Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Proiect de reformă privind drepturile pasagerilor

Modificarea legislaţiei privind drepturile pasagerilor europeni reprezintă, în această perioadă, un subiect de negociere între instituţiile europene, după un vot al Comisiei parlamentare pentru Transporturi şi Turism. Modificările vizează, între altele, despăgubirea pasagerilor pentru întârzieri de peste trei ore, gratuitate pentru un bagaj de mână de mici dimensiuni şi eliminarea unor taxe percepute în prezent de unele companii aeriene.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Andrey Novakov (Photographer: Fred MARVAUX Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)
Andrey Novakov (Photographer: Fred MARVAUX Copyright: © European Union 2025 - Source : EP)

, 12.11.2025, 09:30

Comisia pentru Transporturi și Turism a Parlamentului European a adoptat recent orientările sale de negociere privind modificările drepturilor pasagerilor aerieni din Uniunea Europeană. Deputații europeni sugerează menținerea dreptului actual la despăgubirea pasagerilor pentru întâzieri de peste 3 ore, în contrast cu propunerile Comisiei Europene și ale Consiliului UE.

Regulamentul actual acordă pasagerilor aerieni compensații cuprinse între 250 și 600 de euro, în funcție de lungimea rutei, pentru toate zborurile întârziate cu cel puțin trei ore. În 2013, Comisia a propus creșterea pragului de întârziere la cinci ore pentru toate zborurile interne în Uniune. Dosarul privind revizuirea drepturilor pasagerilor a fost blocat ani de zile, asupra lui revenindu-se după ce Consiliul UE a sugerat în luna iunie un prag de patru ore pentru zboruri de până la 3.500 km sau în interiorul UE și șase ore pentru zboruri de peste 3.500 km.

Modificările vizate de Parlamentul European nu sunt agreate de marile companii aeriene care operează în Europa și care, grupate într-o organizație de lobby, consideră nerealist textul propus de Parlament.

Poziția de negociere include dreptul de a transporta la bord gratuit un obiect personal, cum ar fi o geantă de mână, un rucsac sau un laptop, cu condiția să încapă sub scaunul din față, plus un bagaj de mână mic cu dimensiuni maxime de 100 cm (lungime, lățime și înălțime combinate) și o greutate de maximum 7 kg. De asemenea, deputații europeni susțin introducerea unui formular comun pentru cererile de compensare și rambursare. Modificările vizează și eliminarea taxelor de check-in, atât online, cât și la aeroport, pentru corectarea greșelilor de ortografie ale numelui pasagerilor sau pentru ca un copil sub 14 ani să fie așezat lângă pasagerul care îi însoțește.

Raportorul Parlamentului European în acest dosar, europarlamentarul Andrey Novakov a declarat: „Avem câteva linii roșii pentru care luptăm. Nu vom renunța la ele. Prima este că nu trebuie să acceptăm o întârziere de peste trei ore, după care pasagerul are dreptul la despăgubiri, mai ales atunci când nu există circumstanțe extraordinare. În al doilea rând, vom lupta pentru ca aceștia să nu plătească pentru a sta lângă copilul lor. Cred că aceasta este o practică lipsită de moralitate.

Vom lupta pentru a proteja drepturile pasagerilor în ceea ce privește bagajul de mână. Să fie clar că bagajul de mână este inclus în prețul biletului.

Un alt aspect este că, atunci când îmbarcarea este refuzată din cauza suprarezervării zborului, pasagerul ar putea primi imediat nu doar bani înapoi, ci și compensații pentru acest inconvenient uriaș. Există și alte practici care ne-au atras atenția, cum ar fi faptul că unele companii nu mai acceptă cărți de îmbarcare pe hârtie. Aceasta înseamnă că acei pasageri care nu au un telefon mobil capabil să afișeze un cod QR, nu pot zbura și nu pot plăti pentru check-in. Acest lucru nu va mai fi acceptat.

În cele din urmă, contăm mult pe rezultate transparente și vizibile în ceea ce privește aeroporturile. Dacă vă pierdeți bagajele, să aveți un singur punct de contact și reguli clare referitoare la locul în care să mergeți și pe cine să întrebați.

După votul Comisiei pentru Transporturi și Turism privind orientările de negociere, deputații europeni au început discuțiile privind modificările normelor UE cu președinția daneză a Consiliului. Pentru a ajunge la un acord, negociatorii au la dispoziție trei luni, cu posibilitatea unei prelungiri suplimentare de o lună, termenul-limită fiind 15 februarie 2026, după preluarea de către Cipru a președinției semestriale a Consiliului Uniunii Europene.

RadioRomaniaInternational · Alo Bruxelles 12.11.2025
Micheál Martin, premierul Irlandei (Foto Copyright: European Union)
Alo, Bruxelles? miercuri, 15 iulie 2026

Prioritățile președinției irlandeze a UE

Consiliul Uniunii Europene are o nouă președinție de la 1 iulie, țara care a preluat-o de la Cipru este Irlanda. Astfel, noua troică este...

Prioritățile președinției irlandeze a UE
Daniel Buda (Photographer: Laurie DIEFFEMBACQ Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? marți, 14 iulie 2026

Sprijin financiar pentru fermierii mici și mijlocii

La nivel european există o preocupare tot mai mare pentru menținerea fermierilor mici și mijlocii pe piață, deoarece aceștia au o putere de...

Sprijin financiar pentru fermierii mici și mijlocii
Dan Jørgensen (Photographer: Alain ROLLAND Copyright: © European Union 2026 - Source : EP)
Alo, Bruxelles? luni, 13 iulie 2026

Cum își consolidează Uniunea Europeană securitatea energetică

Uniunea Europeană a lansat oficial inițiativa T-MED — Cooperarea Transmediteraneană pentru Energie Regenerabilă și Tehnologii Curate....

Cum își consolidează Uniunea Europeană securitatea energetică
Seminarul “Connecting EU” / Connecting EU Seminar
Alo, Bruxelles? vineri, 10 iulie 2026

Noua busolă a Europei: Echilibrarea competitivității, a drepturilor sociale și a sustenabilității

Seminarul „Conectarea UE. În apărarea valorilor europene: puterea societății civile”, desfăşurat luna aceasta, la Sofia, s-a concentrat pe...

Noua busolă a Europei: Echilibrarea competitivității, a drepturilor sociale și a sustenabilității
Alo, Bruxelles? joi, 09 iulie 2026

Planul multianual pentru Marea Baltică și căile de urmat

Starea ecosistemului din Marea Baltică continuă să reprezinte o preocupare majoră pentru Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor generate de...

Planul multianual pentru Marea Baltică și căile de urmat
Alo, Bruxelles? miercuri, 08 iulie 2026

Planul UE de redresare a Ucrainei

Desfășurată în Polonia, sub patronajul guvernelor de la Kiev și Varșovia, Conferința internațională pentru redresarea Ucrainei s-a bucurat...

Planul UE de redresare a Ucrainei
Alo, Bruxelles? marți, 07 iulie 2026

Necesitatea unei industrii de îngrășăminte în UE

În ultimii ani, UE s-a confruntat cu vulnerabilități generate de dependența de importurile de îngrășăminte și de materii prime necesare...

Necesitatea unei industrii de îngrășăminte în UE
Alo, Bruxelles? luni, 06 iulie 2026

Acord istoric privind drepturile pasagerilor aerieni

Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord istoric privind drepturile pasagerilor aerieni. Acest acord marchează prima revizuire a...

Acord istoric privind drepturile pasagerilor aerieni

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company