Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova la final

Festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România, a avut loc astăzi la Palatul Elisabeta.

Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova la final
Festivalul Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova la final

, 06.06.2015, 19:35

Festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a treia ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova, organizat de Radio România sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale, Principesa Moştenitoare Margareta a României, a avut loc sâmbătă, 6 iunie, la Palatul Elisabeta.



Ceremonia s-a desfăşurat în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae al României şi a Preşedintelui Director General al Radio România – Ovidiu Miculescu, cărora li s-a alăturat regizorul şi producătorul elveţian Reto Ott, Preşedintele Juriului şi Directorul Centrul Cultural Media al Radio România – Oltea Şerban-Pârâu, participanţii la festival şi reprezentanţi ai presei.



Sunt foarte fericit să transmit din partea mătuşii mele, Principesa Margareta a României, felicitări sincere tuturor participanţilor cât şi câştigătorilor de astăzi, care şi-au asumat realizarea la un înalt nivel a unor opere din această artă specială. Radiodifuziunea Română merită şi ea felicitată pentru organizarea acestui festival important”, a declarat Alteţa Sa Regală Principele Nicolae al României.



Oltea Şerban-Pârâu, Directorul Centrul Cultural Media al Radio România, a ţinut să remarce că este o onoare să ne aflăm aici, astăzi, cu această ocazie specială şi, încă o dată, îmi exprim gratitudinea pentru înaltul patronaj al Alteţei Sale Regale oferit acestui eveniment. Există activităţi ale radioului, proiecte, provocări, în care investim profesionalism, dăruire, talent artistic şi mult mai mult decât atâta. În timp, unele dintre acestea, cele care vorbesc sufletului, pot deveni nu doar nişte amintiri frumoase, ci adevărate repere, iar Festivalul Internaţional Grand Prix Nova se numără printre acestea”.



Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015, a mulţumit Familiei Regale a României pentru găzduirea evenimentului, dar şi organizatorilor de la Radio România pentru profesionalismul lor în munca de structurare a ediţiei de anul acesta a Grand Prix Nova și a anunţat laureaţii Festivalului:



SECŢIUNEA TEATRU SCURT


Locul I – Call of Dating, scenariul şi regia Cristal Duhaime şi Mira Burt-Wintonick / WireTap from CBC Radio Canada;


Locul II – Mama, scenariul şi regia Ilinca Stihi / Radio România;


Locul III – Metro. Auditory Hallucinations, scenariul şi regia Dmitry Nikolaev / Radio Russia.


SECŢIUNEA RADIO DRAMA


Locul I – Pescho, scenariul Marek Epstein, regia Petr Mančal / Czech Radio;


Locul II – To Moscow!, scenariul şi regia David Zane Mairowitz / Radio Russia – Radio Kultura;


Locul III – Dry Haze – The Year Without a Summer, scenariul şi regia Werner Cee / Deutschlandradio.



În partea a doua a festivităţii, Principele Nicolae al României și Oltea Şerban-Pârâu au oferit trei premii specialepentru roluri excepţionale realizate de actorii români în premierele radiofonice ale stagiunii 2014 a Teatrului Naţional Radiofonic.



Laureaţii Premiilor Teatrului Naţional Radiofonic sunt:


Dorina ChiriacCea mai bună interpretare feminină, pentru rolurile Caterina din Henric al V-lea, de William Shakespeare şi Mowgli din Învăţăturile ursului Baloo către micuţul Mowgli, scenariu radiofonic alcătuit de Mihai Lungeanu din texte semnate de Rudyard Kipling;


Marius StănescuCea mai bună interpretare masculină, pentru rolul Regele Henric din Henric al V-lea, de William Shakespeare;


Alexandru PotoceanPremiul pentru debut, pentru rolul Gregor Samsa din Metamorfoza, scenariu original de Ion Andrei Puican, inspirat după nuvela omonimă de Franz Kafka.



Un premiu special a fost acordat doamnei Vijay Sadhu, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), pentru promovarea Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova printre producătorii din spaţiul asiatic.



Între 1 şi 6 iunie, în sălile de conferinţe ale Hotelului Continental, s-au desfăşurat audiţiile şi dezbaterile juriului şi creatorilor programelor înscrise în concurs, prilej pentru toţi cei prezenţi de a cântări noile tendinţe stilistice, precum şi viitorul teatrului radiofonic în peisajul mediatic actual, aflat într-o continuă şi alertă schimbare.



