Românii din Ucraina şi legea limbilor regionale
Înalţi oficiali de la Bucureşti au reacţionat la restrângerea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina vecină. Legislativul de la Kiev a decis ca româna, alături de limbile tuturor minorităţilor etnice, să-şi piardă statutul de limbă regională.
Florentin Căpitănescu, 25.02.2014, 13:15
Abrogarea de către Parlamentul de la Kiev a legii care recunoştea statutul limbilor minorităţilor etnice ca limbi regionale, folosite, astfel, în administraţie sau şcoli, continuă să stârnească ecouri la Bucureşti. Decizia, luată pe fondul valului naţionalist, profund rusofob, ce a cuprins Legislativul de la Kiev, s-a vrut a fi o palmă la adresa minorităţii ruse, însă ea a lovit şi în cea românească, devenită, astfel, victimă colaterală. Interesul crescut al Bucureştiului pentru conservarea drepturilor comunităţii româneşti din Ucraina, ce numără peste 400 de mii de membri, este legitim.
Premierul român, Victor Ponta, şi-a exprimat speranţa că Ucraina va avea cât mai curând o nouă reglementare privind limba română şi, în general, o legislaţie europeană în cazul minorităţilor etnice. Premierul a fost completat de Ministerul de Externe, care a avertizat că Ucraina trebuie să protejeze drepturile minorităţilor naţionale, în cazul în care vrea să rămână ancorată în parcursul său european. Mai mult, Ministerul îşi exprimă profunda preocupare faţă de o posibilă deteriorare a întregului sistem de protecţie a minorităţilor din Ucraina.
De asemenea, MAE de la Bucureşti susţine că va umări situaţia etnicilor români din Ucraina, precum şi modul în care drepturile lor sunt respectate şi promovate. Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, au subliniat, la rându-le, că folosirea limbii române este absolut necesară pentru păstrarea identităţii românilor care trăiesc în Ucraina.
Reacţiile, care se înscriu, toate, în rigorile diplomaţiei, are la bază o realitate confirmată la nivel european. România, recunoscută pe plan european pentru multitudinea de drepturi pe care le oferă minorităţilor, încearcă să se folosească de puterea propriului exemplu. De la accesul neîngrădit în administraţie, fie ea locală sau centrală, şi garantarea învăţământului în limba maternă, până la asigurarea reprezentativităţii în Legislativul de la Bucureşti, România furnizează suficiente motive pentru a fi considerată un etalon la nivelul întregii Europe.
Ca dovadă în plus, cea mai importantă minoritate din România, cea maghiară, a putut să-şi promoveze interesele la cel mai înalt nivel, datorită prezenţei obişnuite a UDMR în guvernele care s-au succedat, încă de la mijlocul anilor ’90, la Bucureşti.
