Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Propunere pentru şefia SRI

După demisia lui George Maior, luna trecută, Serviciul Român de Informatii a rămas orfan la nivel de conducere permanentă. Şeful statului, Klaus Iohannis, susţine că a găsit omul potrivit, pentru locul potrivit.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Propunere pentru şefia SRI
Propunere pentru şefia SRI

, 20.02.2015, 13:00

Fapt mai puţin obişnuit, mai ales într-un context regional incert, principalele servicii de informaţii ale României – SRI şi SIE – au rămas fără conducere permanentă. Primul pare a-şi fi găsit viitorul director, odată cu nominalizarea pe care şeful statului, Klaus Iohannis, a făcut-o în persoana lui Eduard Hellvig. Europarlamentar în mandat, cu o biografie politică lipsită de controverse majore şi reprezentant de seamă al noului val de tineri politicieni ce au reuşit să spargă bariera anonimatului, Hellvig pare, la prima vedere, o soluţie potrivită pentru conducerea SRI. Ce îl recomandă, totuşi, din perspectiva prezidenţială, pentru şefia uneia dintre aşa-numitele instituţii de forţă ale statului?



Klaus Iohannis: ”Atunci când m-am gândit la o persoană pe care s-o propun pentru funcţia de director la Serviciul Român de Informaţii, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, care cunoaşte actorii politici, care are suficiente cunoştinţe despre activitatea în acest spaţiu”.



Propunerea intrigă şi, în aceeaşi măsură, confirmă direcţia trasată de fostul preşedinte, Traian Basescu. Intrigă, fiindcă Hellvig, vicepreşedinte al PNL, este considerat unul dintre apropiaţii lui Klaus Iohannis, cel care, în calitate de şef al formaţiunii, a candidat şi a câştigat la prezidenţialele din noiembrie 2014. Aşadar, relaţia personală – susţin unii analişti – a cântărit mult, chiar prea mult, în decizia şefului statului.



Pe de altă parte, preşedintele Iohannis merge pe cărarea bătătorită de predecesorul său, Traian Băsescu, cel care a lansat moda ca şefii principalelor servicii să fie extraşi din băncile Opoziţiei.



Totuşi, dincolo de discuţia legată de acurateţea criteriilor care l-au facut eligibil pentru nominalizarea la şefia SRI, Hellvig va avea, în cazul în care Parlamentul îi va da undă verde, o misiune dificilă. El ar prelua şefia într-o perioadă în care directorul interimar al SRI, Florian Coldea, a fost subiectul unui denunţ făcut de un influent politician, fostul ministru al dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, anchetată în mai multe dosare de corupţie. Udrea l-a acuzat pe Coldea că se foloseşte într-o manieră abuzivă de funcţia sa, inclusiv pentru a-i distruge ei cariera politică. Denunţul nu s-a transformat, însă, într-o anchetă, întrucât DNA a considerat că dovezile sau faptele incriminate nu au consistenţă juridică. La o concluzie similară a ajuns şi Comisia parlamentară pentru controlul SRI, cea care l-a audiat pe Coldea.



Deşi are o imagine bună în spaţiul public românesc şi este, alături de SIE, o instituţie apreciată de partenerii occidentali, SRI îşi desfăşoară activitatea într-un semi-întuneric suspect. Slabul control al Parlamentului, singurul abilitat să verifice activitatea SRI, şi senzaţia că nu s-a scuturat cu totul de oamenii şi practicile Securităţii – serviciul de informaţii al regimului comunist – aruncă o mare umbră de îndoială asupra instituţiei. Or, cred observatorii, reformarea totală, fără compromisuri, a SRI va fi marea luptă a lui Hellvig, dacă va ajunge capul instituţiei.

Foto: pixabay.com
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Călin Georgescu, arestat preventiv

Fostul candidat, cotat drept prorus, la preşedinţia României, Călin Georgescu, a fost arestat, marți, preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de în…

Călin Georgescu, arestat preventiv
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Raport OCDE despre România

România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenţilor de studii superioare din rândul ţărilor OCDE, în timp ce investiţiile publice în edu…

Raport OCDE despre România
Comisia Europeană (Foto: © European Union - Source: EC - Audiovisual Service / Photographer: Christophe Licoppe)
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

România participă la programele de apărare ale UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat primele cinci proiecte europene de interes comun în domeniul apărării. Acestea sunt acum eligibile pentru finanţa…

România participă la programele de apărare ale UE
Sală de clasă (Foto: Taylor Flowe / unsplash.com)
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Mulți elevi din învățământul preuniversitar din România s-au prezentat la cursuri îmbrăcați în negru, în semn de protest față de proiectul legislativ …

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie
În actualitate luni, 28 septembrie 2026

Deficit bugetar în scădere

În România, execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului s-a încheiat un deficit de aproximativ 60 de miliarde de lei (cca. 11…

Deficit bugetar în scădere
În actualitate luni, 28 septembrie 2026

Apel la reducerea consumului

Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a preţurilor la energie, provocată de perturbările de pe pieţele petrolului şi gazelor în urma războiului cu…

Apel la reducerea consumului
În actualitate vineri, 25 septembrie 2026

Discuţii privind viitoarea formulă guvernamentală

Într-un context intern complicat, în care instalarea unui guvern cu puteri depline și care să aibă în spate o majoritate parlamentara conturată clar p…

Discuţii privind viitoarea formulă guvernamentală
În actualitate vineri, 25 septembrie 2026

În așteptarea raportului Standard & Poor’s

Premierul interimar liberal Ilie Bolojan a discutat cu o delegaţie a agenţiei internaţionale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la Bucureşt…

În așteptarea raportului Standard & Poor’s

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company