„Zilele Basarabiei”
În fiecare an, la sfârşitul lui martie, în România, Republica Moldova vecină ori în comunităţile româneşti din diaspora se celebrează aşa-numitele Zile ale Basarabiei.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 25.03.2016, 13:10
Sunt
98 de ani de când, pe 27 martie 1918, spre sfârşitul Primului Război Mondial,
pe fondul disoluţiei imperiului ţarist, Sfatul Ţării (organismul legislativ din
Basarabia) a votat unirea acestei provincii majoritar româneşti cu Patria Mamă.
A fost primul act al constituirii statului naţional unitar român, proces care,
la sfârşitul aceluiaşi an, avea să se încheie prin intrarea sub autoritatea
Bucureştiului a Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Maramureşului şi
Crişanei, aflate, până atunci, sub stăpânirea imperiului habsburgic.
Departe de a fi euforice, ceremoniile consacrate Basarabiei au un caracter mai
curând evocator şi nu sunt lipsite de tristeţe. Unirea n-a durat decât 22 de
ani. În vara lui 1940, in urma unui ultimatum, Moscova lui Stalin a anexat atât
Basarabia, cât şi nordul Bucovinei, teritorii care aparţin, în prezent,
fostelor republici sovietice Moldova si Ucraina. Sute de mii de basarabeni s-au
refugiat, atunci, în România micşorată, alte zeci de mii au fost deportaţi în
Siberia sau Kazahstan, iar în locul lor ocupanţii au adus colonişti recrutaţi
din toate ungherele imperiului. Independentă din 1991, republica de astăzi nu este Basarabia din 1918,
nici în ceea ce priveşte componenţa naţională, nici ca teritoriu şi frontiere.
Republica Moldova este cu mult mai divizată din punct de vedere politic,
administrativ, etnic, lingvistic, religios, decât Basarabia anului 1918 – a
subliniat ambasadorul Chişinăului la Bucureşti, Mihai
Gribincea. El a avertizat că urmarea
cea mai gravă a jumătăţii de secol de ocupaţie este că, deşi Republica Moldova
a ieşit din Uniunea Sovietică, la nivelul mentalităţilor nu a ieşit Uniunea Sovietică
din Republica Moldova. Un pro-occidental convins, ambasadorul a îndemnat la
realism, înţelepciune şi maturitate în abordarea unei eventuale uniri cu
România, evocată tot mai frecvent, deopotrivă la Bucureşti şi Chişinău.
În anii
din urmă, în ambele capitale, zeci de mii de oameni au participat, sub sloganul
Basarabia e România!, la aşa-numitele marşuri unioniste. Erau şi sunt animaţi
de convingerea că pentru Republica Moldova, administrată de o clasă politică
profund coruptă, fragilizată de separatismul prorus din Transnistria şi
pe care toate clasamentele de specialitate o califică drept cel mai sărac stat
european, unica soluţie e Unirea cu o Românie membră a UE şi NATO, cu un stat
de drept funcţional şi în care PIB pe cap de locuitor e, potrivit experţilor,
de 20 de ori mai mare. Apropierea centenarului Unirii din 1918, dată cu o
puternică încărcătură simbolică, a alimentat suplimentar curentul unionist în
mass-media şi societate.
În paralel, neanimat de niciun fel de porniri expansioniste,
Bucureştiul oficial – Preşedinţie, Guvern, Parlament, minister de Externe – a
rămas avocatul cel mai consecvent şi energic al suveranităţii şi integrităţii
statului vecin şi al aspiraţiilor sale de integrare europeană.
