Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Buziaş

Ne îndreptăm azi spre vestul României şi ajungem în judeţul Timiş. Buziaşul este singura staţiune de interes naţional din vestul ţării, care are ca profil terapeutic bolile cardiovasculare, folosind în procedurile de tratament factorii naturali de cură.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Buziaş
Buziaş

, 06.01.2018, 19:00

Ne îndreptăm azi
spre vestul României şi ajungem în judeţul Timiş. Buziaşul este singura
staţiune de interes naţional din vestul ţării, care are ca profil terapeutic
bolile cardiovasculare, folosind în procedurile de tratament factorii naturali
de cură. În primul rând, apa minerală carbogazoasă folosită în cură externă sub
formă de băi cu apă minerală încălzită şi în cură internă de la buvetele din
parc. Apoi, foarte apreciate sunt şi mofetele, emanaţii de dioxid de carbon,
benefice pentru circulaţia periferică. Nu în ultimul rând, aeroionizarea. În
acest caz vorbim despre o concentraţie a aerului similară unei altitudini de
1000 m, deşi staţiunea este situată la o altitudine de 128 m, bioclimatul fiind
propice pentru tratament şi odihnă.


Aflăm de la
Leontin Gheorghe, directorul general al unui complex de tratament din staţiunea
balneoclimaterică Buziaş, de ce ar trebui ca turiştii să nu ocolească acest
loc. Ar merita să-şi îndrepte atenţia spre staţiunea noastră în primul rând
fiindcă are o istorie de 200 de ani. Având în vedere că ne aflăm într-o zonă
puternic ionizată negativ, încercăm să convingem părinţii să petreacă mult timp
cu copiii în astfel de aer. Există efecte benefice pentru sănătate. De
asemenea, ne adresăm şi străinilor, având în vedere factorii de climă: aer,
apă, emanaţii de bioxid de carbon, cunoscute şi sub denumirea de mofete. În
acest sens, ei pot veni şi pot fi consultaţi în staţiune, chiar dacă nu au
tradiţionalul bilet de trimitere de la medicul de familie. Ei pot beneficia de
proceduri de tratament. Avem oferte la toate categoriile de clasificare. De
asemenea, un element de noutate ar fi că, pe lângă procedurile recomandate de
un medic specialist, mai pot beneficia de un pachet numit de noi Educaţie
cardio-metabolică. Încercăm să combinăm două elemente: sănătatea bazată pe
factorii naturali de climă şi medicina cardiovasculară, având în vedere
specificul staţiunii noastre. Preţurile variază. Avem oferte de o săptămână, la
patru stele, începând de la 1.859 de lei (circa 400 de euro). Am măsurat satisfacţia clienţilor. Vin
turişti străini şi în perioada asta, în special din Germania. Există companii
cu specific şi cu capital german în zonă şi se cazează la noi.


În Buziaş puteţi
vizita şi un muzeu balnear, primul de acest fel din România, deschis spre
vizitare doar sâmbăta şi duminica, între orele 14-17. Acesta prezintă istoricul
staţiunii şi scoate în evidenţă efectul terapeutic al apelor minerale din
Buziaş asupra afecţiunilor
cardiovasculare, circulatorii şi asupra hipertensiunii arteriale. Iar un alt
obiectiv turistic inedit este colonada, locul de promenadă preferat al
împărătesei Sissi. Aceasta va fi refăcută respectând planurile iniţiale.
Obiectivul a fost construit în anul 1875, la cererea împăratului Franz Josef.



Nu în ultimul rând, ar trebui să ştiţi că, în Buziaş,
pe lângă turismul balnear se practică şi cel viticol. Tradiţia viticolă pe
Dealul Silagiului, care are o altitudine maximă de 324 de metri, este veche. Diverse
însemnări consemnează activităţi viticole încă de la începutul mileniului
trecut. Sunt 14.000 de hectare de teren agricol, acoperite în proporţie de nouă
la sută de vii. De aici provin vinurile de masă superioare, roşii şi albe,
recunoscute pe plan internaţional. Având în vedere potenţialul celor două forme
de turism, viticol şi balnear, infrastructura de cazare a staţiunii Buziaş a
cunoscut o dezvoltare fără precedent. Prin urmare, nu veţi întâmpina probleme
cu cazarea, oferta fiind variată.

Expoziţie Muzeul Arta Lemnului, Câmpulung Moldovenesc (facebook.com/muzeulartalemnului)
Vizitați România sâmbătă, 03 octombrie 2026

Câmpulung Moldovenesc

O natură ce îmbie la descoperiri, cu pădure, culmi montane, dar şi clădiri frumoase amintind de arhitectura de sfârşit de secol XIX, început de secol …

Câmpulung Moldovenesc
Braşov (foto: Ovidiu Oprea)
Vizitați România marți, 29 septembrie 2026

Braşov – 29.09.2026

Peste 80 de jurnalişti şi agenţi de turism din 15 de ţări, inclusiv din România, au participat în urmă cu o săptămână la un info trip în Braşov şi în …

Braşov – 29.09.2026
Castelul Banffy din Nușfalău (Sursa foto: România Atractivă / www.romania-atractiva.ro)
Vizitați România sâmbătă, 26 septembrie 2026

Castelul Banffy din Nușfalău

Mergem astăzi în nordul ţării, în judeţul Sălaj, pentru a descoperi un castel, recent renovat şi deschis, chiar începând de luna aceasta, spre vizitar…

Castelul Banffy din Nușfalău
Sighişoara (foto: Florenţa Zaharescu/RRI)
Vizitați România marți, 22 septembrie 2026

Sighişoara

Situat în partea sudică a Transilvaniei, orașul Sighișoara se remarcă prin cetatea sa medievală, un sit înscris în patrimoniul mondial UNESCO, Cetatea…

Sighişoara
Vizitați România sâmbătă, 19 septembrie 2026

Periplu Art Nouveau în Târgu Mureş

Astăzi vă invităm să descoperiţi municipiul Târgu Mureş. Vă amintim că ne aflăm în municipiul de reședință al județului Mureș, din centrul Transilvani…

Periplu Art Nouveau în Târgu Mureş
Vizitați România marți, 15 septembrie 2026

Hârlău, judeţul Iaşi

Situat la circa 70 de km de Iaşi, municipiul de reşedinţă al judeţului cu acelaşi nume, oraşul Hârlău este un reper al itinerariilor cultural-religioa…

Hârlău, judeţul Iaşi
Vizitați România sâmbătă, 12 septembrie 2026

Muzeul Țării Crișurilor

Astăzi vă propunem un popas la Oradea, oraşul reşedinţă a judeţului Bihor, unde Muzeul Țării Crișurilor îşi aşteaptă vizitatorii cu o chintesenţă a vi…

Muzeul Țării Crișurilor
Vizitați România marți, 08 septembrie 2026

Sărata Monteoru

Staţiunea Sărata Monteoru, aflată în zona colinară a judeţului Buzău, a fost fondată la sfârşitul secolului al 19-lea de un om de afaceri, Grigore Con…

Sărata Monteoru

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company