Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Noi servicii medicale

Odată cu noul pachet de sănatate, românii sunt obligaţi să meargă la medicul de familie.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Noi servicii medicale
Noi servicii medicale

, 02.06.2014, 13:52

În România, reformele din sănătate, deşi impresionante ca număr, nu au reuşit să vitalizeze un sistem care agonizează de o grămadă de ani. La fel cum se întâmplă şi cu educaţia, o altă trâmbiţată prioritate naţională, sănătatea continuă să fie, mai degrabă, victima propriilor reforme, semn că perseverenţa autorităţilor nu are limite. Iar timpul a demonstrat că peste reformele neinspirate s-a suprapus lipsa resurselor financiare, aşa că efectele nefaste, precum exodul medicilor români în străinătate, nu s-au lăsat aşteptate.



Lucrurile, speră autorităţile, se vor schimba odată cu introducerea noului pachet de servicii medicale, ce a intrat în vigoare la 1 iunie. Cea mai importantă dintre noutăţile aduse de acesta este aceea că pacienţii care au până în 39 de ani se vor prezenta obligatoriu, cel puţin o dată la trei ani, la medicul de familie, iar cei peste 40 de ani vor fi consultaţi anual. Deşi controlul preventiv este obligatoriu, cei care nu se prezintă la medicul de familie pentru evaluarea de rutină nu riscă, deocamdată, nicio sancţiune.



Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Radu Ţibichi, explică: ”În acest moment, este suficient că legea prevede ca fiecare pacient să se adreseze medicului de familie, are obligaţia să o facă, să se înscrie pe lista unui medic de familie. De asemenea, prin contractul-cadru este stabilit dreptul de a beneficia de aceste consultaţii preventive. În momentul în care cardul naţional de sănătate va fi distribuit, atunci vom putea spune cu certitudine că acel pacient nu a trecut pe la medic în perioada în care a fost programat pentru a beneficia de consultaţia preventivă. În lipsa acestui sistem de control, a institui, în acest moment, o sancţiune nu este eficient şi nu este moral să o facem.”



Alte noutăţi ale pachetului de bază sunt serviciile medicale de prevenţie, decontarea terapiilor folosite în tratarea copiilor care suferă de autism, anumite tratamente dentare şi îndrumarea cu prioritate a pacienţilor spre medicii de familie şi ambulatoriile de specialitate. Astfel, 300 de diagnostice nu vor mai fi tratate în spital, care, oricum, în genere, sunt supraaglomerate, ci în policlinici.



De asemenea, va fi evaluat riscul privind sănătatea mintală şi sănătatea reproducerii. Medicii de familie vor putea monitoriza o parte din bolile cronice, între care hipertensiunea arterială, diabetul zaharat de tip II sau astmul bronşic. În plus, în pachetul minimal şi în cel de bază, în cazul supravegherii gravidelor, s-a introdus şi testarea pentru hepatita B şi C, pe lângă cea obişnuită pentru HIV.

Ilie Bolojan (Foto: gov.ro)
În actualitate vineri, 15 mai 2026

Fonduri europene pentru România

Comisia Europeană a aprobat o nouă cerere de plată din Planul Național de Redresare şi Rezilienţă pentru România, în valoare de 2,6 miliarde...

Fonduri europene pentru România
Preşedintele României, Nicuşor Dan
În actualitate vineri, 15 mai 2026

Consultări pentru formarea unui nou guvern

Preşedintele Nicuşor Dan cheamă, luni, partidele parlamentare la consultări oficiale în vederea desemnării noului premier al României, după...

Consultări pentru formarea unui nou guvern
Foto: Mediamodifier / pixabay.com
În actualitate joi, 14 mai 2026

Economia României, în recesiune

Economia României a scăzut în primele trei luni ale acestui an cu 0,2% faţă de trimestrul anterior şi cu 1,5 procente comparativ cu primul...

Economia României, în recesiune
Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice
În actualitate joi, 14 mai 2026

Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice

Summitul B9 de miercuri, unul dintre cele mai importante evenimente diplomatice  organizate în România în acest an, a adus la aceeași masă...

Summitul B9 şi al Ţărilor Nordice
În actualitate miercuri, 13 mai 2026

Sprijin pentru Republica Moldova

Creată pe o parte a teritoriilor româneşti răsăritene anexate, în vara lui 1940, în urma unui ultimatum, de Uniunea Sovietică stalinistă,...

Sprijin pentru Republica Moldova
În actualitate miercuri, 13 mai 2026

Forum de securitate la Marea Neagră şi în Balcani

Zona Mării Negre şi a Balcanilor de Vest reprezintă un interes strategic pentru România, dar şi pentru NATO, a declarat, marți, la București,...

Forum de securitate la Marea Neagră şi în Balcani
În actualitate marți, 12 mai 2026

Deficit comercial în scădere

România trebuie sa menţină disciplina fiscală şi ritmul reformelor pentru a evita deteriorarea ratingului de ţară – este concluzia...

Deficit comercial în scădere
În actualitate marți, 12 mai 2026

Românii la Cannes 2026

De marţi se desfășoară cea de-a 79-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, un eveniment de anvergură la care România...

Românii la Cannes 2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company