Din nou despre mineriada din 13-15 iunie 1990
La Bucureşti se comemorează 29 de ani de la aşa-numita Mineriadă din iunie 1990.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Bogdan Matei, 14.06.2019, 11:35
Nici după trei decenii, România nu reuşeşte să
clarifice cel mai negru episod al istoriei sale post-comuniste. Luna trecută,procurorul general interimar, Bogdan
Licu, a depus o contestaţie la decizia Instanţei Supreme de a retrimite la
Parchet dosarul aşa-numitei Mineriade din iunie 1990. Anterior, Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie a decis returnarea dosarului, pentru refacerea
rechizitoriului, pe care l-a considerat nelegal. Acum doi ani, procurorii
militari finalizaseră cercetările în dosarul Mineriadei. Ei au trimis în
judecată 14 persoane. Vedetele lotului sunt fostul preşedinte Ion Iliescu,
premierul de la acea vreme, Petre Roman, adjunctul acestuia, Gelu
Voican-Voiculescu, şi directorul din epocă al SRI, Virgil Măgureanu.
Potrivit
anchetatorilor, ei ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva
manifestanţilor din Piaţa Universităţii, din centrul Bucureştiului, care îşi
exprimau un mod paşnic opiniile politice, în contradicţie cu ale majorităţii ce
forma puterea politică din acel moment. Pe 20 mai 1990, la cinci luni de la căderea dictaturii comuniste
a lui Nicolae Ceauşescu, fostul său ministru din anii 70, Ion Iliescu, perceput
ca lider al Revoluţiei, fusese, practic, plebiscitat, câştigand primele alegeri
prezidenţiale libere cu circa 85% din voturi. Partidul sau, o combinaţie
eterogenă de revoluţionari autentici si comunişti de mâna a doua, îşi
adjudecase, la rându-i, doua treimi din locurile din Parlament.
Piaţa
Universităţii, ocupată încă din aprilie de studenţi şi proclamată zonă liberă
de neocomunism, se golise, deja, fiindcă manifestanţii acceptaseră severul
verdict al urnelor. Unde odinioară fuseseră zeci de mii de oameni exuberanţi si
non-violenţi, rămăsesera doar câteva zeci de grevişti ai foamei, parcă
incapabili să-şi continue viaţa în afara Pieţei. Evacuarea lor de către
Poliţie, în noaptea de 13 iunie, s-a făcut cu o forţă disproporţionată, ce a
evocat represiunea din zilele Revoluţiei. Nici azi nu e clar dacă aceia care, a
doua zi, au reacţionat ducând lupte de strada cu poliţia si ocupând sediile
ministerului de Interne şi Televiziunii, aveau realmente vreo legatură cu
Piaţa.
Iliescu si oamenii lui i-au calificat drept legionari (extrema dreapta
interbelică) şi, deşi armata restabilise deja ordinea, au chemat populaţia sa
salveze democraţia in pericol. Minerii din Valea Jiului le-au urmat
îndemnul. Doar două zile, 14 si 15 iunie, au stăpânit aceştia Capitala, unde
s-au substituit oricărei autorităţi legale. Suficient să lase în urma lor 1.300
de răniţi, peste o mie de oameni reţinuţi abuziv şi cel puţin şase morţi.
Universitatea profanată, sediile partidelor de opoziţie şi ale ziarelor
independente devastate completează tabloul invaziei.
Acum
cinci ani, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
emis o decizie care impunea României să continue investigaţiile în acest dosar,
iar fostul procuror general,
Laura Codruţa Koveşi, recunoştea că ancheta privind mineriada a fost una
dintre cele mai mari neîmpliniri din întrega istorie a Ministerului Public.
