Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Retrospectiva săptămânii 25-31.05.2025

Sumar: Un nou preşedinte; Primele consultări; Decizie controversată a CCR; Relaţia cu principalii parteneri externi; Excelenţa în teatru, premiată de UNITER

Adaugă ca sursă preferată în Google
Retrospectiva săptămânii 25-31.05.2025
Retrospectiva săptămânii 25-31.05.2025

, 31.05.2025, 11:25

Un nou preşedinte

Nicuşor Dan a devenit, luni, 26 mai, cel de-al cincilea preşedinte al României postcomuniste, după depunerea jurământului în Parlament şi un ceremonial militar la Palatul Cotroceni, sediul administraţiei prezidenţiale. Este al doilea primar al Bucureştiului care ajunge şef al statului, însă e primul independent politic care reuşeşte acest lucru. În discursul din Legislativ, Dan a declarat că statul român are nevoie de o schimbare fundamentală şi a promis că va fi un preşedinte deschis la vocea societăţii şi partener cu aceasta. El a atras el atenţia că România are o problemă, cea a deficitului, în condiţiile în care statul cheltuieşte prea mult faţă de ce îşi poate permite şi a vorbit despre nevoia de a reduce evaziunea fiscală, birocraţia şi marea corupţie.

 

Primele consultări

Nicuşor Dan a avut o primă săptămână densă, care a inclus întâlniri cu miniştri, consultări informale cu partidele parlamentare şi discuţii cu reprezentanţii mediului asociativ de afaceri. Consultările maraton cu partidele au vizat situaţia economică şi politică. Sub egida preşedinţiei a fost creat un grup de lucru tehnic, format din experţi ai partidelor care, în viziunea lui Nicuşor Dan, ar urma să formeze o majoritate guvernamentală, respectiv PSD, PNL, USR, UDMR, şi din consilieri prezidenţiali. Misiunea acestui grup, care a avut deja o primă reunire, este identificarea unor soluţii responsabile la dezechilibrul bugetar major. Ele vizează, în ordine, reducerea cheltuielilor statului, colectarea mult îmbunătăţită a taxelor şi abia apoi, dacă nu se ajunge la o redresare a bugetului, majorarea taxelor existente.

La întâlnirea cu preşedintele, oamenii de afaceri au dezavuat acest ultim posibil scenariu, avertizând asupra riscului încetinirii economice. După primele patru luni, deficitul a scăzut uşor la 2,95% din Produsul Intern Brut, comparativ cu 3,25% în perioada similară a anului trecut.

În plan politic, PNL, USR şi UDMR sunt decise să participe la formarea viitorului Executiv şi l-ar dori premier pe liderul liberal Ilie Bolojan, ca de altfel şi şeful statului. În schimb, PSD spune că o majoritate din partid înclină spre varianta opoziţiei constructive, dar că va lua o hotărâre în funcţie de programul guvernamental care se va contura.

 

Decizie controversată a CCR

Actor instituţional major al ultimei jumătăţi de an, prin prisma deciziei fără precedent de a anula scrutinul prezidenţial de anul trecut, Curtea Constituţională rămâne sub lumina reflectoarelor. Judecătorii Curţii au decis, joi, că declaraţiile de avere şi interese nu se vor mai publica pe site-urile Agenţiei Naţionale de Integritate sau ale altor instituţii publice, pentru că ar încălca dreptul la viaţă privată şi că nu trebuie să conţină veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor, pentru că se fac pe proprie răspundere şi nu pot viza decât persoanele care le depun.

CCR a ajuns la această hotărâre în urma unei sesizări făcute acum şase ani de o consilieră a Avocatului Poporului, care primise o amendă de la ANI pentru că nu trecuse în declaraţia de avere veniturile soţului, despre care ea spunea că sunt confidenţiale.

Decizia Curţii de a nu mai obliga demnitarii să facă publice declaraţiile de avere este în contradicţie cu un principiu esenţial al democraţiei şi anume transparenţa în exercitarea funcţiilor publice, a reacţionat preşedintele Nicuşor Dan. El a subliniat că revine Parlamentului sarcina să corecteze eventuale deficienţe legislative.

Decizia CCR anulează transparenţa celor care ocupă funcţii publice, poate afecta procesul de aderare la OCDE, progresele înregistrate de România în raportul Uniunii Europene privind statul de drept sau în cele ale Grupului de state împotriva corupţiei – a reacţionat şi Agenţia de Integritate.

