Legendele Olympiei: Leon Rotman
Au mai rămas cinci luni până la Jocurile Olimpice de la Paris. Noi am ajuns la o nouă ediţie a Legendelor Olympiei, rubrică dedicată legendelor sportului românesc, cu fragmente din interviuri de colecţie difuzate, de-a lungul vremii, la Radio România Internaţional.
Florin Orban, 28.02.2024, 11:30
Au mai rămas cinci luni până la Jocurile Olimpice de la Paris. Noi am ajuns la o nouă ediţie a Legendelor Olympiei, rubrică dedicată legendelor sportului românesc, cu fragmente din interviuri de colecţie difuzate, de-a lungul vremii, la Radio România Internaţional. Vorbim astăzi despre Leon Rotman, primul român care a câştigat două medalii de aur la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice, în 1956, la Melbourne, astăzi decanul de vârstă al campionilor olimpici români.
S-a născut la 22 iulie 1934 în vechiul cartier bucureştean Dudeşti, în familia unui comerciant evreu. La 15 ani, ucenic fiind la uzinele „Timpuri Noi”, a ajuns la sala de lupte a clubului „Flacǎra”, fiind una din speranţele categoriei 67 kg. În 1952, aflat pe malul lacului Floreasca, a descoperit sporturile nautice. Peste puţin timp era membru al secţiei de kaiac-canoe de la Dinamo Bucureşti. Şi-a convins repede antrenorii cǎ locul sǎu este în ambarcaţiunea de canoe simplu. A obţinut repede o serie de victorii pe plan naţional, astfel cǎ a fost selectat în lotul care a reprezentat România la Olimpiada de la Melbourne, din 1956. Trei din cele patru medalii de aur decernate la canoe au revenit sportivilor români, care s-au impus categoric în faţa adversarilor din Rusia şi Ungaria, la acea vreme forţele dominante din sporturile nautice.
Prima victorie a lui Rotman s-a înregistrat în proba de 10 mii de metri. Românul a avut probleme la înscrierea în concurs, din cauzǎ cǎ ambarcaţiunea sa avea o uşoarǎ torsionare, consideratǎ neregulamentarǎ de organizatori. A primit alta, dar şi aceasta avea o problemǎ: era mai lungǎ decât prevedea regulamentul. S-a procedat la scurtarea canoei, simplu, cu ferǎstrǎul, apoi, pe apǎ, Rotman şi-a arǎtat forţa şi talentul, învingându-i pe favoriţii probei: ungurii János Parti şi István Hernek şi sovieticul Ghenadi Buharin. Să-l ascultăm pe Leon Rotman, într-o înregistrare din luna februarie a anului 2003.
„Am intrat în cursă. La 1250 de metri, când trebuia să fac prima ocolire, aveam o barcă și ceva față de ceilalți adversari. Am ocolit, am ieșit în sprint… Nu mai spun că vântul bătea într-o parte, era ajutător la plecare, dar pe partea cealaltă era vânt contra, respectiv pe stânga. Şi adversarii au început frecușul. Pe partea stângă mă presa, din spate, Buharin, rusul, iar când făceam următoarea ocolire și intram pe vânt din dreapta mă presa ungurul Parti care avea el vânt ajutător, ca și mine, de dreapta. Am făcut vreo două ocoliri de felul ăsta și la un moment dat antrenorul ungurului, dintr-un stufăriș de acolo i-a strigat ungurului să mă lase pe mine și să aibă grijă de Buharin, să nu-l bată rusul.
Eu am apucat de m-am uitat în spate, am văzut că era de-acuma ceva distanță între barca mea și a lor și am început să apăs în lovitură și de atunci am început să iau avans, am luat avans, am mers, am terminat aproape cursa. De pe mal, galeria era și a australienilor și a noastră, a românilor, iar eu eram românul care conduceam, românul care era necunoscut în Australia conducea cursa. Am avut curajul să mă uit înapoi înainte de sosire și să văd că ungurul Parti și cu Buharin se ciondăneau cam la vreo 70 de metri în urma mea. Eu, un ilustru necunoscut, am reușit să fac și un sprint, un finish, așa, ca de ansamblu artistic, că ăsta era stilul meu, să termin în viteză. Am terminat, bineînțeles, obosit, presa era grămadă pe mine, reporteri, toți… A început toată lumea… Cine? Din România? Unde-i România?”
A urmat finala de la 1000 de metri, unde Rotman era, de acum, favorit. A confirmat pronosticurile şi s-a impus din nou, urmat de această datǎ de Hernek. Ca şi la 10 mii de metri, medalia de bronz i-a revenit lui Buharin. „La 1.000 de metri, de cine mi-a fost frică, de ăla n-am scăpat. Era un ceh mărunțel, puțin mai mărunt ca mie, dar bine legat fizic şi care tot timpul a stat, cum s-ar zice, în coasta mea în perioada de antrenament. A plecat… Eu, care obișnuit să plec primul din start, că aveam un start puternic, n-am reușit să plec înaintea lui. Mi-a luat, cum s-ar zice, fața. A plecat, iar eu, văzându-l ce ritm are, mi-am făcut un calcul… Zic: domnule, ăsta cade la 350-400 de metri. Ceea ce s-a și întâmplat, iar eu am luat conducerea pe la 750 de metri.
Hernek, ungurul, care era mai experimentat ca mine, cunoscându-mi <
În 1964, la Roma, canoiştii români n-au mai câştigat decât o medalie. Performerul a fost, din nou, Leon Rotman, care s-a întors din capitala Italiei cu un „bronz” câştigat la simplu, în cursa de 1000 de metri.
