Tabăra favorabilă ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană conduce cu 51,6% (rezultate parțiale).
Tabăra favorabilă menținerii Marii Britanii în Uniunea Europeană pare să aibă un avans în urma referendumului de joi privind apartenența Regatului Unit la UE.
Parlamentarii români au adoptat un controversat proiect de lege privind dezincriminarea conflictului de interese.
Guvernul Romaniei a modificat normele de aplicare a programului de acordare a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului. Astfel, noile reglementări introduse vor fi să fie aplicate într-o manieră simplificată de la 1 iulie.
Nu există, în acest moment, pe agenda internaţională un dosar mai fierbinte decât referendumul britanic de joi asupra apartenenţei la Uniunea Europeană.
Fostul ministru de externe, Titus Corlăţean, nu poate fi urmărit penal în dosarul votului în diaspora din anul 2014, iar aleşii locali vor primi pensii speciale. Acestea sunt doar două dintre deciziile controversate luate, marţi, de Senat.
Relaţia cu Germania este una privilegiată şi de importanţă strategică, a opinat, luni, preşedintele României, Klaus Iohannis, la încheierea primei zile a vizitei pe care o efectuează, la Bucureşti, omologul său german, Joachim Gauck.
Premierul Dacian Cioloş a cerut, marţi, autorităţilor locale o evaluare a pagubelor produse de fenomenele extreme care au afectat România în ultimele săptămâni.
Două producţii Radio România – Pisica verde şi Over the Rainbow – au obţinut premii la secţiunea Best Drama Special la New York Festivals – Gala anuală a premiilor pentru teatru radiofonic.
În luna februarie, în cadrul unei întâlniri la Bucureşti, preşedinţii Bulgariei şi României au solicitat o cooperare mai activă între statele NATO în regiunea Europei de Sud-Est şi a Mării Negre.
Uniunea Europeană îşi reiterează, pe mai multe voci, sprijinul pentru Republica Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă), dar insistă că aşteaptă reforme profunde din partea administraţiei de la Chişinău.
Abuzul în serviciu va fi în continuare sancţionat penal în România, dar trebuie să presupună executarea defectuoasă a atribuţiilor cu încălcarea legii – a decis, miercuri, Curtea Constituţională.
Sute de persoane evacuate, sute de gospodarii inundate sau luate de viituri, mii de hectare de culturi agricole distruse.
În perspectiva summitului NATO de la Varşovia, miniştrii aliaţi ai Apărării înăspresc şi mai mult tonul la adresa Rusiei.
FMI avertizează că economia României poate să crească şi cu 4% pe an, dar numai dacă sunt stimulate investiţiile, accelerată absorbţia fondurilor europene şi eficientizată activitatea din companiile de stat.