Cetatea Cisnădioara, cel mai vechi monument romanic din Transilvania
Pe vârful unui deal, la circa 12 kilometri de oraşul Sibiu, la începutul secolului al XII-lea a fost construită o bazilică romanică.
Daniel Onea, 04.08.2018, 08:00
Pe vârful unui deal, la circa 12 kilometri de oraşul Sibiu, la începutul secolului al XII-lea a fost construită o bazilică romanică. Biserica săsească, evanghelică-luterană, de la Cisnădioara este compusă din trei nave şi e înconjurată de un zid de incintă care se desfăşoară de-a lungul platoului dealului Mihail. De aici provine şi numele în germană al localităţii, Michelsberg, Dealul lui Mihai. Monumentul este diferit de celelalte din Transilvania şi prin faptul că nu a suferit prea multe modificări ulterioare. Asta în ciuda vremurilor tulburi prin care a trecut de-a lungul timpurilor, spune Carmen Kelber, supraveghetoare şi ghid:
Biserica fortificată sau cetatea de la Cisnădioara este cea mai veche biserică fortificată cu stil romanic din Transilvania. Construită la 1180, zidurile dimprejur au fost ridicate în anul 1241, înainte de invazia mongolă. Aproximativ 300 de ani, aici au locuit călugări cistercieni, pentru că, la un moment dat, în anul 1223, biserica a fost donată mănăstirii cisterciene de la Cârţa. Pe parcursul secolelor a fost folosită, bineînţeles, ca biserică la început, cetate de arcaşi, arsenal – loc în care se ţinea armamentul, chiar şi închisoare un timp. Acum este deschisă mai mult pentru vizitatori. Se mai ţin slujbe de trei, patru ori pe an.
În secolul al XVII-lea, biserica fortificată de la Cisnădioara a fost atacată de turci şi asediată, continuă Carmen Kelber, supraveghetoare şi ghid. Turcii obişnuiau să plece cu prada şi să distrugă locul pe care îl cucereau. Aici au dat foc. Timp de 100 de ani, după acel incendiu, biserica a rămas fără acoperiş. În 1787, s-a refăcut din nou acoperişul păstrându-se stilul vechi. Pe lângă ziduri se pot vedea nişte bolovani care iniţial au fost rotunzi, dar care şi-au mai pierdut din formă din cauza eroziunii, cu care cei din cetate se apărau. Bolovanii erau împinşi pe deal, în jos. În jur, nu exista pădure. După ce s-a construit satul, tinerii, înainte de nuntă, ca dovadă de putere, trebuiau să ducă un bolovan pe deal. În zilele noastre, sunt trepte. Se poate ajunge foarte uşor sus. Dealul este puţin mai înalt, dar accesul se face uşor.
Se poate ajunge uşor în cazul în care aveţi condiţie fizică. Altfel, veţi face foarte multe opriri pe drum, ocazie cu care puteţi fotografia şi împrejurimile. Datorită faptului că dealul are circa 160 de metri, sunt 145 de trepte. Sunt trepte şi mai lungi, şi mai scurte. Urcarea se face cam în zece minute. Pe alee sunt şi băncuţe, unde turiştii se pot odihni. Bineînţeles că toată lumea suflă un pic când ajunge în vârf, fiindcă urcuşul îţi ia respiraţia. Dar, în momentul în care se ajunge sus, nu durează cinci minute şi trece toată oboseala. Priveliştea e magnifică. Se vede Cisnădia, se vede satul jos, se văd construcţiile noi de pe dealuri şi multă vegetaţie. Pe drumul până sus sunt multe plante, chiar şi în curtea interioară. Priveliştea e de vis.
Aproape toţi turiştii străini vin sceptici la început, având în vedere ce au mai citit despre România, spune Carmen Kelber, supraveghetoare şi ghidul bisericii fortificate de la Cisnădioara. Însă mereu pleacă uimiţi de ceea ce găsesc şi de ospitalitatea gazdelor. Mulţi ajung cu ocazia Festivalului Internaţional de Teatru, care se organizează în fiecare an, în iunie, sus, pe deal. Pe Carmen Kelber o veţi găsi la baza cetăţii sau în vârful dealului, pe o băncuţă, gata să vă povestească mereu despre locurile pe care le iubeşte.
