Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Muncind în România – 18.11.2025

Fenomenul muncii nedeclarate continuă să fie o problemă majoră în România.

Sursa foto: pixabay.com
Sursa foto: pixabay.com

, 18.11.2025, 13:13

Fenomenul muncii nedeclarate continuă să fie o problemă majoră în România. Potrivit estimărilor oficiale, aproximativ 22% din munca prestată în sectorul privat este nedeclarată, comparativ cu media Uniunii Europene de 11 procente. Munca nedeclarată nu este doar ilegală, ci afectează şi drepturile angajaţilor, duce la scăderea competitivităţii pe piaţa muncii şi generează pierderi semnificative la bugetul de stat. În acest context, inspectorii de muncă din Bistriţa-Năsăud, în nord-vestul ţării, au făcut anul acesta peste 800 de controale în domeniul relaţiilor de muncă şi pentru verificarea încadrării de muncă a cetăţenilor străini. În urma acestora au fost descoperite 40 de persoane care lucrau fără forme legale, majoritatea în domeniul construcţiilor şi HoReCa. Companiile în cauză au fost amendate cu peste 800.000 de lei, o sumă cu 46% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Numărul românilor care vor să plece la muncă în străinătate a scăzut constant în ultimii ani, arată un studiu realizat de compania de recrutare online e.Jobs. Potrivit cercetării, 2025 marchează cel mai slab interes pentru locurile de muncă din Marea Britanie, în timp ce ţări precum Germania, Olanda, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franţa şi Bulgaria se află în topul clasamentului. Contextul economic nesigur îi determină pe români să se gândească mult mai bine înainte de a pleca să lucreze dincolo de graniţe, mai evidenţiază studiul. Analiza e.Jobs mai relevă faptul că locurile de muncă din străinătate se adresează, în principal, persoanelor cu o minimă experienţă în domeniu, chiar muncitorilor necalificaţi, dar sunt şi joburi pentru specialişti cu studii superioare.

Compania Aptiv, cel mai mare angajator din oraşul Ineu, aflat în vestul României, a notificat Agenţia Judeţană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Arad că, începând cu luna decembrie, îşi va înceta activitatea şi va disponibiliza aproximativ 900 de salariaţi. Directorul instituţiei, Alexandru Molnar, a anunţat organizarea de Burse de locuri de muncă şi cursuri de reconversie profesională pentru angajaţii afectaţi. Primarul urbei, Călin Abrudan, a confirmat că fabrica îşi mută producţia în afara Uniunii Europene şi a declarat că poartă discuţii cu potenţiali noi investitori, unul dintre aceştia urmând să creeze circa 500 de locuri de muncă. De la începutul anului, aproximativ 2.000 de arădeni au fost vizaţi de concedieri colective.

Rata şomajului în judeţul Gorj, din sud-vestul României, era în uşoară creştere la sfârşitul lunii octombrie faţă de septembrie, a declarat directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Romeo Chiriac. Potrivit acestuia, numărul persoanelor din judeţ aflate în căutarea unui loc de muncă este de 4.672, iar rata şomajului este de 3,91%. Creşterea se datorează concedierilor individuale, ca urmare a procesării în aplicaţia informatică a restului de dosare din concedierile colective de la fabrica de cablaje din Târgu Jiu, unde au fost disponibilizaţi colectiv, în total, 415 angajaţi. Chiriac a mai spus că, la populaţia cu vârsta cuprinsă între 18 şi 62 de ani, în mediul urban ponderea şomerilor este de 1,39, însemnând aproape 1.500 de persoane fără loc de muncă raportat la circa 107.000 de locuitori, iar în mediul rural, ponderea este 2,85%, cu aproximativ 3.200 de şomeri la peste 111.000 de locuitori.

Peste 32.000 de locuri de muncă sunt disponibile în România, cele mai multe destinate persoanelor cu studii primare sau gimnaziale, anunţă Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Cei mai căutaţi sunt conducătorii auto, curierii, lucrătorii comerciali, muncitorii necalificaţi din diverse ramuri ale economiei şi agenţii de securitate. Oferta include şi peste 2.000 de locuri de muncă pentru persoanele cu studii superioare. Firmele din România caută să recruteze ingineri în diferite domenii, consilieri, inspectori şi economişti.

RadioRomaniaInternational · MUNCIND IN ROMANIA – 18.11.2025
Sursa foto: pixabay.com
Muncind în România marți, 23 decembrie 2025

Muncind în România – 23.12.2025

Ministerul român al Muncii propune pentru anul viitor un contingent de 90.000 de muncitori străini, cu 10.000 mai mic decât cel aprobat pentru...

Muncind în România – 23.12.2025
Sursa foto: pixabay.com
Muncind în România marți, 16 decembrie 2025

Muncind în România – 16.12.2025

O decizie privind nivelul salariului minim pe economie în 2026 va fi luată în următoarele zile, a anunţat Guvernul României. O reuniune a...

Muncind în România – 16.12.2025
Sursa foto: pixabay.com
Muncind în România marți, 09 decembrie 2025

Muncind în România – 09.12.2025

Aproape 95.000 de avize de muncă pentru cetăţenii străini care vor să lucreze în România au fost emise de poliţiştii de imigrări de la...

Muncind în România – 09.12.2025
Foto: Ricardo Gomez Angel / unsplash.com
Muncind în România marți, 02 decembrie 2025

Muncind în România – 02.12.2025

Deficitul de forţă de muncă este principalul motiv pentru care România primeşte muncitori din alte state, este concluzia studiului privind...

Muncind în România – 02.12.2025
Muncind în România marți, 25 noiembrie 2025

Muncind în România – 25.11.2025

Şoferii profesionişti din India au devenit în 2025 printre cei mai căutaţi angajaţi de companiile din România, pe fondul deficitului tot mai...

Muncind în România – 25.11.2025
Muncind în România marți, 11 noiembrie 2025

Muncind în România – 11.11.2025

Proiectul de lege privind munca pe platforme, care transpune Directiva europeană în domeniu, ar putea fi aprobat până la sfârşitul lunii...

Muncind în România – 11.11.2025
Muncind în România marți, 04 noiembrie 2025

Muncind în România – 04.11.2025

Peste 5.800 de cetăţeni străini proveniţi din state extracomunitare figurau în evidenţele Biroului Judeţean pentru Imigrări Sibiu la finalul...

Muncind în România – 04.11.2025
Muncind în România marți, 28 octombrie 2025

Muncind în România – 28.10.2025

Cetăţenii statelor extra-comunitare, care investesc minimum 400.000 euro în România, ar putea obţine un permis de şedere temporară pe o...

Muncind în România – 28.10.2025

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company