Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

România şi FMI

Pe fondul disputelor dintre preşedinte şi premier, Fondul Monetar Internaţional are încredere că România va pune în practică elementele-cheie din cadrul noului acord, de tip preventiv, pe care l-a convenit, anul acesta, cu instituţia financiară internaţio

Adaugă ca sursă preferată în Google
România şi FMI
România şi FMI

, 13.12.2013, 12:24

Fondul Monetar Internaţional nu e străin de divergenţa dintre şeful statului, Traian Băsescu, şi cel al Executivului, Victor Ponta, în privinţa măsurilor necesare pentru atingerea ţintei de deficit agreate în cadrul acordului de tip preventiv încheiat de curând.



“Monitorizăm evoluţiile din România îndeaproape şi aşteptăm o decizie din partea autorităţilor, dacă doresc să modifice politicile necesare pentru asigurarea acestei ţinte” – a declarat, la Washington, directorul de comunicare al FMI, Jerry Rice, precizând că, apoi, pachetul de măsuri ar urma să fie trimis Consiliului Director spre aprobare.



Aşa că, în timp ce Fondul Monetar Internaţional este în stand-by, la Bucureşti securea războiului dintre preşedintele de centru-dreapta şi premierul de centru-stânga este departe de a fi îngropată.



Pe de o parte, şeful Executivului, Victor Ponta, aşteaptă răspunsul Comisiei Europene legat de o eventuală amânare, cu trei luni a introducerii accizei de 7 eurocenţi la motorină – măsură pe care el ar fi intenţionat să o ia, începând din 2014, pentru a compensa majorarea salariilor, pensiilor şi reducerea contribuţiilor sociale.



Pe de altă parte, pe fondul temerilor venite în special din partea transportatorilor, preşedintele Băsescu a avertizat, la începutul lunii, că dacă Guvernul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul viitor în forma în care este el la ora actuală, existând posibilitatea de a-l retrimite spre discutare în Parlament sau chiar de a-l ataca la Curtea Constituţională. El a declarat şi că îşi menţine punctul de vedere că această acciză de 7 eurocenţi nu trebuie introdusă deloc, pentru că în buget există resurse.



Mai mult, calificând măsura măririi accizelor drept antieconomică şi împotriva intereselor României, Traian Băsescu a declarat şi că nu va aproba memorandumul încheiat între guvern şi FMI, explicând că ţara noastră nu este dependentă de tranşele de la Fond, iar renegocierea memorandumului nu creează nici o problemă de finanţare.



Într-un cuvânt, pentru moment, toată lumea aşteaptă! Preşedintele Băsescu, după propriile-i spuse, îl aşteaptă pe premier să “discute … omeneşte” până pe 29 decembrie, dată la care şeful Statului ar trebui să ia o decizie cu privire la legea bugetului. Primul-ministru Ponta aşteaptă poziţia creditorilor internaţionali, iar FMI, în fine, aşteaptă ca autorităţile române să decidă dacă vor să modifice politicile pentru atingerea ţintei de deficit stabilite.



Chiar dacă va semna sau nu memorandumul, Bucureştiul trebuie să respecte recomandările privind reformele structurale şi măsurile bugetare – a precizat Comisia Europeană, care aşteaptă, şi ea, ca România să ia o decizie în privinţa acordului cu FMI. România a fost cea care a decis să aibă unul şi tot ea este cea care va decide dacă-l va continua sau nu – s-a mai spus la Bruxelles.

Președinta Republicii India, Droupadi Murmu şi Nicuşor Dan, preşedintele României
În actualitate vineri, 24 iulie 2026

Parteneriat extins România – India

România și India au semnat, joi, o serie documente în domeniile educației și științei în prezența șeful statului român, Nicușor Dan, și...

Parteneriat extins România – India
Foto: cdep.ro
În actualitate joi, 23 iulie 2026

Parlamentul convocat în sesiune extraordinară

Senatorii şi deputaţii au fost chemaţi din vacanţă pentru o sesiune extraordinară, săptămâna viitoare. Miza acestui demers este adoptarea...

Parlamentul convocat în sesiune extraordinară
Intervenţie de salvare a echipajului de pe nava liberiană - LPG Gas Lisbon (Sursa foto: Radu Miruţă / Facebook)
În actualitate miercuri, 22 iulie 2026

Incident grav în Marea Neagră

Un nou incident extrem de grav s-a petrecut în dimineaţa zilei de 21 iulie, în apropierea litoralului românesc la Marea Neagră, în contextul...

Incident grav în Marea Neagră
Foto: pixabay.com
În actualitate marți, 21 iulie 2026

Neptun Deep, un pas înainte

Compania de stat Romgaz şi OMV Petrom, cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, au încheiat una dintre etapele...

Neptun Deep, un pas înainte
În actualitate luni, 20 iulie 2026

Efectele furtunilor in România

Ploile torenţiale, vijeliile şi inundațiile au făcut, duminică, pagube importante în România. 29 de localităţi din 16 judeţe au fost...

Efectele furtunilor in România
În actualitate vineri, 17 iulie 2026

Discuţii privind PNRR

Procesul de revizuire a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost finalizat, după ultimele negocieri cu Comisia Europeană,...

Discuţii privind PNRR
În actualitate joi, 16 iulie 2026

Summit Ucraina – Europa de Sud-Est

Președintele României, Nicușor Dan, a participat, miercuri, la summit-ul Ucraina – Europa de Sud-Est – un format lansat în 2023, în...

Summit Ucraina – Europa de Sud-Est
În actualitate miercuri, 15 iulie 2026

UE continuă negocierile de aderare cu statele candidate

După ce, în luna iunie, deschideau primul cluster de negociere, cel privind valorile fundamentale, Republica Moldova și Ucraina au făcut marți...

UE continuă negocierile de aderare cu statele candidate

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company