Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 01.03.2024

Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat patru propuneri de numiri din partea Ministerului de Externe în funcţia de ambasadori ai României în Arabia Saudită, Croaţia, Japonia și Portugalia.

Jurnal românesc
Jurnal românesc

, 01.03.2024, 10:26

***Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat patru propuneri de numiri din partea Ministerului de Externe în funcţia de ambasadori ai României în Arabia Saudită, Croaţia, Japonia și Portugalia. La aceste misiuni posturile erau vacante. Sebastian Mitrache a fost propus ambasador în Arabia Saudită, Daniela Mihaela Cămărăşan – în Croaţia, Ovidiu Raeţchi – în Japonia şi Daniela Grigore Gîtman – în Portugalia. În stabilirea propunerilor de numiri în funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României s-au avut în vedere criterii stricte de profesionalism, subliniază MAE. Ulterior audierilor în comisiile de specialitate din Parlamentul României şi obţinerii avizului acestora, respectiv ulterior primirii agrementului din partea statului acreditar, preşedintele Iohannis va semna decretele de acreditare şi scrisorile de acreditare.

 

***Institutul Cultural Român marchează sărbătoarea Mărţişorului prin evenimente la New York, Stockholm, Varşovia, Lisabona, Nicosia, Tel Aviv, Veneţia, Madrid, Chişinău, Viena, Paris, Istanbul, Roma şi Londra. La Nicosia au loc, până pe 3 martie, ateliere de creaţie ale artistului iconar Radu Dincă. La ICR New York a fost programată, pentru 1 martie, o seară de performance, poezie şi fotografie. ICR Lisabona şi Ambasada României în Portugalia, în colaborare cu Institutul Limbii Române, organizează, sâmbătă, ateliere pentru copii, iar Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, sub patronajul Consulatului General al României la Trieste, organizează, tot sâmbătă, o expoziţie, un atelier de confecţionare de mărţişoare, un spectacol de teatru şi un recital muzical susţinute de copii din regiunile Veneto şi Friuli Venezia Giulia. La Chişinău, ICR sprijină organizarea concertului extraordinar ‘Fratz’, care va aduce pe 6 martie, pe aceeaşi scenă, formaţiile româneşti de rock Voltaj şi Zdob şi Zdub, în cadrul Festivalului Internaţional de Muzică ‘Mărţişor’ 2024. Iar ICR Tel Aviv va găzdui, pe 7 martie, un nou episod din seria ‘Voci feminine în cultura românească din Israel’, care le va avea ca protagoniste pe artistele israeliene originare din România Iris Dan (poetă şi traducătoare), Victoria Sara Dazin (prozatoare şi artistă vizuală) şi Beatrice Bernath (artistă vizuală şi poetă). Evenimentul va cuprinde şi un intermezzo muzical în interpretarea pianistei Liana Herman şi a sopranei Terry Gabor. Amintim că Mărţişorul a fost inclus în 2017 în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, după o candidatură comună a României, Bulgariei, Macedoniei şi Republicii Moldova.

 

***Marți 5 martie, Biblioteca Metropolitană din București va găzdui o dublă lansare de carte. Maestrul Eugen Doga își va lansa, în premieră națională, volumul „Viața e ca și o gamă în DO major”, apărut la editura Anamarol. Directoarea editurii – scriitoarea Rodica Elena Lupu – își va lansa, și ea, cartea „Eugen Doga – Un om între oameni”. Autor al celebrelor valsuri „Dulcea și tandra mea fiară” și „Gramofon”, considerate printre cele mai frumoase din toate timpurile, Eugen Doga a compus muzica a peste 100 de filme între care „Anna Pavlova”, „Șatra”, „Maria-Mirabela” sau „Lăutarii”, zeci de balete, precum și lucrări simfonice. Este, de asemenea, autorul unor lucrări muzicale de estradă. La evenimentul de marți, de la Biblioteca Metropolitană din București, compozitorul din Republica Moldova, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei, va susține, de altfel, și un recital extraordinar.

 

***Institutul Cultural Român, Ministerul Culturii şi ARTEXIM organizează o serie de conferinţe şi recitaluri pentru promovarea ediţiei a 19-a a Concursului Internaţional George Enescu în cele mai importante metropole europene. Turneul de promovare debutează luni, 4 martie, la Viena, cu un recital cameral susţinut de câştigătoarele ediţiei din 2022 a Concursului, violonista Maria Marica şi pianista Alexandra Segal, care va cuprinde lucrări de George Enescu, Franz Schubert, Claude Debussy şi Johannes Brahms. Recitalul va fi precedat de o conferinţă la care vor participa ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, directorul artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu – maestrul Cristian Măcelaru, Andreea Dincă, directorul Institutului Cultural Român din Viena şi Cristina Uruc, manager interimar Artexim. Concursul Internaţional George Enescu 2024, proiect cultural strategic finanţat de Guvernul României prin Ministerul Culturii, se va desfăşura, la Bucureşti, între 31 august şi 29 septembrie.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 01.03.2024
Jurnal românesc – 16.02.2025
Jurnal românesc luni, 16 februarie 2026

Jurnal românesc – 16.02.2025

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a discutat cu oficiali din landul Bavaria despre introducerea de cursuri în limba română în şcoli din...

Jurnal românesc – 16.02.2025
Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc vineri, 13 februarie 2026

Jurnal românesc – 13.02.2026

Trei studenți români de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași au devenit campioni europeni la programare, după ce au câștigat...

Jurnal românesc – 13.02.2026
Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc joi, 12 februarie 2026

Jurnal românesc – 12.02.2026

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, a salutat prezenţa diversă a românilor în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, de la...

Jurnal românesc – 12.02.2026
Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc miercuri, 11 februarie 2026

Jurnal românesc – 11.02.2026

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a vizitat, marţi, Universitatea Oxford, marcând un moment esenţial în consolidarea prezenţei...

Jurnal românesc – 11.02.2026
Jurnal românesc marți, 10 februarie 2026

Jurnal românesc – 10.02.2026

Două oferte au fost depuse, luni, la licitaţia pentru proiectarea şi execuţia Fast Danube 2, proiect ce va revitaliza sectorul româno-bulgar al...

Jurnal românesc – 10.02.2026
Jurnal românesc luni, 09 februarie 2026

Jurnal românesc – 09.02.2026

România va participa în acest an la 11 târguri internaţionale de carte, potrivit unui memorandum aprobat de Guvern. La Târgul Internaţional de...

Jurnal românesc – 09.02.2026
Jurnal românesc vineri, 06 februarie 2026

Jurnal românesc – 06.02.2026

Primul pachet de relansare economică pregătit de Guvernul de la Bucureşti a fost publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor. Documentul conţine...

Jurnal românesc – 06.02.2026
Jurnal românesc joi, 05 februarie 2026

Jurnal românesc – 05.01.2026

Ministerul Afacerilor Externe urmărește permanent îmbunătățirea calității serviciilor consulare și sprijinirea cetățenilor români care...

Jurnal românesc – 05.01.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company