Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Reluarea negocierilor privind Brexit

Marea Britanie și Uniunea Europeană au reluat negocierile pe tema Brexit. Până la 31 decembrie 2020 cele două ar trebui să ajungă la un acord comercial care să le permită continuarea relațiilor economice.

Reluarea negocierilor privind Brexit
Reluarea negocierilor privind Brexit

, 03.12.2020, 09:00

Uniunea Europeană și Marea Britanie
au reluat negocierile în încercarea de a depăși divergențele și de a ajunge la
un acord comercial post-Brexit. Negocierile vor să evite o relație comercială
bazată pe regulile Organizației Mondiale a Comerțului în cazul în care nu se
ajunge la un acord. Michel Barnier, negociatorul-șef al Uniunii Europene pentru
Brexit, a avertizat că timpul este limitat și că rămân divergențe fundamentale,
dar continuăm să lucrăm pentru a ajunge la un acord.



Împreună cu Mihai Sebe, expert în
chestiuni europene, am încercat să rezumăm stadiul actual al discuțiilor Uniunea
Europeană-Marea Britanie.

Veștile
sunt bune dar aș da dovadă de un optimism precaut. În ce sens? Din păcate mai
avem foarte puțin timp până la sfârșitul anului iar problemele rămase încă în
discuție sunt probleme complexe a căror rezolvare este încă departe de se
întrevedea. În primul rând despre ce vorbim? Sunt trei elemente în dispută în
momentul de față: drepturile privind pescuitul, regulile privind competiția și
maniera în care un eventual acord privind Brexitul poate fi guvernat după
ianuarie 2021. De ce astfel de probleme sunt dificil de reconciliat? În
chestiunea drepturilor privind pescuitul avem pe de-o parte o poziție a
statelor frontaliere ale Uniunii Europene, mai precis Franța, Olanda și Spania
care au o serie de rezerve și o serie de obiecții cu privire la restricțiile
privind pescuitul în apele teritoriale ale Marii Britanii.

Pe de altă parte,
guvernul Marii Britanii, la fel, dorește să-și protejeze pescarii locali. Dacă
acest subiect poate să fie depășit rămâne de văzut cu atât mai mult cu cât el
vine la pachet cu un alt aspect important., și anume regulile privind
competiția. Există deja o serie de indicii că cel puțin programul privind
pescuitul ar putea fi rezolvat în măsrua în care alte state membre ale Uniunii
Europene ar putea fi mai flexibile cu privire la regulile asupra concurenței
comerciale.

Din păcate, situația este agravată în opinia mea de faptul că chiar
și un eventual acord obținut in extremis va trebui validat de Parlamentul
European și în funcție de natura acordului validat și de parlamentele statelor
membre. Astfel că intervalul de timp pentu a rezolva aceste probleme este
foarte scurt iar riscul de a veni luna ianuarie 2021 fără un acord validat de
Parlamentul european este important în acest moment.

Pe de altă parte, nu
trebuie să fim extrem de pesimiști. Trebuie să realizăm faptul că ambele părți
au negociatori cu experiență, negociatori raționali, care înțeleg că la
sfârșitul zilei cea mai bună soluție ar fi un acord între cele două părți.
Problema, în momentul de față, nu se mai pune între un Brexit fără acord sau un
Brexit hard sau unul soft ci mai degrabă între un Brexit hard cu un acord sau
niciun acord cu Uniunea Europeană, deloc, ținând cont de timpul rămas până la
finalizarea procesului de negociere.


RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 03.12.2020
Carla Tavares (Foto: Photographer: Laurie DIEFFEMBACQ Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? vineri, 25 iulie 2025

Cadrul financiar multianual, în atenția Parlamentului European

Bugetul pe termen lung al Uniunii Europene, denumit și cadru financiar multianual, reprezintă capacitatea financiară a Uniunii de a-și îndeplini...

Cadrul financiar multianual, în atenția Parlamentului European
Ekaterina Zaharieva (Photographer: Alain ROLLAND Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? joi, 24 iulie 2025

Noul pact al UE pentru polenizatori

În ultimele decenii, populațiile de polenizatori au înregistrat un declin accentuat. Una din trei specii de albine se confruntă cu un colaps...

Noul pact al UE pentru polenizatori
Europarlamentarul Andreas Schieder din partea Socialiștilor și Democraților Europeni
Alo, Bruxelles? miercuri, 23 iulie 2025

Integrarea europeană a Balcanilor de Vest

Uniunea Europeană intenționează să integreze și Balcanii de Vest, o zonă rămasă în afara spațiului comunitar din cauza conflictelor și...

Integrarea europeană a Balcanilor de Vest
Ştefan MUŞOIU (Photographer: Christian CREUTZ Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? marți, 22 iulie 2025

Rețelele de socializare, un pericol pentru copii

Să ne protejăm copiii de mesajele difuzate pe platformele de socializare, ca să avem generații mai sănătoase și mai responsabile! este apelul...

Rețelele de socializare, un pericol pentru copii
Alo, Bruxelles? luni, 21 iulie 2025

Pachetul de securitizare – instrument utilizat pe piețele financiare

Comisia Europeană a adoptat recent un pachet de măsuri cu scopul de a simplifica și de a adapta mai bine cadrul UE privind securitizările....

Pachetul de securitizare – instrument utilizat pe piețele financiare
Alo, Bruxelles? vineri, 18 iulie 2025

Uniunea Europeană și Canada, parteneriat în domeniul securității și al apărării

Liderii Uniunii Europene și Canadei au decis să aprofundeze cooperarea și parteneriatul, cu ocazia celei de a 20-a reuniuni la nivel înalt...

Uniunea Europeană și Canada, parteneriat în domeniul securității și al apărării
Alo, Bruxelles? joi, 17 iulie 2025

Consolidarea zonelor rurale din UE prin politica de coeziune

Zonele rurale reprezintă un pilon esențial al stilului de viață european și contribuie în mod fundamental la competitivitatea și reziliența...

Consolidarea zonelor rurale din UE prin politica de coeziune
Alo, Bruxelles? miercuri, 16 iulie 2025

Europenii susțin acţiunile de combatere a schimbărilor climatice

Un nou eurobarometru lansat la finalul lunii iunie indică sprijinul marii majorității a europenilor pentru politicile privind combaterea efectelor...

Europenii susțin acţiunile de combatere a schimbărilor climatice

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company