Centenar Corneliu Coposu
Pe 20 mai s-au împlinit 100 de ani de la naşterea Seniorului Corneliu Coposu, strategul Opoziţiei democratice în primii ani, cei mai tulburi, ai perioadei postcomuniste.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Ştefan Stoica, 20.05.2014, 12:44
Este imposibil de cuantificat contribuţia unei personalităţi politice sau a alteia în reconstrucţia democraţiei româneşti după dezastrul dictaturii comuniste. Nimeni, însă, nici măcar adversarii cei mai duri din primii ani postrevoluţionari, între care fostul nomenclaturist comunist şi preşedinte de stânga Ion Iliescu, nu ar îndrăzni să-i nege lui Corneliu Coposu rolul major jucat în schimbarea la faţă a unei Românii mutilate.
Ardeleanul fidel monarhiei, unui singur cult, cel greco-catolic şi unui singur partid, Naţional Ţărănesc, le-a arătat românilor, imediat după 1990, când prejudecăţile şi ignoranţa ţineau loc de înţelepciune şi bun simţ, un mod aparte de a face politică. Unul din care erau evacuate trădarea, compromisul ce compromite şi tranzacţiile cu valori şi principii. 17 ani de detenţie în locurile cele mai temute de pe harta Gulagului comunist nu i-au zdruncinat credinţa în democraţie şi justiţie.
În anii 80, cei mai grei ai dictaturii lui Ceauşescu, a înşelat vigilenţa unui regim care îl pusese la index şi a reuşit aflierea Partidului Naţional Ţărănesc, căruia i-a adăugat şi componenta creştin dempcrată, la familia partidelor creştin – democrate şi conservatoare din Europa. După 1990, a impus PNŢCD ca lider al Opoziţiei şi a iniţiat Convenţia Democratică din România, ce reunea toate partidele şi grupările civice care percepeau Frontul Salvării Naţionale şi pe liderul său, Ion Iliescu, drept frâne puternice pe traseul revenirii la democraţie.
Corneliu Coposu este cel care a inventat termenul “criptocomunist”, pentru a-i defini pe politicienii tributari vechilor deprinderi de activişti, contestatari mai mult sau mai puţin declaraţi ai pluralismului şi economiei de piaţă. Pentru meritele sale, în 1995, a fost numit Ofiţer al Legiunii de Onoare, cea mai înaltă distincţie acordată de Franţa cetăţenilor străini. S-a stins pe 11 noiembrie 1995, iar dispariţia sa a creat un val uriaş de simpatie populară, care a contribuit decisiv la victoria Convenţiei Democratice în alegerile parlamentare şi prezidenţiale din 1996.
Analişti, comentatori din presă şi simpatizanţi de dreapta sunt de acord că erorile grave în guvernare, declinul şi dezmembrarea CDR, urmate de căderea PNŢCD într-un anonimat din care pare incapabil să iasă, au fost posibile deoarece politicienii care i-au urmat lui Coposu nu se ridicau la nivelul inteligenţei şi viziunii sale politice. Iar în ce priveşte moralitatea, orice tentativă de a face comparaţii pare indecentă. De la stanga la dreapta, clasa politica din România este înţesată de veleitari, indivizi care văd politica doar ca pe un vehicul către înavuţire, capabili să treacă fără scrupule de la un partid la altul.
În finalul unui excepţional articol scris la dispariţia lui Corneliu Coposu, jurnalista Tia Şerbănescu nota că Seniorul, de atâtea ori şi atâta vreme întemniţat a fost, acum, arestat de Moarte”. Odată cu el, a fost încarcerat, pe viaţă, un mod unic de a face politică, bazat de onoare şi loialitate.
