UE şi ajutorul de stat
Cu acordul Bruxellesului, statul român va acoperi costurile pe care le implică închiderea a încă două mine neviabile.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 25.11.2016, 12:34
Comisia Europeană a autorizat sprijinul de aproape 450 de milioane de lei echivalentul a circa 100 de milioane de euro, acordat de statul român pentru închiderea a două mine de cărbune neviabile din Valea Jiului, Lonea şi Lupeni. Un comunicat al Reprezentanţei de la Bucureşti a Executivului comunitar precizează că acesta a constatat că măsura respectă regulile europene, ţările membre putând acorda ajutor de stat la închiderea minelor, pentru atenuarea impactului social şi asupra mediului. Mai mult de jumătate din sumă va fi folosită pentru lucrători – adică pentru salarii compensatorii şi programe de reconversie profesională, pentru lucrările necesare în subteran, reabilitarea arealului şi recultivarea terenurilor. Restul banilor vor fi folosiţi pentru a acoperi pierderile de producţie până la închidere – adaugă Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti.
Minele Lonea şi Lupeni sunt unităţi ale Complexului Energetic Hunedoara, iar închiderea lor trebuie realizată până cel târziu la sfârşitul anului 2018. Măsura survine după ce, luna aceasta, justiţia decisese ieşirea din insolvenţă a Complexului, situaţie juridică în care s-a mai aflat şi în prima jumătate a anului în curs. În cadrul CEH lucrează mii de angajaţi, la două termocentrale şi la patru mine de cărbune. Închiderea a două dintre acestea e doar un episod din lunga agonie a mineritului românesc. Privilegiată, din raţiuni deopotrivă pragmatice, dar şi ideologice, în perioada dictaturii comuniste, industria minieră asigura vitalitatea unei economii energofage. Minerii erau excelent plătiţi în raport cu alte categorii socio-profesionale, dar munca foarte grea din subteran, alienantă şi abrutizantă, îi transformase într-o imprevizibilă masă de manevră. În 1977, în Valea Jiului s-a înregistrat una dintre puţinele revolte colective împotriva regimului comunist din epocă. Dar, 13 ani mai târziu, imediat după Revoluţia anticomunistă, tot din Valea Jiului plecau spre Bucureşti trenuri ticsite cu mineri, partizani ai preşedintelui de stânga Ion Iliescu, care acuzase o tentativă de puci de extrema dreptă. Doar două zile, 14 si 15 iunie 1990, au stăpânit minerii Capitala, unde s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase in urma lor 700 de răniţi, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi. Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor independente devastate completează tabloul invaziei minereşti. Demonizată, atunci, în restul ţării, Valea Jiului nu şi-a regăsit încă identitatea în cele aproape trei decenii care-au trecut.
Nerentabil şi poluant, sectorul minier şi-a restrâns, progresiv, ponderea, încă de pe la jumătatea anilor 90, când guvernul de coaliţie, cu dominantă creştin-democrată, a închis primele mine. Cu salariile compensatorii primite, o parte dintre mineri au încercat să-şi deschidă mici afaceri, mulţi s-au întors în locurile de baştină, departe de Vale, alţii au plecat să muncească în străinătate. Scenarii pe care, spun experţii, le vor urma şi disponibilizaţii de la Lonea şi Lupeni.
