Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Jurnal românesc – 06.06.2025

Diplomele şi certificatele eliberate în urma unor studii făcute în România vor include nivelul de calificare, astfel încât persoanele care finalizează studii în țara să nu mai fie nevoite să le echivaleze atunci când vor să lucreze în alte state ale UE.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Jurnal românesc – 06.06.2025
Jurnal românesc – 06.06.2025

, 06.06.2025, 11:22

Diplomele şi certificatele eliberate în urma unor studii făcute în România vor include nivelul de calificare, astfel încât persoanele care finalizează studii în țara să nu mai fie nevoite să le echivaleze atunci când vor să lucreze în alte state ale UE. Ministerul Educației dorește astfel să standardizeze lucrurile, iar această schimbare vine ca răspuns la nevoia de recunoaștere rapidă a studiilor în alte state membre. În baza celor opt niveluri de calificare europene (EQF – European Qualifications Framework), noul format al diplomelor le va permite angajatorilor europeni să înțeleagă direct nivelul de pregătire al posesorului.

„Cred că şi demersul nostru va ajuta românii care vor dori să lucreze în ţările europene să se poată integra mult mai uşor, mult mai simplu pe piaţa muncii, scăpând de un proces birocratic de certificări, recertificări şi confirmări ale unor studii făcute în ţară. Este o reglementare punctuală, dar cu un impact mare în mediul social”, a precizat ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David. El a subliniat că demersul autorităţilor române de a legifera acest aspect este în concordanţă cu politica asumată la nivelul Comisiei Europene privind „union of skills” – uniunea competenţelor, a abilităţilor. Nivelul de calificare va fi trecut pe toate diplomele începând cu noul an școlar.

* * *

Scurtmetrajul de animaţie „Magicianul”, scris, regizat şi produs de Bogdan Mureşanu, va avea premiera mondială în Franţa, la Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Annecy, ce va avea loc în perioada 8-14 iunie. Este singura peliculă românească din competiţia oficială ce însumează 35 de titluri internaţionale, producţii şi coproducţii din peste 17 ţări. În primul său scurtmetraj de animaţie, Bogdan Mureşanu istoriseşte o scurtă poveste a cărei acţiune are loc în Sulina, în anul 1910 – „o zi din viaţa unui prestidigitator peste care vine o lume nouă, a electricităţii, care aduce cu ea un alt tip de magie, cea a modernităţii”. Bogdan Mureșanu a ales să exprime această poveste într-o animaţie pentru a stimula imaginaţia şi a determina spectatorii să-şi închipuie cum a fost experienţa locuitorilor din Sulina când au văzut pentru prima dată un bec aprins pe străzile lor.

Bogdan Mureşanu este scenaristul, regizorul şi producătorul lungmetrajului „Anul Nou care n-a fost”, care a fost recompensat cu mai multe premii naționale și internaționale. Pelicula este o tragicomedie a cărei acţiune se desfăşoară într-o singură zi, înaintea Revoluţiei anticomuniste din decembrie1989, în care personajele caută normalitate, siguranţă, iubire, libertate şi sens, într-o lume absurdă, alimentată de frică.

* * *

Rep. Moldova va fi gazda celui mai important eveniment internațional dedicat vinului. În perioada 16–20 iunie, ea va găzdui Congresul Mondial al Viei și Vinului. Este pentru prima dată când în Rep. Moldova, țara cu cea mai mare suprafață de podgorii din lume raportată la numărul de locuitori, 4 hectare la 100 de persoane, este desfășurată această reuniune de prestigiu. Cu o suprafață de aproape 110.000 de hectare de viță-de-vie, Republica Moldova se află în top 20 cei mai mari producători de vin și pe locul 14 la nivel global în ceea ce privește exportul de vin. În 2024, a exportat 144 de milioane de litri de vin, în 73 de țări ale lumii, 50% din vinuri mergând către țările europene.

Potrivit organizatorilor, Rep. Moldova este o țară în care vinul face parte din identitate, istorie și economie, iar în ultimii ani, industria de profil a înregistrat o creștere semnificativă, datorită calității excelente a produselor vinicole și modernizării infrastructurii turistice. În ultimii 5 ani vinurile din Rep.Moldova au fost recompensate cu mii de medalii la cele mai prestigioase concursuri internaționale.

* * *

ICR, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Chile, susține participarea României la Festivalul Filmului European de la Santiago de Chile, ediția 2025, prin proiecția lungmetrajului „R.M.N.”, regizat de Cristian Mungiu. Evenimentul are loc în perioada 10 – 15 iunie, iar proiecția este programată pentru 12 iunie. „R.M.N.” a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Cannes 2022. Povestea se desfășoară într-un sat multietnic din Transilvania, în perioada sărbătorilor de iarnă, și explorează teme precum identitatea, tensiunile comunitare și introspecția personală.

Titlul filmului, inspirat de termenul medical „rezonanță magnetică nucleară”, reflectă intenția regizorului de a realiza o „scanare” profundă a societății contemporane. La Cannes, Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or (2007) cu „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, dar și premiul pentru cel mai bun regizor (2016) cu „Bacalaureat”.

RadioRomaniaInternational · JURNAL ROMANESC – 06.06.2025
Jurnal românesc
Jurnal românesc miercuri, 30 septembrie 2026

Jurnal românesc – 30.09.2026

Filmul „Fjord”, în scenariul și regia lui Cristian Mungiu, distins cu Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes 2026, va intra în cinematografele …

Jurnal românesc – 30.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc marți, 29 septembrie 2026

Jurnal Românesc – 29.09.2026

Papa Leon al XIV-lea l-a numit în funcția de trimis special și observator permanent al Sfântului Scaun pe lângă Consiliul Europei de la Strasbourg pe …

Jurnal Românesc – 29.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc luni, 28 septembrie 2026

Jurnal românesc – 28.09.2026

Patru din zece români din diaspora trăiesc cu presiunea că familia rămasă în România ar depinde de ei în cazul unui eveniment grav, reiese din rezulta…

Jurnal românesc – 28.09.2026
Jurnal românesc
Jurnal românesc vineri, 25 septembrie 2026

Jurnal românesc – 25.09.2026

Senatul de la București a adoptat, recent, în plen, o propunere legislativă prin care Regatul Unit al Marii Britanii şi lrlandei de Nord este inclus î…

Jurnal românesc – 25.09.2026
Jurnal românesc joi, 24 septembrie 2026

Jurnal românesc – 24.09.2026

Târgul Educaţional de Studii în Străinătate World Education Fair va avea loc sâmbătă la Bucureşti. Conform organizatorilor, Olanda rămâne prima opţiun…

Jurnal românesc – 24.09.2026
Jurnal românesc miercuri, 23 septembrie 2026

Jurnal românesc – 23.09.2026

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat, marţi, campania „România, mai aproape de tineˮ, un proiect propriu de informare publică dedicat…

Jurnal românesc – 23.09.2026
Jurnal românesc marți, 22 septembrie 2026

Jurnal românesc – 22.09.2026

Chișinăul a găzduit a 2-a ediţie a Forumului Economic România-Republica Moldova (F.E.R.M.), organizat de Patronatul European al Femeilor de Afaceri, s…

Jurnal românesc – 22.09.2026
Jurnal românesc luni, 21 septembrie 2026

Jurnal românesc – 21.09.2026

Diaspora nu este un subiect sentimental, ci un capitol de economie naţională - afirmă preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), M…

Jurnal românesc – 21.09.2026

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company