Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Focus pe refugiaţi

Peste două milioane de oameni au părăsit Ucraina din cauza invaziei ruse.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Focus pe refugiaţi
Focus pe refugiaţi

, 11.03.2022, 11:30

Continentul
european se confruntă cu cea mai mare criză umanitară de la al Doilea Război
Mondial
, a declarat, joi, la București, comisarul european pentru ajutor
umanitar şi gestionarea crizelor, Janez Lenarcic. El a subliniat că agresiunea
ilegală, nejustificată şi neprovocată
a Rusiei la
adresa Ucrainei aduce o suferinţă enormă,
iar, ca în orice război, civilii plătesc cel mai mare preţ. Lenarcic a spus că
deja sunt peste două milioane de refugiaţi din Ucraina care vin în Uniunea
Europeană, un milion pe săptămână. În acest context, el a subliniat sprijinul comunitar pentru persoanele care se refugiază şi pentru ţările
vecine care le
găzduiesc.

Comisia Europeană activează pe mai multe fronturi, au fost
mobilizate fonduri iniţiale pentru ajutor umanitar, sub auspiciile ONU, iar
această finanţare pentru trei luni este complet asigurată, a precizat oficialul
de la Bruxelles. Valoarea ajutorului acordat se ridică la peste 100 de milioane
de euro.

Comisarul european a amintit şi de crearea hub-urilor logistice în
Polonia, România şi Slovacia. Janez Lenarcic a remarcat că România a fost ‘unul
dintre membrii cei mai activi şi constructivi din Uniunea Europeană în ceea ce
priveşte contribuţia la mecanismul de protecţie civilă’.


Ministrul român de Interne,
Lucian Bode, a declarat, la rândul
său, că România le va acordă în
continuare asistenţă umanitară celor care fug din calea războiului. El a
explicat că, până acum, guvernul român a alocat peste 40 de milioane de euro
pentru a gestiona taberele mobile destinate refugiaţilor și pentru a le plăti
cazarea şi hrana.


Miniştrii muncii din Cehia, Polonia, Estonia, Lituania,
Letonia şi România au semnat joi o declaraţie comună prin care se angajează să
coopereze pentru a-i ajută pe refugiaţii din Ucraina să se integreze pe piaţa muncii şi în
societate, pe durata conflictului armat. Tot ieri, ministrul român al
educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că preşcolarii, elevii şi studenţii
ucraineni refugiaţi în România se vor putea înscrie în unităţile de învăţământ.
Ei vor beneficia de drepturi similare cu cele ale cetăţenilor români, de la
cazare şi până la burse.

‘Suntem
recunoscători guvernelor Republicii Moldova şi României, precum şi tuturor
ţărilor învecinate cu Ucraina, pentru răspunsul lor rapid şi pentru generozitate’
, a
declarat Lars Johan Lonnback, şeful misiunii Organizaţiei Internaţionale pentru
Migraţie la Chișinău.

Prioritatea numărul unu este de a ne asigura că toţi cei care fug din
calea războiului beneficiază de protecţie, adăpost, nevoi de bază şi servicii
de sprijin, inclusiv asistenţă psihosocială
, a subliniat diplomatul.


În
ultimele două săptămâni, în România au intrat peste 350 de mii de reugiați din
Ucraina, majoritatea fiind în tranzit.



RadioRomaniaInternational · Focus pe refugiaţi – 11.03.2022
Președintele Dan, declarații de presă la finalul Summitului Comunității Politice Europene, Dublin
În actualitate vineri, 13 noiembrie 2026

Dublin – Summitul Comunităţii Politice Europene

La Dublin, în Irlanda, a avut loc joi summitul Comunităţii Politice Europene, care a reunit şefii de state şi de guverne de pe continent şi la care la…

Dublin – Summitul Comunităţii Politice Europene
Foto: Tumisu / pixabay.com
În actualitate vineri, 13 noiembrie 2026

România, inflaţia continuă să crească

Inflația continuă să reprezinte una dintre cele mai mari probleme ale economiei românești. După o perioadă în care ritmul de creștere a prețurilor păr…

România, inflaţia continuă să crească
sursă foto: facebook.com/MinisterulEnergiei
În actualitate joi, 12 noiembrie 2026

Măsuri privind energia

Stocurile de gaze naturale înmagazinate până la ora actuală ar ajuta România să treacă peste această iarnă cu bine – dă asigurări ministrul Energiei, …

Măsuri privind energia
Alexandru Nazare / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 12 noiembrie 2026

Moțiune împotriva ministrului de finanțe, respinsă

Moţiunea simplă la adresa ministrului independent al Finanţelor, Alexandru Nazare, a fost respinsă în plenul Senatului de la București. Alianţa pentru…

Moțiune împotriva ministrului de finanțe, respinsă
În actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026

Opinii ale preşedintelui României

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a ieşit public, marţi, cu o conferinţă de presă maraton. Se adunaseră multe întrebări pentru şeful statului, adese…

Opinii ale preşedintelui României
În actualitate miercuri, 11 noiembrie 2026

Raportul privind situaţia financiară a României, în pregătire

Raportul privind situaţia financiară a României va fi prezentat public în următoarele zile, după centralizarea datelor transmise de toate ministerele,…

Raportul privind situaţia financiară a României, în pregătire
În actualitate marți, 10 noiembrie 2026

Preşedinta Comisiei Europene la Bucureşti

Deşi contestată, ca de fiecare dată, de galeria zgomotoasă a politicii româneşti, reprezentată de ultranaţionaliştii populişti din AUR, vizita şefei C…

Preşedinta Comisiei Europene la Bucureşti
În actualitate marți, 10 noiembrie 2026

Europa şi cheltuielile militare

Statele europene îşi majorează bugetele militare, dar continuă să cumpere armament separat, pierzând, astfel, reducerile financiare pe care achiziţiil…

Europa şi cheltuielile militare

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company