De la tradiţie la modernitate în teatrul radiofonic şi ce perspective oferă viitorul acestui gen artistic atât de îndrăgit, care este riscul de a depăşi formulele de expresie consacrate şi de a oferi publicului o experienţă sonoră inovatoare? Sunt provocările la care au încercat să răspundă participanţii la Grand Prix Nova – Voicing The Future, festival care a adus la Bucureşti, pentru al treilea an consecutiv, cele mai revoluţionare producţii radiofonice din lume.



Festivalul Internaţional Grand Prix Nova s-a adresat deopotrivă creatorilor, specialiştilor, dar şi iubitorilor de teatru radiofonic, obiectivul său fiind acela de a promova inovaţia în domeniul spectacolelor radiofonice, prin valorificarea posibilităţilor de expresie oferite de mijloacele tehnice moderne. Ediţia 2015 a festivalului a suscitat un mare interes din partea creatorilor de producţii radiofonice din toată lumea, înscriindu-se producţii şi din ţări noi faţă de anii anteriori – Egipt, Estonia, Finlanda, Malaezia, Myanmar, Noua Zeelandă, Polonia, Moldova şi Canada, precum şi un număr important de producători independenţi. În urma preselecţiei riguroase, pe lista Festivalului Grand Prix Nova 2015 au figurat 50 de producţii de înaltă calitate din 28 de ţări din întreaga lume.



Juriul ediţiei 2015 a Festivalului Grand Prix Nova a fost format din personalităţi şi profesionişti de renume:Reto Ott, regizor şi producător din Elveţia, membru al Grupului de Creatori de Spectacol Radiofonic din cadrul EBU (European Broadcasting Union) – preşedintele juriului Grand Prix Nova 2015, Eberhard Petschinka, autor de scenarii de film şi piese de teatru pentru scenă şi radio, regizor şi pictor din Austria, Silvain Gire, scriitor şi jurnalist, co-fondator şi redactor-şef la Arte Radio, Franţa, Vijay Sadhu, personalitate marcantă a radioului indian, Director de Programe al ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), India şi cunoscutul regizor român Mihai Lungeanu.

militari-romani-armata-foto-mapn-fb
În actualitate miercuri, 10 septembrie 2025

SAFE, un program pentru apărarea Europei

Comisia Europeană a aprobat alocarea preliminară a 150 de miliarde de euro sub formă de sprijin financiar în cadrul programului de apărare SAFE,...

SAFE, un program pentru apărarea Europei
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, în plenul Parlamentului European (sursă foto: acebook.com/presedinte.md/)
În actualitate miercuri, 10 septembrie 2025

Maia Sandu în Parlamentul European

Discursul preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, a marcat ziua de marţi a noii sesiuni a Parlamentului European, aceasta şi pentru că a...

Maia Sandu în Parlamentul European
Marşul Educaţiei (Sursa foto: Fsli Romania /Facebook)
În actualitate marți, 09 septembrie 2025

Criză în învățământul românesc

Prima zi a noului an şcolar a fost marcată la București de un protest major al cadrelor didactice din toată ţara, nemulţumite că măsurile...

Criză în învățământul românesc
Festivalul Internațional George Enescu 2025
În actualitate marți, 09 septembrie 2025

La Bucureşti, Festivalul “George Enescu”

Festivalul George Enescu, sărbătoarea internaţională a muzicii, organizată, zilele acestea, în România, şi-a consumat jumătate din timp şi...

La Bucureşti, Festivalul “George Enescu”
În actualitate luni, 08 septembrie 2025

Guvernul rezistă moțiunilor de cenzură

Parlamentul de la București a respins, duminică, cele patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului de coaliție PSD, PNL, USR şi UDMR, depuse...

Guvernul rezistă moțiunilor de cenzură
În actualitate luni, 08 septembrie 2025

Început tensionat de an școlar

Noul an şcolar a început în România, pe 8 septembrie, pe fondul nemulţumirilor angajaţilor din Educaţie privind măsurile de austeritate...

Început tensionat de an școlar
În actualitate vineri, 05 septembrie 2025

Garanții de securitate pentru Ucraina

România nu va trimite trupe în Ucraina, dar va sprijini operaţiunile de menţinere a păcii, după un eventual acord final sau o încetare a...

Garanții de securitate pentru Ucraina
În actualitate joi, 04 septembrie 2025

Guvernul se confruntă cu patru moțiuni de cenzură

AUR, opoziţia ultranaţionalistă şi populistă din Parlamentul României, încearcă, din nou, să dărâme prin moţiune de cenzură guvernul...

Guvernul se confruntă cu patru moțiuni de cenzură

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company