Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Muncind în România – 16.12.2025

O decizie privind nivelul salariului minim pe economie în 2026 va fi luată în următoarele zile, a anunţat Guvernul României.

Sursa foto: pixabay.com
Sursa foto: pixabay.com

, 16.12.2025, 14:14

O decizie privind nivelul salariului minim pe economie în 2026 va fi luată în următoarele zile, a anunţat Guvernul României. O reuniune a Consiliul uiNaţional Tripartit, la care participă reprezentanţi ai guvernului, sindicatelor şi patronatelor, a avut loc săptămâna trecută. Reprezentanţii sindicalelor au pledat din nou pentru majorarea salariului minim, cu argumente ce ţin de inflaţia ridicată, afectarea puterii de cumpărare, dar şi de faptul că România este una dintre ţările membre ale Uniunii Europene unde se înregistrează sărăcie în rândul muncitorilor.

În favoarea creşterii salariului minim s-a pronunţat şi ministrul Muncii, care consideră că încă mai este spaţiu de negociere pe acest subiect. Patronatele, în schimb, solicită păstrarea actualului nivel al salariului minim brut, de 4.050 de lei brut şi anul viitor. Punctul de vedere al patronatelor este susţinut şi de premierul liberal Ilie Bolojan, care a arătat că realităţile economice şi bugetare nu permit o majorare în 2026. Reprezentanţii IMM-urilor au atras atenţia că, în caz contrar, aproape 15% din întreprinderile mici şi mijlocii s-ar putea închide. Ei propun însă o nouă evaluare la jumătatea anului vitor, iar dacă evoluţia economică o va permite, ar putea susţine atunci o majorare. Conform statisticilor, în prezent, aproximativ 30% din forţa de muncă din România lucrează pe salariu minim.

Guvernul de la Bucureşti a adoptat trei acte normative menite să protejeze angajaţii şi să le apere demnitatea la locul de muncă. Noile reglementări stabilesc obligaţii clare pentru angajatori în prevenirea şi combaterea violenţei şi hărţuirii, inclusiv în spaţii publice sau private considerate locuri de muncă. Unul dintre documente prevede că angajatorii au obligativitatea de a-şi adapta regulamentul şi procedurile interne cu noile dispoziţii, respectiv includerea regulilor privind prevenirea violenţei şi hărţuirii, dar şi a riscurilor psihosociale asociate acestora, identificarea şi evaluarea riscurilor împreună cu sindicatele sau reprezentanţii salariaţilor, informarea şi instruirea adecvată a lucrătorilor, precum şi adoptarea unor politici interne care să cuprindă un mecanism confidenţial de raportare.

Totodată, pachetul legislativ introduce şi obligaţii ale angajatorilor referitoare la asigurarea protecţiei victimelor împotriva oricăror noi abuzuri sau presiuni exercitate împotriva lor, protejarea dreptului la viaţă privată a celor implicaţi şi menţinerea confidenţialităţii derulării procedurilor investigative referitoare la violenţa şi hărţuirea în domeniul raporturilor de muncă. În cazul în care există un pericol iminent şi grav pentru viaţa, sănătatea sau siguranţa salariaţilor din cauza violenţei şi hărţuirii, acolo unde nu este posibilă modificarea locului sau felului muncii, inclusiv în situaţia în care nu este posibilă prestarea muncii în regim de telemuncă, angajatorul este obligat să acorde zile libere plătite pentru salariaţii victime ale violenţei şi hărţuirii. Pentru nerespectarea acestor noi măsuri de protecţie a victimelor sunt introduse sancţiuni contravenţionale cuprinse între 30.000 şi 50.000 lei.

Venitul brut realizat de salariaţii din România, care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie, a fost aproape 8.400 de lei, cu mai mult de 25% peste salariul brut de bază de circa 6.500 de lei, arată datele Institutului Naţional de Statistică. Circa 40% dintre salariaţii menţionaţi au realizat venituri brute între 5.001-10.000 de lei. În medie, venitul brut realizat de femei a fost cu aproximativ 500 de lei mai mic decât cel realizat de bărbaţi. Cele mai ridicate venituri brute au fost realizate de cei care au lucrat în activitatea de informaţii şi comunicaţii – peste 13.300 de lei.

La polul opus s-au aflat salariaţii care au lucrat în hoteluri şi restaurante, cu un salariu brut de puţin peste 4.400 de lei. Conform statisticii, numărul salariaţilor care au lucrat cu contract de muncă cu program complet de lucru şi au fost plătiţi pentru întreaga lună octombrie a fost de circa 4,6 milioane de persoane. Cei mai numeroşi, 19,6%, şi-au desfăşurat activitatea în industria prelucrătoare, iar 16,6% în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul. Bărbaţii au deţinut ponderi importante şi în activităţile de construcţii, transport şi depozitare, în vreme ce femeile au reprezentat majoritatea angajaţilor din sănătate şi asistenţă socială şi din învăţământ.

RadioRomaniaInternational · MUNCIND IN ROMANIA – 16.12.2025
sursă foto: pixabay.com@geralt
Muncind în România marți, 24 martie 2026

Muncind în România – 24.03.2026

Companiile din România vor putea angaja anul acesta 90.000 de lucrători din afara Uniunii Europene, deşi solicitaseră Ministerului Muncii să...

Muncind în România – 24.03.2026
Sursa foto: pixabay.com
Muncind în România marți, 17 martie 2026

Muncind în România – 17.03.2026

Salariul minim brut pe ţară va fi majorat, începând cu 1 iulie, de la 4.050 lei lunar, cât este în prezent, la 4.325 lei pe lună, a anunţat...

Muncind în România – 17.03.2026
foto: pixabay.com@geralt
Muncind în România marți, 10 martie 2026

Muncind în România

Guvernul României a modificat Legea privind sistemul asigurărilor de şomaj şi introduce o primă pentru tinerii care nu muncesc, nu studiază şi...

Muncind în România
sursă foto: pixabay.com@geralt
Muncind în România marți, 03 martie 2026

Muncind în România – 03.03.2026

La toate punctele de trecere a frontierei României a intrat în vigoare, începând de luni, sistemul de intrare-ieşire al Uniunii Europene, care...

Muncind în România – 03.03.2026
Muncind în România marți, 24 februarie 2026

Muncind în România – 24.02.2026

Solicitările angajatorilor din România pentru lucrători din afara Uniunii Europene depăşesc contingentul de aproximativ 90.000 de persoane...

Muncind în România – 24.02.2026
Muncind în România marți, 17 februarie 2026

Muncind în România – 17.02.2026

Ministerul român al Afacerilor Externe a lansat programul anual de burse oferite de Guvernul de la Bucureşti cetăţenilor străini din statele...

Muncind în România – 17.02.2026
Muncind în România marți, 10 februarie 2026

Muncind în România – 10.02.2026

Angajatorii din România vor fi obligaţi să aplice noi reguli menite să prevină violenţa şi hărţuirea la locul de muncă, în urma unor...

Muncind în România – 10.02.2026
Muncind în România joi, 05 februarie 2026

Gropi, ghiozdane ude și taxe neplătite: ce nu vedem în spatele aplicațiilor de livrare

Pentru a conduce pe străzile Sri Lankăi pare să fie nevoie de un al șaselea simț, o intuiție de care cei din afară nu dispun. Traficul,...

Gropi, ghiozdane ude și taxe neplătite: ce nu vedem în spatele aplicațiilor de livrare

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company