Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Invitaţie la cinematograf 9 D în România

Revenim astăzi la Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc tematic cu dinozauri din Sud - Estul Europei.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Invitaţie la cinematograf 9 D în România
Invitaţie la cinematograf 9 D în România

, 18.10.2015, 10:04

Revenim astăzi la Dino Parc Râşnov, cel mai mare parc tematic cu
dinozauri din Sud – Estul Europei. Un parc întins pe o suprafaţă de 1,4
hectare, amenajat în pădure de-a lungul drumului ce duce către cetatea
Râşnovului, Dino Parc reuneşte 45 de
exemplare de dinozauri în mărime naturală, confecţionaţi din fibră de sticlă şi
aşezaţi în ordine cronologică. Ascunşi printre copaci, dinozaurii surprind pe
măsură ce vizitatorul înaintează pe traseu. Casa Pteranodonului, casa
Oviraptorului, casa Diplodocusului, casa Triceratopsului, casa T-Rexului sunt
locuri ce stimulează spiritul de explorator al vizitatorilor. La acestea se
adaugă şi podul peste timp şi tiroliana, iar mai nou, atractivitatea parcului
a crescut, aici apărând şi două cinematografe, dintre care unul 9D, precum şi
posibilitatea de a vizita parcul pe timp de noapte. În ambele cinematografe
rulează filme şi documentare tematice, cu şi despre dinozauri, dar şi alte
producţii de aventură, comedie sau horror.


Vine cu detalii Adrian Apostu,
managerul proiectului: Noi dorim să-l promovăm şi de asta
ne-am hotărât să-l deschidem când începe şcoala. Vom încerca să ne promovăm mai
mult în şcoli: avem dealtfel şi un program eleborat Dino Edu, cu latură educaţională,
în care vom oferi posibilitatea celor care vin la noi să-şi ţină orele de
biologie într-un cadru non-formal sau ore de paleontologie, pentru studenţi
sau, pur şi simplu, excursii. Avem acest cinematograf 9 D, care este absolut
ultimul care s-a inventat, cu foarte multe atracţii: bate vântul, plouă, ninge,
e ceaţă, vibrează, inclusiv nişte laser-shooting-uri, adică fiecare scaun este
echipat cu un fel de pistol cu care, la anumite filme, poţi să te aperi de
dinozaurii care vin spre tine. Pentru că cea mai mare parte a filmelor se
referă la dinozauri.



Sala de cinematograf 9 D, printre primele, dacă nu
prima din România, oferă senzaţii şi provocări ce nu pot fi uitate cu uşurinţă.
Ploaie, fulgi de zăpadă, vânt, scântei, fulgere, fum şi pistoale interactive
sunt doar câteva dintre efectele speciale de care pot avea parte persoanele
care vor să se oprească la cinematograful din Dino Parc. Mişcările
hidraulice ale scaunelor, precum şi faptul că tot etajul clădirii principale,
în care se află cinematografele, este dotat cu tehnologie interactivă de la
holograme până la touchscreen-uri fac unică experienţa de aici, ne-a mai spus
Adrian Apostu, manager de proiect Dino Parc Râşnov şi a adăugat: Filmele vor rula nonstop. Filmele 9 D au o
durată între 5-10 minute, pentru că ele sunt foarte intense şi cred că nici nu
ai putea să vezi mai mult de atât. Ele vor rula cu regularitate unul după
altul, nu este necesară o programare anterioară. Şi am stabilit o regulă: când
sunt grupuri de peste 10 persoane ele îşi pot alege filmul care rulează. Noi o
să avem un program prestabilit, dar dacă sunt grupuri de peste 10 persoane,
considerăm că au suficient discernământ şi îşi pot alege filmul din oferta
noastră. În primă fază vom avea 100 de filme din care se va putea alege.



