Popas la Moara lui Mecleş
Astăzi vă invităm să facem un popas într-un loc în care timpul s-a oprit. Mergem în Maramureş, la intrarea în comuna Săcel, de pe Valea Izei, unde unul dintre cele mai îndrăgite obiectivele este Moara lui Mecleș.
Ana-Maria Cononovici, 17.05.2025, 16:28
Astăzi vă invităm să facem un popas într-un loc în care timpul s-a oprit. Mergem în Maramureş, la intrarea în comuna Săcel, de pe Valea Izei, unde unul dintre cele mai îndrăgite obiectivele este Moara lui Mecleș. Este ultima moară cu apă şi cu vâltoare de pe Valea Izei şi printre ultimele din întreaga ţară. Moara funcţioneaza din anul 1907, adică de mai bine de 100 de ani, este proprietate particulară şi poate fi vizitată doar în prezenţa proprietarilor: Nea Danila şi Titiana Mecleş şi fiul lor, Dan Mecleş. Moara familiei Mecleş este pe partea stângă a drumului principal care străbate comuna, dinspre Moisei spre Mănăstirea Bârsana, imediat după trecerea podeţului de pe Iza.
Moara are o istorie lungă, ea fiind construită în anul 1850 de 16 evrei şi vândută mai apoi bunicului domnului Dănilă. Trei generaţii de morari s-au perindat pe la moară, fiecare dintre ei păstrând această tradiţie pe care au moştenit-o.
Şi cum piua cu vâltoare este una dintre atracţii, Tatiana Mecleş ne-a povestit: “ Acolo, (n.r. piua) are două programe, spălat, 20-30 de minute, cu jet de apă puternic, să nu fie de la ploaie, fără nimic, fără detergent, Mai are un rol foarte important, fiindcă la noi, în Maramureş, se fac cergile alea din lână în războiul de ţesut, şi ţesătura aceea trebuie pusă neapărat în apă 24 de ore. Ea fiind foarte lată intră la apă, se face mai mică, cât e patul şi groasă, pufoasă, ţine şi o sută de ani.”
Deşi tehnica pivei cu vâltoare e arhaică, sunt mulţi cei care preferă să îşi spele covoarele aşa, datorită puterii acesteia de a reda strălucirea culorilor.
Am aflat că şi pentru morărit îţi trebuie pasiune şi pricepere, funcţionarea îndelungată a acestei mori datorându-se şi morarului Dănilă care este specializat şi în meseria de mecanic pentru utilajele sale. Dan Mecleş ne-a descris ce se vede la moară, explicând funcţionarea mecanismului: “Aici este moară fucţională pe care noi încă o folosim, vedeţi aici mecanismele: sunt roţi cu zbaturi. Apa vine pe deasupra, apa circulă pe şnipuri, le numim noi, are un stavilar şi noi când ridicăm stăvilarul toată apa pe care o vedeţi intră direct pe roată. Sunt trei roţi acolo jos, pentru cele două mori şi pentru daracul de lână. Mişcăm puţin roata, piatra se învârte un pic. Ceea ce vedeţi aici este o moară funcţională din 1907, a fost a străbunicului. Moara funcţionează doar cu forţa apei. Oamenii îşi aduc aici sacii ca să îi macine. Pe vremuri, ambele mori mergeau non-stop. Acum merg într-un regim foarte redus, dar încă funcţionează. Şi atunci omul vine, ne lasă sacul, când se adună doi-trei saci, noi dăm drumul la apă, la moară. Umplem coşul plin de boabe, sunt cele două pietre, piatra de sus este mobilă, cea din interior este fixă, boabele cad între pietre, sunt sfărâmate şi în covată curge mălai sau făină. Moara nu are sită. Omul vine cu sacul, în măcinăm şi acasă cerne prin sită.”
Am mai aflat că o piatră are undeva la 100 de kile, roţile sunt cu zbaturi şi dinţate în interior şi mai este un buştean foarte puternic.
După prezentarea acestui mic muzeu viu, gazdele vă invită să gustaţi afinată sau horincă, şi vă fac poftă cu siropuri, dulceţuri şi zacuşti făcute în propria gospodărie.
