Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Destinaţiile europene preferate de români

Destinaţiile europene preferate de români în 2024 au fost Londra, Milano şi Roma.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Palatul Westminster (foto: Maria Chirita)
Palatul Westminster (foto: Maria Chirita)

, 22.01.2025, 16:13

Destinaţiile europene preferate de români în 2024 au fost Londra, Milano şi Roma. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2024 de 15,05 milioane persoane, aproape 74% dintre aceştia folosind mijloacele de transport rutiere şi peste 25% mijloacele de transport aeriene, a anunţat Institutul Naţional de Statistică. Londra, Milano şi Roma au fost cele mai vizitate în 2024 de către turiştii români, ele, fiind şi cele mai ieftine destinaţii din punctul de vedere al preţurilor la biletele de avion, potrivit unei analize realizate de o agenţie de turism online.

În topul celor mai vizitate oraşe din 2024 se mai află Bruxelles, Barcelona, Madrid, Paris, Viena şi Istanbul, oraşe cunoscute fie pentru comunităţile mari de români, fie pentru potenţialul turistic, turiştii alegând frecvent vacanţe de tip city-break. Locuitorii din marile oraşe din România au avut preferinţe diferite în ceea ce priveşte destinaţiile spre care au zburat cel mai mult în 2024. Din Bucureşti, cei mai mulţi călători au ales Londra, Roma şi Milano. Clujenii au zburat cel mai des către Bucureşti, Paris şi Milano, la fel ca timişorenii. Ieşenii au optat cel mai des pentru Bruxelles, Paris şi Milano. Această diversitate evidenţiază şi o mai bună legătură aeriană între regiunile din România şi principalele huburi din Europa, arată sursa citată. În ceea ce priveşte ţările cu cel mai mare flux de călători români, Italia, Spania şi Germania ocupă primele trei poziţii, urmate de Franţa şi Marea Britanie.

Tariful mediu pentru un bilet de avion în 2024 a fost de 152 de euro, cu variaţii semnificative în funcţie de lună. Ianuarie a fost luna cea mai accesibilă pentru călătorii. La polul opus, august a fost cea mai scumpă. Perioada februarie-septembrie a fost, în general, mai ieftină comparativ cu 2023, ceea ce a încurajat mulţi români să rezerve noi vacanţe. Pe de altă parte, în restul lunilor au existat majorări tarifare, în special în decembrie, luna care a avut o cerere foarte mare de vacanţe de tip city-break la târgurile de Crăciun din Europa.

Cele mai ieftine zile pentru a face o rezervare au fost marţea şi sâmbăta. Duminica, în schimb, a fost ziua cea mai scumpă pentru astfel de tranzacţii, probabil din cauza obiceiului de a rezerva bilete în weekend, când oamenii au mai mult timp să caute oferte, ceea ce creşte cererea.

În ceea ce priveşte plecările, marţea şi miercurea s-au dovedit cele mai accesibile zile, călătorii alegând deseori aceste zile pentru zboruri mai ieftine şi mai puţin aglomerate. Vineri, duminică şi luni, în schimb, au fost zilele cu cele mai ridicate tarife, deoarece acestea coincid cu începutul şi sfârşitul săptămânilor de lucru, dar şi cu excursiile de weekend.

Companiile aeriene low-cost, Wizz Air şi Ryanair, au fost alese cel mai des de români în 2024, avantajele lor fiind, pe lângă preţurile mai mici faţă de companiile de linie, şi portofoliile variate de rute. Acestea au fost urmate de operatorul naţional TAROM şi de compania aeriană moldovenească low-cost HiSky. Cei mai mulţi români au stat, în medie, 3-6 zile la destinaţie. Cea mai populară alegere rămâne varianta de patru zile, o dovadă că vacanţele de tip city-break sunt în continuare preferatele românilor.

În 2025, specialiştii se aşteaptă să vadă oraşele europene în continuare în topul destinaţiilor. În acelaşi timp, odată cu renunţarea vizelor pentru Statele Unite, este preconizată o creştere a cererii pentru această destinaţie.

RadioRomaniaInternational · TURIST ROMAN IN LUME 22.01.2025
Foto: pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 23 septembrie 2026

Asigurările de călătorie

75% din despăgubirile achitate în baza poliţelor de călătorie au acoperit cheltuieli medicale apărute în vacanţe. Conform datelor centralizate de comp…

Asigurările de călătorie
Mykonos, Grecia (Foto: Natalie Sym / unsplash com)
Turist român în lume miercuri, 16 septembrie 2026

Ştiri pentru turiştii în Bulgaria, Grecia şi Turcia

Aproape 1,98 milioane de străini au vizitat Bulgaria în iulie 2026. Acest număr reprezintă o scădere cu 1,2% faţă de iulie 2025, conform Institutului …

Ştiri pentru turiştii în Bulgaria, Grecia şi Turcia
Foto: Geralt / pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 09 septembrie 2026

Sfaturi pentru călători

Conectarea la reţele Wi-Fi gratuite din aeroporturi, hoteluri, cafenele sau alte spaţii publice poate expune datele personale. Conectarea la astfel de…

Sfaturi pentru călători
Foto: pixabay.com
Turist român în lume miercuri, 02 septembrie 2026

Românii şi chletuielile în vacanţă

Românii au cheltuit cu peste 740 de milioane de euro în plus pe vacanțe în străinătate, în prima jumătate a anului. Potrivit datelor publicate de Banc…

Românii şi chletuielile în vacanţă
Turist român în lume miercuri, 26 august 2026

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria

Sistemul dual de preţuri din Bulgaria, în care preţurile mărfurilor erau afişate atât în leva cât şi în euro, s-a încheiat în 8 august 2026. A fost fă…

Informaţii pentru turiştii români în Bulgaria
Turist român în lume miercuri, 19 august 2026

Cum îşi organizează românii vacanţele

În 2025, 27,5% din populația UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu își permite o săptămână de vacanță anuală departe de casă. Conform Eurostat, cele mai…

Cum îşi organizează românii vacanţele
Turist român în lume miercuri, 12 august 2026

Sfaturi pentru călătoria cu avionul

Dacă plecaţi în vacanţă cu avionul, câteva sfaturi utile vă pot fi de un real folos. De exemplu, unele aeroporturi din România vă permit să lăsaţi aca…

Sfaturi pentru călătoria cu avionul
Turist român în lume miercuri, 05 august 2026

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Grecia va folosi drone şi sateliţi pentru a asigura respectarea legilor privind accesul la plajă. Grecia intenţionează să utilizeze drone şi imagini d…

Ştiri pentru turiştii români din Grecia

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company