Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

CSAT şi criza din Ucraina

După ședinta Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, președintele Klaus Iohannis a anunțat principalele obiective strategice ale României.

Adaugă ca sursă preferată în Google
CSAT şi criza din Ucraina
CSAT şi criza din Ucraina

, 02.03.2022, 12:48

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) s-a întrunit din nou, marți, în contextul invaziei ruseşti în Ucraina. S-au luat măsuri pe mai multe planuri. În primul rând, legate de demersurile pentru consolidarea semnificativă a posturii de descurajare şi apărare pe flancul estic în perioada imediat următoare, prin dislocarea de forţele aliate şi prin constituirea accelerată a grupului de luptă din România.



Astfel, în scurt timp, în România vor fi 2300 de americani, 500 de francezi, 300 de belgieni şi 170 de portughezi, dar și o componentă de poliţie întărită. În plus, crește numărul avioanelor NATO care se vor afla în țară, prin rotație. În ședinta CSAT s-a stabilit și acordarea de sprijin Republicii Moldova vecine. Totodată, s-a decis înfiinţarea pe teritoriul României a unui centru logistic care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale umanitare pentru Ucraina.



Klaus Iohannis: “În contextul general produs de efectele situaţiei de securitate regională, este necesară susţinerea pe diverse dimensiuni a Republicii Moldova, care se confruntă cu un val crescut de refugiaţi şi posibil şi cu alte dificultăţi. În acest sens, în şedinţa CSAT am decis o serie de măsuri de sprijin. În ceea ce priveşte contribuţia României la efortul comunităţii internaţionale de sprijinire a Ucrainei, am decis înfiinţarea pe teritoriul ţării noastre a unei facilităţi logistice, un aşa numit hub, un centru care să permită colectarea şi transportul donaţiilor internaţionale în domeniul ajutorului umanitar către Ucraina şi către ucraineni. Totodată, am hotărât intensificarea măsurilor pentru a ajuta refugiaţii din Ucraina şi a gestiona integrat un aflux masiv de persoane care intră pe teritoriul ţării noastre.”



Numărul refugiaților ucraineni care intră în România crește de la o zi la alta. Autoritățile spun că au pregătit o jumătate de milion de locuri de cazare, hrană și îmbrăcăminte. În plus, potrivit unei înţelegeri la nivelul UE, România a trimis în Ucraina combustibil, veste antiglonț, căști de protecție, muniție, echipamente militare, alimente, apă şi medicamente. Tot în ședința CSAT, șeful statului a arătat că, în actualul context de securitate, sunt necesare noi acţiuni consolidate ale României pe cel puţin două dimensiuni.



Klaus Iohannis: “Este nevoie de creşterea capacităţii de apărare a statului român. În acest sens, se impune creşterea procentului din PIB alocat cheltuielilor de apărare de la 2%, cât este în momentul de faţă, la 2,5%. În al doilea rând, se impune realizarea independenţei energetice a României, în principal prin dezvoltarea energiilor regenerabile şi nucleare civile.”



Președintele a subliniat că pentru îndeplinirea acestor obiective strategice vor fi necesare decizii politice şi trebuie puse în aplicare planuri de acţiune concrete la nivelul instituţiilor competente.




RadioRomaniaInternational · CSAT şi criza din Ucraina



Prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE (foto Radio România Internaţional)
În actualitate vineri, 03 iulie 2026

Prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE

Irlanda a preluat, în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2026, preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Motto-ul preşedinţiei irlandeze este...

Prioritățile Președinției irlandeze a Consiliului UE
Autostradă România – Republica Moldova
În actualitate vineri, 03 iulie 2026

Autostradă România – Republica Moldova

Autostrada Unirii A8, între România și Republica Moldova, intră într-o nouă etapă, după semnarea contractului pentru ultimul tronson, între...

Autostradă România – Republica Moldova
Camera Deputaţilor (foto Camera Deputaţilor)
În actualitate joi, 02 iulie 2026

Continuă criza politică din România

Chiar dacă România se află în toiul unei crize politice care a lăsat țara fără un guvern cu puteri depline, parlamentarii au intrat în...

Continuă criza politică din România
(foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania / Facebook)
În actualitate miercuri, 01 iulie 2026

După caniculă, furtuni

Furtuni puternice în zona Bucureștiului și în mai multe județe din România au urmat temperaturilor de până la 41 de grade Celsius din...

După caniculă, furtuni
În actualitate marți, 30 iunie 2026

România sub asaltul caniculei

E complet neobișnuit ca ministerul Educației din România să decidă amânarea uneia dintre problele examenului de Bacalaureat, în mod...

România sub asaltul caniculei
În actualitate marți, 30 iunie 2026

Vizita președintelui Israelului în România

Israelul şi România nu sunt doar partenere, sunt şi prietene. Aceasta este afirmația pe care a făcut-o, luni, preşedintele Israelului, Isaac...

Vizita președintelui Israelului în România
În actualitate luni, 29 iunie 2026

Blocaj politic în România

Situație atipică în aproape patru decenii de democrație românească post-comunistă: parlamentarii se pregătesc să intre în vacanță, pe 1...

Blocaj politic în România
În actualitate luni, 29 iunie 2026

FITS 2026, la final

Unul dintre cele mai importante evenimente culturale din Europa, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu și-a închis, duminică, porțile....

FITS 2026, la final

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company