Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Măsuri sociale în România

Deputaţii români au adoptat dublarea alocaţiilor pentru copii si Legea insolvenţei persoanelor fizice.

Măsuri sociale în România
Măsuri sociale în România

, 21.05.2015, 12:54

Copiii din România vor beneficia de alocaţii mai mari, după ce
deputaţii au votat, miercuri, dublarea acestui ajutor acordat de stat. În
prezent, în România alocaţia avea cea mai scăzută valoare din Europa raportată
la salariul minim pe economie, de doar 4%, faţă de 8% în Bulgaria sau 18% în
Ungaria. Iniţial, puterea a avut reticenţe majore, dovadă că iniţial, deputaţii
PSD din Comisia de Muncă au avizat negativ amendamentul depus de opoziţia
liberală, susţinând că nu sunt fonduri suficiente pentru majorare,şi după ce
acesta fusese respins, luni, şi de plenul Senatului. Subiectul a căpătat
amploare însă sub presiunea opiniei publice, iar reticenţele puterii s-au
spulberat rapid. În cele din urmă, surprinzător, nimeni nu s-a mai împotrivit
votului din plenul Camerei Deputaţilor.Majorarea
alocaţiilor de la 42 de lei (9,5 euro) la 84 lei (19 euro) a primit 332 de voturi pentru şi doar două abţineri.

Copreşedintele PNL, deputatul Alina Gorghiu, a precizat că este un
prim pas câştigat în favoarea familiilor din România. Alina Gorghiu: Vorbim
de peste 3,5 milioane de copii care se vor bucura de dublarea alocaţiilor şi,
da, este o măsură pe care PNL, astăzi, cu sprijinul celor de la putere, reuşesc
să o facă. Nu vreau deloc să dau culoarea politică acestui proiect, dar cred că
acest parcurs trebuie continuat.

Prezent la vot, premierul Victor Ponta a
declarat că, deşi măsura dublării alocaţiilor nu a fost prevăzută de guvern,
executivul se va supune deciziei finale a deputaţilor şi vor fi găsite surse de
finanţare, cel puţin pentru acest an. Victor Ponta: Anul acesta o să
avem şi găsim banii, pentru că avem o situaţie bună din punct de vedere bugetar
şi ne încadrăm, dar, pentru ca să ne încadrăm şi la anul, în 2016, am nevoie de
sprijinul parlamentului în toamnă, când venim cu legea bugetului, ca să păstrăm
această măsură şi să o facem sustenabilă pentru perioada următoare.

Deşi
liberalii îşi doresc ca măsura să fie aplicată imediat, pentru a intra în
vigoare, Legea de modificarea a ordonanţei de urgenţă
privind majorarea alocaţiilor trebuie să fie promulgată
de preşedintele ţării.

Tot miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat aproape în
unanimitate Legea insolvenţei persoanelor fizice. Potrivit deputatului
social-democrat Ana Birchall, unul dintre iniţiatori, legea îi
protejează pe românii de bună credinţă sufocaţi de datorii. Astfel, un debitor
care consideră că se poate redresa financiar poate să îşi reeşaloneze
datoriile, astfel încât să nu fie executat silit. Procedura presupune întocmirea
unui plan de rambursare, care se poate întinde pe cinci ani, cu posibilitatea
prelungirii cu încă un an. În momentul deschiderii procedurii de insolvenţă,
orice penalitate sau majorare de întârziere se opreşte automat.

Reuniune informală a liderilor UE / Foto: presidency.ro
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

UE își va crește competitivitatea

Liderii Uniunii Europene au promis joi, la finalul unui summit informal care a avut loc lângă Bruxelles, mai multă eficienţă şi mai puţină...

UE își va crește competitivitatea
Comisarul pentru justiție Michael McGrath, primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan / Foto: gov.ro
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

Comisarul european pentru justiţie, la Bucureşti

Comisarul european pentru democraţie şi justiţie, Michael McGrath, s-a întâlnit cu şeful guvernului de la Bucureşti, Ilie Bolojan, în cadrul...

Comisarul european pentru justiţie, la Bucureşti
podcast Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public (captură video)
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

Ziua Mondială a Radioului – Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public

„Ziua Mondială a Radioului” marchează prima emisie a postului de radio al Națiunilor Unite, în anul 1946 (- 80 de ani); UNESCO a luat decizia...

Ziua Mondială a Radioului – Radio România şi rolul inteligenţei artificiale în producţiile radioului public
Foto: Facebook.com/ Curtea Constituțională a României
În actualitate joi, 12 februarie 2026

Reforma pensiilor magistraţilor – o nouă amânare

Curtea Constituţională a României şi-a amânat, pentru a cincea oară, verdictul privind reforma pensiilor magistraţilor dorită de Guvern, în...

Reforma pensiilor magistraţilor – o nouă amânare
În actualitate joi, 12 februarie 2026

Cooperări militare

La Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, miniştrii europeni ai Apărării au dat votul final asupra programelor de reînarmare...

Cooperări militare
În actualitate miercuri, 11 februarie 2026

Din nou, despre reforma administraţiei publice

Invocată de guvernanţi încă din vara trecută, reformarea administraţiei publice româneşti rămâne o nebuloasă şi după jumătate de an,...

Din nou, despre reforma administraţiei publice
În actualitate miercuri, 11 februarie 2026

Plan împotriva hărțuirii online

Aproape 80% dintre copiii români navighează pe internet fără nicio restricţie, iar lipsa controlului parental devine tot mai accentuată, pe...

Plan împotriva hărțuirii online
În actualitate marți, 10 februarie 2026

Șefa diplomației române la Londra

România crede într-o Europă mai competitivă iar, în acest sens, susţine parteneriate solide cu Regatul Unit, a declarat, șefa diplomației de...

Șefa diplomației române la Londra

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company