Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 05.12.2025

Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre, a declarat cancelarul Christian Stocker.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 05.12.2025
Jurnal românesc – 05.12.2025

, 05.12.2025, 11:46

Comunitatea românească din Austria este un simbol pentru prietenia dintre statele noastre, a declarat cancelarul Christian Stocker. Şeful Guvernului austriac a participat, miercuri, la recepţia organizată de ambasada României la Viena cu ocazia Zilei Naţionale a României – 1 Decembrie, alături de premierul Ilie Bolojan, aflat într-o vizită oficială în Austria, şi de ministrul de Externe, Oana Ţoiu.

Cancelarul austriac şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia adusă de românii care muncesc în Austria în diverse domenii. ‘Românii fac parte din piaţa muncii aici, în Austria, din societate, avem reprezentanţi din România atât în cadrul băncilor, cât şi în industrie, în sport, în domeniul IT, al îngrijirii medicale; de pe terenul de sport până la cele mai înalte funcţii în consiliile de administraţie ale companiilor. Tuturor acestor români le suntem foarte recunoscători pentru contribuţia lor’, a spus Christian Stocker. Acesta a subliniat că prietenia dintre cele două state are o istorie foarte lungă şi importantă pentru relaţiile economice şi culturale.

 

Pentru a marca Ziua Națională a României, Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin organizează, în parteneriat cu Ambasada României în Germania și cu sprijinul unor instituții culturale și academice din cele două ţări, o serie de evenimente care celebrează cultura română și promovează relațiile bilaterale româno-germane. După concertul extraordinar al Orchestrei Filarmonicii de Stat Târgu Mureș pe scena sălii mari a Filarmonicii din Berlin, de la începutul lunii noiembrie, programul continuă cu proiecția filmului documentar Coroana României, realizat de jurnalistul George Grigoriu, în contextul aniversării a 150 de ani de la nașterea Reginei Maria. Proiecția de la cinematograful Kino Krokodil este însoțită de o expoziție de fotografii și documente istorice.

De asemenea, în parteneriat cu Ambasada României la Berlin a avut loc la Hotel Waldorf Astoria, pe 4 decembrie, un recital al Cvartetului Furiant, condus de violonistul român Vlad Popescu. Tot pe 4 decembrie, ICR Londra a celebrat Ziua Națională a României printr-un eveniment muzical de excepție, în seria Concertelor Enescu. Mezzosoprana Adriana Feșteu și pianistul Cristian Sandrin au susţinut un recital, la sediul ICR. La Chişinău, Ziua Naţională a României este sărbătorită printr-un concert de muzică pop. Interpreta Tania Turtureanu din Republica Moldova urcă pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, alături de membrii trupei sale.

 

Soliştii Operei Naţionale Bucureşti au susţinut un recital miercuri, la Opera La Scala din Milano, parte din programul Anului Cultural România-Italia 2026. Protagoniştii serii au fost soprana Iulia Isaev, baritonul Alexandru Constantin şi pianista Liana Mareş, care au oferit publicului o incursiune muzicală remarcabilă prin repertorii româneşti şi italiene. Organizat de Ambasada României, în parteneriat cu Consulatul General al României la Milano şi Opera Naţională Bucureşti, evenimentul a reunit un public numeros, format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai mediului diplomatic şi cultural, precum şi membri ai comunităţii româneşti din Lombardia. Recitalul a fost primit cu entuziasm, confirmând încă o dată puterea muzicii de a uni oameni şi naţiuni printr-un limbaj universal – notează Ambasada României.

 

O expoziţie care aduce în prim-plan figura sculptorului Ovidiu Maitec (1925-2007), dar mai ales moştenirea sa culturală, la 100 de ani de la naştere, poate fi vizitată, în perioada 5 decembrie 2025 – 15 februarie 2026, în galeria filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta. Intitulată „Maitec 100”, expoziţia reuneşte lucrări de sculptură, grafică şi pictură ale unor artişti contemporani. Este vorba despre Ştefan Oroian şi Lorant Janos Demeter, din Ungaria, alături de Dumitru Şerban şi Rudolf Kocsis, din România – care aduc un omagiu sculptorului prin lucrări realizate special pentru acest proiect.

 

Institutul Cultural Român de la New York organizează pe 5 decembrie evenimentul de lansare a volumului Despite Ceaușescu: A Collection of Romanian Art, semnat de Frances S. Tyler. Cartea reunește lucrări reprezentative ale unor artiști români activi în anii ’70–’80 și documentează un segment esențial din Colecția de Artă Românească Geoffrey și Frances Tyler, astăzi parte a patrimoniului Universității din Tasmania – una dintre cele mai vaste și valoroase colecții de artă românească din afara granițelor. Publicul poate admira și o selecție de lucrări din colecție, expuse cu această ocazie, care oferă o incursiune în unele dintre cele mai relevante expresii ale artei românești din ultimele decenii ale regimului comunist.

RadioRomaniaInternational · Jurnal românesc – 05.12.2025

 

 

Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc joi, 01 octombrie 2026

Jurnal românesc – 01.10.2026

La Bucuresti a fost lansat volumul 'REGINA - in honorem arhitectei României Mari', dedicat împlinirii a 100 de ani de la vizita istorică a Reginei Mar…

Jurnal românesc – 01.10.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026
Jurnal românesc marți, 22 septembrie 2026

Jurnal românesc – 22.09.2026

Chișinăul a găzduit a 2-a ediţie a Forumului Economic România-Republica Moldova (F.E.R.M.), organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri, s…

Jurnal românesc – 22.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company