Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Inechităţi în distribuirea vaccinurilor în UE

Ca urmare a problemelor semnalate de către membrii CESE, urmează să fie elaborat un act normativ din partea decidenţilor europeni, care să prioritizeze vaccinarea persoanelor cu dizabilităţi, aflate până acum într-o situaţie aproape de discriminare

Adaugă ca sursă preferată în Google
Inechităţi în distribuirea vaccinurilor în UE
Inechităţi în distribuirea vaccinurilor în UE

, 25.05.2021, 09:00

Într-una
dintre întâlnirile online organizate de Comitetul Economic şi Social European
(CESE) s-a observat că persoanele cu handicap sunt expuse unui risc mai mare de
a contracta COVID-19 și de a se îmbolnăvi grav, pentru că se confruntă cu
numeroase obstacole și sunt mai puțin apte să mențină distanța, dar, cu toate
acestea, în UE, aceste persoane nu au fost incluse în mod explicit în grupurile
prioritare pentru vaccinare.



Tudorel
Tupiluşi, membru CESE, preşedintele Asociaţiei nevăzătorilor din România, ne-a
relatat:

Problema pe care
am semnalat-o la CESE a fost legată de colaborarea defectoasă între
organizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi şi instituţiile statului, în
sensul că rata de vaccinare în rândul persoanelor cu dizabilităţi a fost şi
este una foarte redusă.



Strategiile
naționale de vaccinare nu au stabilit, în cadrul campaniei de vaccinare
împotriva COVID‑19, criterii clare de prioritate pentru persoanele cu
handicap, cu excepția celor
instituționalizate sau expuse
unui risc mai mare de infectare. În
schimb, în multe state membre, persoanele cu handicap nu pot ști cu certitudine
dacă situația care cauzează handicapul le face eligibile pentru vaccinare
înaintea persoanelor de aceeași vârstă din populația generală. Formularea vagă
a reglementărilor naționale care stabilesc încadrarea anumitor persoane în
grupuri prioritare pe alte criterii decât vârsta, precum și deficitul acut de
vaccinuri din Europa și reticența față de vaccinuri au generat deseori confuzie
și haos, astfel încât numeroase persoane cu handicap s-au regăsit în coada
listelor de așteptare pentru vaccinare.


Situația
variază nu numai de la o țară la alta, ci și de la o regiune la alta, după cum
reiese din concluziile audierii pe tema Vaccinării împotriva COVID-19 și
persoanele cu handicap, organizată de Comitetul Economic și Social European.
Tudorel Tupiluşi a precizat:

Este o problemă la nivel european, colegii din ţările nordice au prezentat
nişte statistici de-a dreptul îngrijorătoare, în sensul că rata de vaccinare în
rândul persoanelor cu dizabilităţi este foarte mică. Noi, totuşi, stăm mai bine
faţă de multe ţări europene, dar conform ultimelor date, în România s-au
vaccinat puţin peste 1% din totalul persoanelor cu dizabilităţi. Eu zic că este
foarte puţin. Şi asta datorită cooperării defectoase dintre Organizaţiile pentru persoane cu dizabilităţi
şi instituţiile statului. De asemenea, campania de conştientizare este una care
nu ne avantajează, materialele video prezentate sunt fără autodescripţie pentru
persoanele nevăzătoare sau fără interpretare mimico-gestuală, pentru persoanele
cu deficienţă de auz.



Ce poate fi
făcut la nivelul UE ne-a spus tot Tudorel Tupiluşi:

Aşteptăm o reacţie din parte autorităţilor. Practic dorim
accesabilizarea platformei şi pentru persoanele cu deficienţe vizuale. Dorim
echipe mobile, care să se deplaseze în teritoriu, în special în zonele rurale,
unde deplasarea e mai greoaie. Este o rată foarte, foarte scăzută în mediul
rural. Ca urmare a problemelor semnalate de către
membrii CESE, urmează să fie elaborat un act normativ care să prioritizeze
vaccinarea persoanelor cu dizabilităţi.




RadioRomaniaInternational · ALO, BRUXELLES? 25.05.2021









Andrius Kubilius (Photographer: Philippe BUISSIN Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? miercuri, 16 septembrie 2026

Alianța UE – Ucraina pentru drone

Blocul european și Ucraina au creat alianța dronelor, o cooperare tehnologică și militară pentru a face față agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei. Din…

Alianța UE – Ucraina pentru drone
Claudiu Richard Târziu (Foto: Photographer: Laurie DIEFFEMBACQ Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? marți, 15 septembrie 2026

Prezentarea Planului de acțiune privind securitatea cibernetică și IA

Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune care stabilește un răspuns structurat la riscurile generate de modelele avansate de inteligență artif…

Prezentarea Planului de acțiune privind securitatea cibernetică și IA
Eva Hrnčířová (Sursa foto: European Commission / europa.eu)
Alo, Bruxelles? luni, 14 septembrie 2026

Comisia dezvoltă un cadru pentru reziliența climatică

Efectele schimbărilor climatice sunt tot mai greu de ignorat. În Europa, seceta și valurile de căldură au dus la niveluri extrem de scăzute ale unora …

Comisia dezvoltă un cadru pentru reziliența climatică
Miroslav Hajnoš (Foto: European Economic and Social Committee - EESC)
Alo, Bruxelles? vineri, 11 septembrie 2026

Protecţia jurnalismului de calitate în UE

Jurnalismul de calitate este esențial pentru democrația Uniunii Europene şi de aceea este protejat activ prin cadre juridice majore, inițiative de fin…

Protecţia jurnalismului de calitate în UE
Alo, Bruxelles? joi, 10 septembrie 2026

Coordonarea sistemelor de securitate socială

Uniunea Europeană a ajuns la un acord privind actualizarea normelor de coordonare a sistemelor de securitate socială. Noile reguli urmăresc o mai bună…

Coordonarea sistemelor de securitate socială
Alo, Bruxelles? miercuri, 09 septembrie 2026

Președintele Consiliului și turul capitalelor

Între 25 august și 17 septembrie, Antonio Costa face „turul capitalelor” sau „Le Tour des Capitales”, serie anuală de consultări pe care președintele …

Președintele Consiliului și turul capitalelor
Alo, Bruxelles? marți, 08 septembrie 2026

Fezabilitatea celui de-al 28-lea regim de impozitare și potențialul său de sprijinire a competitivității UE

Așa-numitul „al 28-lea regim de impozitare” este o propunere inovatoare prin care companiile dornice să se extindă la nivel transfrontalier pot alege …

Fezabilitatea celui de-al 28-lea regim de impozitare și potențialul său de sprijinire a competitivității UE
Alo, Bruxelles? luni, 07 septembrie 2026

Consultări UE – NATO după atacurile hibride ale Rusiei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-au întâlnit la Bruxelles, pentru a discuta despre ata…

Consultări UE – NATO după atacurile hibride ale Rusiei

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company