L-am
întrebat pe Adrian Apostu dacă există contraindicaţii pentru vizionarea unor
astfel de filme, dat fiind faptul că lumea din film, plină de impresii, vine
spre tine ca spectator, continuu şi interacţionează cu tine: Nu este niciun fel de contraindicaţie. Este un cinematograf cu
adevărat mai interactiv decât cel obişnuit, dar nu sunt contraindicaţii. Din
septembrie, Dino Parcul s-a orientat spre latura şcolară şi educaţională. Îi
aşteptăm pe cei ce vor să facă un pic de educaţie non-formală. Am făcut
contract cu anumiţi lectori care să ţină lecţii la noi, ca nişte ore de clasă,
iar noi vom oferi reduceri şi bonusuri de tip cinematograf, pentru cei ce vin
să-şi ţină orele la noi.



Şi pentru că organizatorii îşi
doresc să aducă în permanenţă noi atracţii pentru pasionaţii de dinozauri care
le calcă pragul, toţi cei care vor să experimenteze senzaţii noi, sunt invitaţi
la o plimbare printre dinozauri, după lăsarea întunericului. Am aflat că
traseul este dotat cu instalaţie de sunet şi lumini, care ne transpun într-o
lume demult apusă. Tot aici găsiţi şi un dino-restaurant, laser-shooting,
căsuţe în copaci la nivelul coroanei dar şi un punct de interes ştiintific
paleontologic în care copiii şi adulţii pot afla mai multe informaţii despre
dinozauri sau preistorie.Preţul biletelor este de 22 de lei pentru
copii (aprox 5 euro) şi 28 de lei pentru adulţi (aprox 6 euro), iar din 15
septembrie, de când a început şcoala, toţi elevii beneficiază de reduceri
substanţiale.

CERN (Foto: pixabay.com)
România la ea acasă marți, 07 iulie 2026

Fizică. Magie. Progres

Organizaţia Europeană pentru cercetări nucleare din Elveţia, CERN, cum e cunoscută, beneficiază de prezenţa unei comunităţi peste 100 de...

Fizică. Magie. Progres
Mihai Eminescu (foto arhivă)
România la ea acasă marți, 23 iunie 2026

Via Eminesciana

Reper al culturii româneşti, poetul Mihai Eminescu poate fi privit şi ca un liant al românilor, aşa cum ne propune Camelia Manea, conferenţiar...

Via Eminesciana
Vali Porcișteanu, pilot raliu (Foto: facebook.com/upitmedia)
România la ea acasă marți, 16 iunie 2026

Sărbătoarea pasionaților de automobile

La începutul lunii iunie a fost organizată cea de-a 6-a ediție a POLI AutoFEST Piteşti, cel mai mare festival din România dedicat industriei...

Sărbătoarea pasionaților de automobile
Foto: Mariana Chiriță/RRI
România la ea acasă marți, 09 iunie 2026

Coliva reinterpretată

Coliva este un preparat ritualic fundamental în cultura și spiritualitatea românească. Realizată din grâu fiert, îndulcit și ornat, ea este...

Coliva reinterpretată
România la ea acasă marți, 02 iunie 2026

Cursa de răţuşte la Cluj

În fiecare an, pe 1 iunie, de Ziua Copilului, râurile din întreaga țară devin scene ale unei competiții pline de culoare și energie. Mii de...

Cursa de răţuşte la Cluj
România la ea acasă marți, 26 mai 2026

Race for the Cure, ediția a 12-a

România se află pe primul loc în Europa la morţi survenite în urma cancerului. Deşi mortalitatea este şi în ţara noastră în scădere şi...

Race for the Cure, ediția a 12-a
România la ea acasă marți, 19 mai 2026

Pericol!

„Pericol”, personajul creat de scriitoarea Raluca Poenaru în volumul omonim premiat în 2017 cu Trofeul Arthur, ce premiază literatura pentru...

Pericol!
România la ea acasă marți, 12 mai 2026

Pisica Transilvană, aproape de recunoaştere internaţională

Pentru pisica de rasă ce participă la competiţii, frumusețea nu stă doar în ochiul evaluatorului. Vorbim de atitudine, de pedigree. Pisica...

Pisica Transilvană, aproape de recunoaştere internaţională

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company