Şinca Veche
Vă invităm astăzi într-o călătorie iniţiatică. Vă puteţi pune şi o dorinţă, pentru că vă invităm să vizitaţi alături de noi Templul ursitelor, cum sunt numite bisericile rupestre de la Şinca Veche
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ana-Maria Cononovici, 27.02.2021, 14:14
Vă invităm astăzi într-o călătorie iniţiatică. Vă
puteţi pune şi o dorinţă, pentru că vizităm Templul ursitelor, cum sunt
numite bisericile rupestre de la Şinca Veche.Un loc în care se spune că se
împlinesc dorinţele celor ce vin cu sufletul curat. Mergem aşadar în satul de
reședință al comunei Șinca din județul Brașov (Transilvania, România), la 45 de
km de oraşul Brașov și 22 Km de Făgăraș, la numai 3 km de satul Șinca Veche,
unde se află Așezământul Șinca Veche.
Se presupune că Şinca Veche are o vechime de
aproximativ 7.000 de ani şi există teorii potrivit cărora lăcaşul de aici a
fost ridicat de aceeaşi civilizaţie care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor, Atlanţii, locuitori ai Atlantidei mitice.
Controversele legate de acest lăcaş de cult vin atât din imposibilitatea datării şi stabilirii originilor sale, a autorilor
însemnelor de pe pereţi, cât şi din structura arhitectonică nespecifică.
Biserica săpată aici în piatră are două altare, ceea ce îi face pe mulţi să îi
pună sub semnul întrebării originea.
Gina Maria Gheorghe a fost ghida noastră în
această descoperire şi ne-a prezentat abordarea oficială: Aici au fost isihaştri, adică călugări. Şi au săpat în
această rocă nisipoasă o mănăstire, cu două biserici. Intrăm printr-un pronaos,
lung de 13 metri. În această gresie nisipoasă ei au săpa, la început, biserica
din dreapta, iar în stânga aveţi lăcaşul unde îşi preparau masa şi unde
locuiau. Suntem în pronaos, se vede naosul şi altarul, în spate: acea bucată de
piatră este o bucată din masa sfântă a altarului.
Se vede catapeteasma în formă
de D, o vedeţi sus, iar în stânga se vede proscomidiarul, acel lăcaş care se
află în orice mănăstire, biserică, fie ortodoxă, fie catolică, în stânga
altarului, unde se pregăteşte proscomidia, acea bucată de pâine care se
împarte, o parte Domnului Isus Hristos, Maicii Domnului, sfinţii, heruvimii,
serafimii şi ultimele părticele nouă, păcătoşilor, care se pun în potir şi se
dau la împărtăşanie. În dreapta ei locuiau, pregăteau masa, se văd două colţuri
în stânga, unde erau două ferestre.
În cea de-a doua parte, au săpat în această
stâncă, un locaş de odihnă, în stânga şi în dreapta, cea de-a doua biserică.
Aici era clopotniţa; unde se văd şisturile acelea, s-a descoperit a fi o scară
circulară din lemn. Şi au săpat până sus, când a intrat generalul Bukow (n.r.
General al Mariei Tereza, cunoscut pentru prigonirea ortodocşilor) în această
zonă, fiindcă trebuia să iasă pe undeva, aşa că ieşeau pe sus.
Aveau şi loc de
aerisire şi de lumină, iar aici, pe perete, în faţa mea, se vede pantocratorul:
orice biserică ortodoxă are pantocratorul, adică figura Domnului. Dacă staţi
aici o vedeţi. Şi intrăm în a doua biserică. Ar fi ca un lăcaş de cult cu două
altare.
Alte teorii susţin că, în timp, pereţii s-au
surpat şi au fost unite cele două biserici, care au existat atunci când
comunitatea de monahi şi-a mărit numărul.
Ceea ce ne-a fost prezentat drept clopotniţă este
privit, potrivit unora, drept vortex energetic, din vremea dacilor. Şi cu adevărat,
pe actualul teritoriu al comunei Şinca, s-a descoperit existenţa unui centru
populat, de pe vremea stăpânirii romane, secolele 14-37 e.n., din perioada Împăratului
Tiberius. Pe aici trecea Drumul Roman care lega Râşnovul (antică Cumidava) de
Dacia Superioară.
Pe lista monumentelor istorice, mănăstirea de la
Şinca Veche este datată în secolul al XVIII-lea, respectiv în anul 1742, timp
în care bisericile ortodoxe erau interzise.
Oricare ar fi adevărul, istoricii spun că templul
este unic în lume, iar frumuseţea lui este aparte, precum şi liniştea ce se
coboară asupra vizitatorului ajuns în zonă.
