvern, miniștri și p…

UE şi Canada finanţează împreună programul global de observare a oceanelor

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company