 

Relaţia cu principalii parteneri externi

Este nevoie de consolidarea relaţiilor noastre trasatlantice, a parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii, a participării la NATO şi la dialogul între Uniunea Europeană şi Alianţă, declara noul preşedinte în discursul de învestitură. Iar mesajele externe pe care le-a primit sunt încurajatoare. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, l-a felicitat pe Nicuşor Dan pentru învestire şi a spus că împreună trebuie să arate tuturor că o Europă puternică, având în centrul său o Românie puternică, oferă soluţii.

Un mare prieten al României, Regele Charles al III-lea, şi-a exprimat, la rândul său, convingerea că relaţia dintre Marea Britanie şi România va prospera în timpul mandatului preşedintelui Dan. Nu în ultimul rând, acesta a avut o discuţie la telefon cu omologul american, Donald Trump, în care şi-a reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului strategic.

Pe de altă parte, Ambasada Statelor Unite a salutat, miercuri, semnarea de către Ministerul român al Economiei a două Scrisori de solicitare în vederea explorării modalităţilor prin care SUA şi România pot consolida capacităţile de producţie în domeniul apărării. ‘Implementarea cu succes a acestui tip de proiecte de coproducţie dezvoltă capacităţi în întreaga regiune şi consolidează parteneriatul nostru strategic bilateral’, a declarat Însărcinatul cu Afaceri al SUA. Scrisorile de solicitare includ potenţiala coproducţie de muniţie de artilerie la standard NATO şi muniţie pentru tancurile americane Abrams.

 

Excelenţa în teatru, premiată de UNITER

Premiul pentru Cel mai bun spectacol la cea de-a XXXIII-a ediţie a Galei Premiilor UNITER a fost acordat piesei ‘Richard al III-lea’ de William Shakespeare, regia István Albu, producţie a Teatrului de Nord Satu Mare. Istvan Albu a câştigat şi Premiul ‘Lucian Pintilie’ pentru Cea mai bună regie. Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Vlad Udrescu pentru rolul titular din spectacolul ‘Hamlet’ de Shakespeare, regia artistică şi adaptarea scenică Declan Donnellan, producţie a Teatrului Naţional ‘Marin Sorescu’ din Craiova. Oana Mogoş a primit distincţia pentru cea mai bună actriţă în rol principal, graţie rolului Valeria din spectacolul ‘Regina nopţii’, textul şi regia Leta Popescu, producţie a Teatrului Dramatic ‘Fani Tardini’ Galaţi.

RadioRomaniaInternational · Eveniment top 31.05.2025
Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 15 august 2026

Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026

România, fără energie electrică produsă nuclear Unitatea 2 a Centralei nuclearoelectrice Cernavodă, din sud-estul României, a fost oprită...

Retrospectiva săptămânii 08-14.08.2026
Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 08 august 2026

Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026

Stare de alertă energetică România este în stare de alertă energetică pe parcursul lunii august, în contextul reducerii semnificative a...

Retrospectiva săptămânii 02.08-08.08.2026
Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026
Eveniment Top sâmbătă, 01 august 2026

Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026

Proiecte adoptate de Parlamentul de la Bucureşti În Parlamentul de la București au continuat, în această săptămână, dezbaterile şi voturile...

Retrospectiva săptămânii 26.07-01.08.2026
Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 25 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026

Noua lege a salarizării unitare nemulțumește pe toată lumea Săptămâna a debutat, în România, cu o grevă de avertisment organizată în...

Retrospectiva săptămânii 19-25.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 18 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 12-18.07.2026

Blocaj politic persistent Luni, preşedinţia României a organizat o nouă rundă de discuţii între liderii defunctei coaliţii de guvernare PSD...

Retrospectiva săptămânii 12-18.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 11 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 05-11.07.2026

România a fost reprezentată de preşedintele Nicuşor Dan la summitul NATO de la Ankara Statele membre NATO şi-au reafirmat, în declaraţia de la...

Retrospectiva săptămânii 05-11.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 04 iulie 2026

Retrospectiva săptămânii 28.06 – 04.07.2026

Situația politică de la București Partidele din fosta coaliţie de guvernare de la București – PSD, PNL, USR și UDMR -nu au reuşit nici în...

Retrospectiva săptămânii 28.06 – 04.07.2026
Eveniment Top sâmbătă, 27 iunie 2026

Retrospectiva săptămânii 21.06 – 27.06.2026

Discuțiile pentru formarea noului guvern de la București, în impas Guvernul propus de prim-ministrul desemnat Adrian Veştea nu a reuşit să...

Retrospectiva săptămânii 21.06 – 27.06.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company