De ziua Europei, preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE) a reafirmat faptul că în faţa numeroaselor provocări cu care ne confruntăm astăzi, Europa nu are nevoie de mai puține voci civice, ci de unele mai puternice, precum şi de o încredere reînnoită că participarea contează.
Cu o situaţie geopolitică explozivă, există voci care se îndoiesc de eficienţa societăţii civile europene. Am discutat aceste aspecte cu Dumitru Fornea, membru al Comitetului Economic și Social European, din România, Grupul II, Grupul lucrătorilor.
„Pactul albastru” european, cunoscut sub numele de Blue Deal a apărut în 2023. Un set cuprinzător de recomandări pentru o politică durabilă în domeniul apei pentru Europa, ca prioritate strategică, a fost avansat spre adoptare statelor membre UE. În ce măsură a reuşit România să adopte măuri Blue Deal, aflăm dintr-o discuţie cu Marin Florian, chestor în cadrul Comitetului Economic şi Social European.
Comisia Europeană acordă o mare atenţie iniţiativelor cetăţeneşti şi “casei societăţii civile”, Comitetul Economic şi Social European - CESE.
YEYS 2026: Tinerii europeni vor modela următoarea strategie a UE pentru tineret.
Lucrările Comitetului Economic și Social European privind primirea Bulgariei în zona Euro au subliniat şi necesitatea unei analize a provocărilor pe care această trecere la moneda comună a UE o aduce cu sine.
Irlandezul Séamus Boland a fost ales președinte al Comitetului Economic și Social European.
La Bruxelles a fost discutat cel de-al doilea plan de acțiune pentru Pilonul European al Drepturilor Sociale, care va fi adoptat în prima parte a anului 2026. Acesta stabilește drepturi și principii pentru a crea societăți europene mai durabile și mai favorabile incluziunii.
Păstrând ritmul actual pentru reducerea inegalităţii de gen, la scară mondială ar mai dura încă 134 de ani pentru a elimina decalajul de gen, potrivit unui Rapor global. Oliver Röpke, Președintele Comitetul Economic și Social European (CESE), îndeamă la acțiuni mai rapide și mai ferme.
Noul Plan de acțiune pentru Pilonul european al drepturilor sociale afost discutat în cadul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European, cu participarea vicepreședintei executive a Comisiei Europene, pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu.
Vicepreședinta executivă pentru suveranitate tehnologică, securitate și democrație, Henna Virkkunen, consideră Scutul pentru democrație drept esențial în atingerea obiectivului Comisiei Europene: instituirea unei apărări puternice împotriva autoritarismului, a corupției și a erodării drepturilor omului.
A 15-a ediţie a Premiului Societăţii Civile a avut anul acesta ca temă combaterea polarizării agresive a societăţii în Europa. Oliver Röpke, preşedintele Comitetului Economic şi Social European (CESE), a susţinut că ceea ce sperie e agresivitatea, nu polarizarea per se, aceea putând fi o dovadă de democraţie.
Am discutat la Bruxelles cu Dumitru Fornea, membru din România al Comitetului Economic şi Social European, despre migraţie, azil şi refugiaţi.
LOGS - Grup de Inițiative Sociale este una dintre cele mai cunoscute organizații din România specializată pe refugiați. Am stat de vorbă la Bruxelles cu preşedintele său, Flavius Ilioni-Loga.
Am discutat cu profesorul Cristian Pîrvulescu despre ce s-a întâmplat în 24 noiembrie, noul mandat Trump, războiul din Ucraina, migraţie şi azil în UE.