Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 12.05 – 18.05.2019

Sumar: Parteneriatul Estic, 10 ani / Ministrul român al agriculturii a condus lucrările reuniunii de profil a Consiliului UE / Date economice privind România / Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, va fi extrădat de Madagascar / 5G în România

Adaugă ca sursă preferată în Google
Retrospectiva săptămânii 12.05 – 18.05.2019
Retrospectiva săptămânii 12.05 – 18.05.2019

, 18.05.2019, 10:03

Parteneriatul
Estic, 10 ani


Cadru de cooperare între Uniunea Europeană şi şase republici
ex-sovietice, Parteneriatul Estic a împlinit un deceniu de la fondare, moment
marcat, în această săptămână. Parteneriatul Estic s-a dovedit unul de
succes, iar politicile desfăşurate în cei 10 ani au impulsionat reformele în
ţările partenere şi au adus avantaje cetăţenilor din statele respective – s-a
subliniat la Bruxelles. Acest parteneriat a permis încheierea unor tratate de
asociere şi de liberalizare a vizelor pentru trei state: Republica Moldova,
Ucraina şi Georgia, iar miniştri de Externe ai UE au discutat ca, pe viitor, şi
celelalte state, Belarus, Azerbaidjan şi Armenia, să înceapă dialogul pentru
încheierea unor astfel de tratate. Pentru România,vecină Ucrainei şi Republicii Moldova
(majoritar românofonă), Parteneriatul Estic a fost o
prioritate de la bun început şi cu atât mai mult acum, în contextul deţinerii
preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, au amintit preşedintele Klaus
Iohannis şi şeful diplomaţiei, Teodor Meleşcanu, prezenţi la eveniment,
precizând că Bucureştiul susţine continuarea acestui parteneriat. Securitatea, stabilitatea şi prosperitatea, democraţia şi statul
de drept în Europa de Est şi Caucazul de Sud reprezintă priorităţi pentru
blocul comunitar. De aceea, UE reafirmă că este hotărâtă să aibă o cooperare
strânsă, diferenţiată şi reciproc avantajoasă, cu toţi cei şase parteneri,
indiferent de nivelul de ambiţie al fiecăruia.



Ministrul român al agriculturii a
condus lucrările reuniunii de profil a Consiliului UE


Politica
agricolă comună, cea mai integrată politică europeană trebuie să rămână comună
nu doar declarativ, ci şi la nivel de aplicare concretă în toate statele membre
ale Uniunii Europene, a afirmat la Bruxelles, ministrul român al agriculturii,
Petre Daea, care a condus, marţi, lucrările reuniunii Consiliului Uniunii
Europene pe agricultură şi pescuit. Principalul subiect al reuniunii a fost
noul model de performanţă din cadrul Politicii Agricole Comune. Tot în cadrul Consiliului, au
avut loc informări din partea Comisiei şi schimburi de opinii cu privire la o
viziune strategică pe termen lung pentru o economie neutră din punct de vedere
al climei – subiect abordat din punct de vedere al aspectelor agricole. De
asemenea, discuţiile au vizat Declaraţia privind un viitor digital inteligent
şi durabil pentru agricultura europeană şi zonele rurale europene.



Date economice privind România


Economia românească a crescut,
în primele trei luni din acest an, faţă de aceeaşi perioadă din 2018, cu 5%,
arată primele estimări publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică.
Faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, avansul este de 1,3 procente.
Eurostat, Biroul de statistică al Uniunii Europene, confirmă evoluţia pozitivă.
Instituţia vorbeşte de o creştere economică românească în perioada
ianuarie-martie 2019 de 5,1%. În urmă cu o săptămână, Comisia Europeană a
revizuit, însă, în scădere, la 3,3% estimările privind creşterea economiei
româneşti în acest an, în condiţiile în care, în ianuarie, Executivul comunitar
indica un avans al produsului intern brut de 3,8%. De asemenea, la începutul
lunii aprilie, Fondul Monetar Internaţional a revizuit în scădere la 3,1%, de
la 3,4%, estimările privind evoluţia economiei româneşti în 2019. Pe de altă
parte, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a anunţat că
inflaţia a crescut, în lunile martie şi aprilie, peste nivelul prognozat şi va
continua să fie de peste 3,5%. El a explicat că printre factorii care menţin o
rată ridicată a inflaţiei în România se numără scumpirile la legume, fructe,
combustibili şi tutun, dar şi creşterile salariale şi taxa impusă companiilor
din telecomunicaţii, prin controversata Ordonanţă 114.



Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre,
va fi extrădat de Madagascar


Ministrul
interimar al Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat, în această săptămână, că
autorităţile din Madagascar au aprobat extrădarea lui Radu Mazăre, fost
primar al Constanţei, oraş
românesc la Marea Neagră. Radu Mazăre fusese reţinut, în urmă cu o săptămână, în această ţară ca
urmare a unui mandat de căutare emis de autorităţile române prin Interpol.
Fostul edil are multiple condamnări în România, unele nedefinitive. În luna
februarie, el a fost dat în urmărire internaţională, după ce a fost condamnat
definitiv la 9 ani de închisoare într-un dosar privind retrocedări fictive de
terenuri. Fostul primar a plecat din România în Madagascar în decembrie 2017,
acuzând presiuni politice în procesele penale care îl vizau, iar acolo a făcut
demersuri pentru obţinerea azilului. Potrivit autorităţilor, el ar urma să
ajungă în România la începutul săptămânii viitoare.



5G
în România


România este una dintre primele ţări din
lume care lansează servicii de comunicaţii 5G, după ce un operator de telefonie
mobilă a anunţat activarea, în Bucureşti, a primelor staţii radio de acest fel.
Abonaţii vor avea acces la tehnologia de ultimă generaţie pe măsură ce
telefoanele 5G vor fi disponibile pe piaţă. Operatorul de telecomunicaţii
precizează că, până la sfârşitul anului, reţeaua urmează să se extindă în alte
oraşe mari ale ţării.

Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 15 august 2026

Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026

România, fără energie electrică produsă nuclear Unitatea 2 a Centralei nuclearoelectrice Cernavodă, din sud-estul României, a fost oprită...

Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026
Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 08 august 2026

Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026

Stare de alertă energetică România este în stare de alertă energetică pe parcursul lunii august, în contextul reducerii semnificative a...

Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026
Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 01 august 2026

Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026

Proiecte adoptate de Parlamentul de la Bucureşti În Parlamentul de la București au continuat, în această săptămână, dezbaterile şi voturile...

Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026
Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 25 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026

Noua lege a salarizării unitare nemulțumește pe toată lumea Săptămâna a debutat, în România, cu o grevă de avertisment organizată în...

Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 18 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 12-18.07.2026

Blocaj politic persistent Luni, preşedinţia României a organizat o nouă rundă de discuţii între liderii defunctei coaliţii de guvernare PSD...

Retrospectiva săptămânii 12-18.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 11 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 05-11.07.2026

România a fost reprezentată de preşedintele Nicuşor Dan la summitul NATO de la Ankara Statele membre NATO şi-au reafirmat, în declaraţia de la...

Retrospectiva săptămânii 05-11.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 04 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 28.06 – 04.07.2026

Situația politică de la București Partidele din fosta coaliţie de guvernare de la București – PSD, PNL, USR și UDMR -nu au reuşit nici în...

Retrospectiva săptămânii 28.06 – 04.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 27 iunie 2026

Retrospectiva săptămânii 21.06 – 27.06.2026

Discuțiile pentru formarea noului guvern de la București, în impas Guvernul propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veştea nu a reuşit să...

Retrospectiva săptămânii 21.06 – 27.06.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company