Fostul ministru de externe, Titus Corlăţean, nu poate fi urmărit penal în dosarul votului în diaspora din anul 2014, iar aleşii locali vor primi pensii speciale. Acestea sunt doar două dintre deciziile controversate luate, marţi, de Senat.
Relaţia cu Germania este una privilegiată şi de importanţă strategică, a opinat, luni, preşedintele României, Klaus Iohannis, la încheierea primei zile a vizitei pe care o efectuează, la Bucureşti, omologul său german, Joachim Gauck.
Premierul Dacian Cioloş a cerut, marţi, autorităţilor locale o evaluare a pagubelor produse de fenomenele extreme care au afectat România în ultimele săptămâni.
Două producţii Radio România – Pisica verde şi Over the Rainbow – au obţinut premii la secţiunea Best Drama Special la New York Festivals – Gala anuală a premiilor pentru teatru radiofonic.
În luna februarie, în cadrul unei întâlniri la Bucureşti, preşedinţii Bulgariei şi României au solicitat o cooperare mai activă între statele NATO în regiunea Europei de Sud-Est şi a Mării Negre.
Uniunea Europeană îşi reiterează, pe mai multe voci, sprijinul pentru Republica Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă), dar insistă că aşteaptă reforme profunde din partea administraţiei de la Chişinău.
Abuzul în serviciu va fi în continuare sancţionat penal în România, dar trebuie să presupună executarea defectuoasă a atribuţiilor cu încălcarea legii – a decis, miercuri, Curtea Constituţională.
Sute de persoane evacuate, sute de gospodarii inundate sau luate de viituri, mii de hectare de culturi agricole distruse.
În perspectiva summitului NATO de la Varşovia, miniştrii aliaţi ai Apărării înăspresc şi mai mult tonul la adresa Rusiei.
FMI avertizează că economia României poate să crească şi cu 4% pe an, dar numai dacă sunt stimulate investiţiile, accelerată absorbţia fondurilor europene şi eficientizată activitatea din companiile de stat.
Judecătorii instanţei supreme au confirmat decizia Parchetului General de redeschidere a dosarului Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989.
Consolidarea apărării colective a Alianţei Nord-Atlantice şi întărirea flancului său estic, inclusiv prin asigurarea unei prezenţe robuste şi credibile a NATO în regiune – sunt doar două din obiectivele diplomaţiei româneşti la apropiatul summit Aliat de
Social-democraţii au câştigat alegerile locale din România, din 5 iunie, devansându-i pe liberali.
Cu rănile încă necicatrizate după atacurile din noiembrie, când comandourile salafiste au ucis 130 de oameni, Franţa trebuie să facă faţă unei uriaşe provocări de securitate pe durata turneului final Euro 2016.
Biroul Electoral Central a dat publicității rezultatele finale ale alegerilor locale din România, din 5 iunie 2016.